Raspunderea materială poate fi definită ca acțiunea prin care o parte a contractului individual (angajator sau salariat) are posibilitatea de a trage la răspundere cealaltă parte cu scopul reparării prejudiciului material cauzat. Potrivit Codului muncii răspunderea materială poate surveni atât din cauza angajatului cât și a angajatorului.

În continuare, vom prezenta prevederile legale care reglementează obligațiile salariatului de a repara prejudiciul cauzat celeilalte părți.

Legislației muncii specifică că salariatul este obligat să repare prejudiciul material cauzat angajatorului. Astfel, răspunderea materială deplină a salariatului constă în obligaţia acestuia de a repara integral prejudiciul material cauzat. Cel din urmă poate fi tras la răspundere materială deplină pentru prejudiciul material cauzat în cazurile când:

• între salariat şi angajator a fost încheiat un contract de răspundere materială (link contract) deplină pentru neasigurarea integrităţii bunuri­lor şi a altor valori care i-au fost transmise pentru păstrare sau în alte scopuri;
• salariatul a primit bunurile şi alte valori spre decontare în baza unei procuri unice sau în baza altor documente unice;
• prejudiciul a fost cauzat în urma acţiunilor sale culpabile intenţionate, stabilite prin hotărâre judecătorească;
• prejudiciul a fost cauzat de un salariat aflat în stare de ebrietate alcoolică, în stare cauzată de substanțe stupefiante sau toxice;
• prejudiciul a fost cauzat prin lipsă, distrugere sau deteriorare intenţionată a materialelor, semi­fabricatelor, produselor, inclusiv în timpul fabricării lor, precum şi a instrumentelor, aparatelor de măsurat, tehnicii de calcul, echipamentului de protecţie şi a altor obiecte pe care unitatea le-a eliberat salariatului în folosinţă;
• în conformitate cu legislaţia în vigoare, salariatului îi revine răspunderea materială deplină pentru prejudiciul cauzat angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de muncă;
• prejudiciul a fost cauzat în afara exerciţiului funcţiunii.

Important! Codul muncii prevede că între angajator şi salariat poate fi încheiat un contract cu privire la răspunderea materială deplină. Contractul cu privire la răspunderea materială, precum și nomenclatorul funcţiilor deţinute şi lucrărilor executate de către salariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială deplină, este aprobat prin Hotărârea nr. 449/2004.

Ţinând cont de prevederile legale, angajatorul va încheia un contract cu privire la răspunderea materială deplină cu salariații ce dețin funcția de: casier, controlor, controlor-casier precum şi alţi salariaţi care îndeplinesc obligaţiile casierilor; conducători, specialiști şi alţi salariaţi ai instituţiilor bancare, financiare şi de creditare care îndeplinesc operaţiuni cu bani lichizi, hîrtii de valoare, metale preţioase, monede din metale preţioase şi valori valutare; conducător, șef de depozite, magazii, lombarduri, camere de păstrare; șef şi alţi conducători ai farmaciilor etc.

Lucrările executate de către sa­lariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială sunt: lucrări de efectuare şi recepţionare a tuturor tipurilor de plăţi; lucrări legate de îndeplinirea operaţiunilor cu bani lichizi, hîrtii de valoare, metale preţioase, monede din metale preţioase şi valută; lucrările de recepţionare de la populaţie a obiectelor cu destinaţie social-culturală; lucrări de procurare, vînzare, schimb, transportare, livrare, expediere, păstrare, prelucrare şi folosire în procesul producerii a metalelor şi pietrelor preţioase şi semipreţioase, etc.

Notă. Contractul poate fi încheiat între angajator și salariatul care a atins vârsta de 18 ani.

Răspunderea materială deplină este aplicabilă și conducătorilor unităţilor şi adjuncţilor lor, şefilor serviciilor contabile, contabililor-şefi, şefilor de subdiviziuni şi adjuncţilor în situația când prejudiciul cauzat din vina lor este rezultatul:

• consumului ilicit de valori materiale şi mijloace băneşti;
• irosirii (folosirii nejustificate) a investiţiilor, creditelor, granturilor, împrumuturilor acordate unităţii;
• ţinerii incorecte a evidenţei contabile sau al păstrării incorecte a valorilor materiale şi a mijloacelor băneşti;
• altor circumstanţe, în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Menționăm că, salariaţii în vârstă de pînă la 18 ani poartă răspundere materială deplină doar pentru cauzarea intenţionată a prejudiciului material, precum şi pentru prejudiciul cauzat în stare de ebrietate alcoolică, în stare cauzată de substanțe stupefiante sau toxice, sau în urma comiterii unei infracţiuni.

