37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Asigurarea accesului la oportunitățile de angajare în spațiile rurale discutată la Consiliul Economic

Asigurarea accesului la oportunitățile de angajare în spațiile rurale discutată la Consiliul Economic

09.06.2023170 views Consiliul Economic
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

A avut loc o nouă reuniune a Grupului de Lucru pentru Abilitarea Economică a Femeilor, la care a fost pus în discuție faptul cum asigurăm accesul la oportunitățile de angajare în câmpul muncii cât și de instruire și consiliere în carieră și afaceri în spațiile rurale. Lipsa de oportunități de angajare la nivel local, din varii motive, determină ca populația rurală să migreze spre centrele urbane sau să înceapă o activitate de antreprenoriat, însă, care necesită la fel o inițiere. Doar antreprenoriatul este o sursă de supraviețuire și un mijloc de trai pentru mai multe femei din mediul rural, care adesea este întreprinsă cu jumătate de normă din cauza responsabilităților casnice. Totodată, lipsa sau accesul limitat la informație cu privire la serviciile de ocupare, ghidare, consiliere, mijloace de finanțare și altele în spațiile rurale, îndepărtează femeile din viața economică locală. 

Astfel, membrii grupului de lucru au ajuns la concluzia că este nevoie de mai multe instrumente de informare privind oportunitățile de angajare la nivel local, precum și de mai mulți actori comunitari care să utilizeze aceste instrumente de comunicare în raport cu populația. Astfel, în suportul activității Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, în special, în acele localități unde se menține o distanță geografică mare până la cel mai apropiat Oficiu teritorial al Agenției, ar putea veni incubatoarele de afaceri,  hub-urile, centrele de suport în afaceri, bibliotecile comunitare, primăriile, oficiile poștale, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice, cât și Centrele Unificate de Prestare a Serviciilor Publice (CUPS). Pentru aceasta, Grupul de lucru a încurajat dezvoltarea parteneriatelor de colaborare dintre diverși actori comunitari și Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) ca să asigure un acces mai mare a populației rurale la serviciile de ocupare, formare, instruire, ghidare și consiliere în carieră și afaceri. 

O altă recomandare a fost ca ANOFM, atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, cât și pentru companiile și întreprinderile din mediul rural, să desfășoare periodic campanii de mediatizare privind sursele sigure de informare privind ocuparea și formarea, pentru a preveni așa-zisele capcane de angajare (en. employment traps) care s-au multiplicat în ultima vreme pe diverse platforme.

În același timp, ca una din recomandări a fost propusă valorificarea legăturilor dintre asociațiile urbane și rurale ale femeilor antreprenoare pentru a crește fluxul de informații (resurse, finanțare, cerere și ofertă), schimb de experiență și a îmbunătăți accesul femeilor din mediul rural la diverse târguri și expoziții.

Aceste și alte recomandări vociferate în cadrul ședinței vor fi transformate într-o notă informativă de Secretariatul Consiliului Economic în următoarele două săptămâni și transmise factorilor de decizie în lumina reformei privind îmbunătățirea serviciilor oferite de ANOFM.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...