37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   BNM a adoptat o nouă decizie de politică monetară

BNM a adoptat o nouă decizie de politică monetară

22.03.2024118 views BNM
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) în cadrul ședinței din 21 martie curent, a decis micșorarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul de 3,75 la sută anual, față de 4,25 la sută cât era anterior.

De asemenea, ratele de dobândă la creditele overnight au fost stabilite la nivel de 5,75 la sută anual, comparativ cu 6,25 la sută cât era anterior, iar la depozitele overnight - la nivelul de 1,75 la sută anual, față de 2,25 la sută anual

BNM menține norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă la nivelul actual de 33,0 la sută din baza de calcul. Totodată, se menține norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă la nivelul actual de 43,0 la sută din baza de calcul.

Potrivit BNM, decizia are scopul de a încetini descreșterea inflației și de a o menține în limitele intervalului de variație de ±1,5 puncte procentuale de la ținta de 5,0 la sută, considerat nivelul optim pentru creșterea și dezvoltarea economică a Republicii Moldova pe termen mediu. Astfel, Banca Națională pune accent pe stimularea în continuare a cererii agregate, inclusiv prin încurajarea consumului și a investițiilor, echilibrarea economiei naționale și ancorarea așteptărilor inflaționiste.

Următoarea ședință a Comitetului executiv al BNM cu privire la promovarea politicii monetare va avea loc pe data de 7 mai 2024.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...