Angajatorul căruia i-a fost cauzat prejudiciul material are obligația de a întreprinde o seire de măsuri. În acest context, până la emiterea ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărîrii) privind repararea prejudiciului material de către salariatul în cauză, angajatorul este obligat să efectueze o anchetă de serviciu pentru stabilirea mărimii prejudiciului material pricinuit şi a cauzelor apariţiei lui. Pentru efectuarea anchetei de serviciu, angajatorul este în drept să creeze, prin ordin, o comisie cu participarea specialiştilor în materie.

Articolul 341 din CM prevede că mărimea prejudiciului material cauzat angajatorului se determină conform pierderilor reale, calculate în baza datelor de evidenţă contabilă. În schimb, în cazul sustragerii, pierderii, distrugerii sau deteriorării bunurilor angajatorului atribuite la mijloacele fixe, mărimea prejudiciului material se calculează pornindu-se de la costul de inventar al valorilor materiale, minus uzura.

În partea ce ține de repararea prejudiciului material, reținerea de la vinovat a sumei prejudiciului nu poate depăşeşti salariul mediu lunar. Reținerea se efectuează prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) angajatorului, care trebuie să fie emis în termen de cel mult o lună din ziua stabilirii mărimii prejudiciului. Însă, în cazul în care suma prejudiciului material ce urmează a fi reţinută de la salariat depăşeşte salariul mediu lunar sau dacă a fost omis termenul de o lună, reţinerea se efectuează conform hotărârii (deciziei) instanţei de judecată.

În cazul în care angajatorul nu respectă modul stabilit pentru repararea prejudiciului material, salariatul este în drept să se adreseze în instanţa de judecată. Suplimentar, și în caz de apariţie a divergenţelor privind modul de reparare a prejudiciului material, părţile sunt în drept să se adreseze în instanţa de judecată în termen de un an din ziua constatării mărimii prejudiciului.

În continuare vă prezentăm decizia Curții de Apel Chișinău cu privire la prejudiciul material cauzat de salariat:

Salariatul (șofer), în afara orelor de serviciu, deplasîndu-se cu automobilul ce se afla la balanţa angajatorului, fără autorizarea conducerii, l-a deteriorat. Între salariat și angajator era încheiat contractul de răspundere materială integrală privind răspunderea materială pentru valorile aflate în gestiunea sa, cu obligaţia de a asigura integritatea valorilor, confirmat prin semnătura salariatului.

În cadrul anchetei de serviciu, salariatul a recunoscut faptul defectării de către el a automobilului de serviciu şi s-a obligat să restituie în totalitate, în rate, prejudiciul cauzat. În urma examinării automobilului a fost stabilită suma prejudiciului în mărime de 24 590 lei, fapt confirmat prin actul de îndeplinire a lucrărilor. Pârâtului i s-a impus restituirea prejudiciului în sumă de 22 440 lei.

Astfel, până la demisionarea pîrîtului din propria iniţiativă, acesta a achitat benevol prejudiciul în sumă de 5600 lei, suma restantă constituind 16 840 lei. Angajatorul solicită încasarea silită a sumei restante precum și a cheltuielilor de judecată care vor fi suportate în proces.

În conformitate cu art. 343 alin. (2) Codul muncii, se permite repararea prejudiciului material cu achitarea în rate dacă salariatul şi angajatorul au ajuns la un acord în acest sens. În acest caz, salariatul prezintă angajatorului un angajament scris privind repararea benevolă a prejudiciului, cu indicarea termenelor concrete de achitare. Dacă salariatul care şi-a asumat acest angajament a încetat raporturile de muncă cu angajatorul, datoria neachitată se restituie în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

Colegiul reţine că, salariatul a fost demisionat din serviciu din propria iniţiativă, iar în acest sens, nu poate fi reţinut argumentul instanţei de apel precum că intimatul nu a achitat suma nominalizată benevol, ci în baza ordinului, or, ordinul dat reprezintă un act de dispoziţie al angajatorului, la baza căruia a stat acordul scris al intimatului cu privire la repararea prejudiciului cauzat, şi pentru care este prevăzută calea de contestare în caz dacă salariatul nu este de acord cu el, însă după cum rezultă din materialele cauzei ordinul menţionat nu a fost contestat.

În atare ordine de idei, Colegiul consideră că din contul salariatului urmează de încasat în beneficiul societății cu titlu de prejudiciu material suma de 16 840 lei. Pretenţia angajatorului fiind admisă integral.