Obligația fiscală reprezintă obligaţia contribuabilului de a plăti la buget o anumită sumă ca impozit, taxă, prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii stabilite în cotă procentuală, majorare de întîrziere (penalitate) şi/sau amendă (art. 129 pct. 6) din Codul fiscal).

În conformitate cu prevederile art. 194 alin. (1) din Codul fiscal o modalitate de executare silită reprezintă urmărirea bunurilor contribuabilului care se face prin sechestrare, comercializare şi ridicare.

Conform prevederilor fiscale Serviciul Fiscal de Stat este în drept să aplice măsuri de asigurare a stingerii obligației fiscale, în cazurile:

- emiterii deciziei asupra cazului de încălcare fiscală și neexpirării termenului de 30 zile din data pronunțării acesteia, conform art. 252 din Codul fiscal;
- contestării deciziilor și acțiunilor privind executarea silită a obligației fiscale conform art. 273 din Codul fiscal;
- ridicării sechestrului de pe bunurile necomercializate în urma licitațiilor petrecute, conform prevederilor art. 203 alin. (14) din Codul fiscal, contribuabilul nedeținînd alte bunuri pasibile sechestrării;
- efectuării controlului fiscal la contribuabil și existenței suspiciunii că bunurile contribuabilului sau debitorului (ilor) acestuia pot fi înstrăinate pînă la emiterea deciziei asupra cazului;
- monitorizării contribuabilului în perioada de funcționare a postului fiscal și existenței suspiciunii că acesta va înregistra obligații fiscale față de buget, pe care nu va fi în stare să le achite;
- asigurarea executării prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 1275 din 26.12.2018 pentru aprobarea Regulamentului privind mecanismul de aplicare a prevederilor  tratatelor  internaţionale ale  Republicii Moldova în domeniul asistenţei administrative reciproce în materie fiscală. (pct. 2 din Ordinul SFS nr. 379 din 15 martie 2017)

Sechestrare a bunurilor contribuabilului se efectuează, dacă legislaţia nu prevede altfel, în prezenţa contribuabilului (a reprezentantului acestuia), a persoanei lui cu funcţie de răspundere, iar în cazul în care contribuabilul este persoană fizică neînregistrată ca subiect al activităţii de întreprinzător – a unui membru major al familiei lui.

Dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere se eschivează de a fi prezenţi la sechestrarea bunurilor, aceasta se efectuează fără consimţămîntul sau în absenţa lor. Deschiderea fără consimţămîntul contribuabilului (reprezentantului acestuia), al persoanei lui cu funcţie de răspundere ori în lipsa acestora a încăperilor şi a altor locuri în care se află bunurile, precum şi sechestrarea lor, se efectuează în prezenţa a doi martori asistenţi.

Dacă bunurile contribuabilului se află la domiciliul sau la reşedinţa lui sau a unor alte persoane, sechestrarea bunurilor se va face numai cu consimţămîntul contribuabilului sau al persoanei căreia îi aparţine domiciliul sau reşedinţa.

Dacă persoana fizică nu permite accesul în domiciliul sau în reşedinţa sa pentru a i se sechestra bunurile, funcţionarul fiscal consemnează faptul într-un act. În astfel de cazuri, Serviciul Fiscal de Stat va intenta o acţiune în justiţie. După ce instanţa judecătorească emite o hotărîre de executare silită a obligaţiei fiscale, aceasta este îndeplinită în conformitate cu legislaţia de procedură civilă.

Dacă contribuabilul nu şi-a stins obligaţia fiscală şi dacă acţiunile de sechestrare a bunurilor nu au fost atacate în decursul a 30 zile lucrătoare din data sechestrării, bunurile se comercializează în modul prevăzut la art. 203 din CF¹.

În cazul în care, în urma examinării contestaţiei sau a cererii de chemare în judecată, de pe unele bunuri a fost ridicat sechestrul, Serviciul Fiscal de Stat este în drept să sechestreze alte bunuri ale contribuabilului.

În temeiul hotărîrii Serviciului Fiscal de Stat privind executarea silită a obligaţiei fiscale, sînt pasibile de sechestrare toate bunurile proprietate a contribuabilului, indiferent de locul aflării lor, cu excepţia:

• produsele agricole perisabile, conform unei liste aprobate de Guvern;
• bunurile gajate pînă la momentul sechestrării;
• bunurile personale ale persoanei fizice care, conform Codului de executare, nu sînt urmăribile;
• bunurile sechestrate de alte autorităţi publice;
• alte bunuri care, conform legislaţiei, sunt neurmăribile.

În cazul sechestrării bunurilor, funcţionarul fiscal întocmeşte, în două exemplare, după un model aprobat de Serviciul Fiscal de Stat, lista bunurilor sechestrate în care se indică denumirea, cantitatea, semnele individuale şi valoarea bunurilor. La valorile mobiliare se indică numărul, emitentul, preţul nominal şi alte date cunoscute la momentul sechestrării.

Notă. Bunurile sechestrate se lasă spre păstrare în locul aflării lor la momentul sechestrării: la contribuabil sau la o altă persoană.

După trecerea în listă a bunurilor sechestrate, se întocmeşte, în două exemplare, actul de sechestru după un model aprobat de Serviciul Fiscal de Stat şi se semnează de participanţii la sechestru. Exemplarul al doilea se remite contribuabilului (reprezentantului acestuia), persoanei lui cu funcţie de răspundere contra semnătură. Adițional, actul de sechestru conţine somaţia că dacă, în termen de 30 zile lucrătoare din data aplicării sechestrului, contribuabilul nu va plăti restanţele, bunurile sechestrate se vor comercializa.

În cazul în care contribuabilul nu dispune de bunuri care, conform legislaţiei, sînt sechestrabile, funcţionarul fiscal întocmeşte un act de carenţă.

În conformitate cu art. 201 din Codul fiscal, bunurile contribuabilului care se află la alte persoane în baza unor contracte de împrumut, de arendă, de închiriere, de păstrare etc. se includ în lista bunurilor sechestrate în baza documentelor de care dispune contribuabilul referitor la aceste bunuri. După semnarea actului de sechestru, persoanei la care se află bunurile i se remite o somaţie despre sechestrarea bunurilor contribuabilului, despre obligația ei de a asigura integritatea lor şi despre interdicţia de a le transmite contribuabilului sau unor terţi fără acordul Serviciului Fiscal de Stat. Bunurile sînt examinate, după caz, la locul aflării lor.

Potrivit prevederilor art. 202 alin. (1) din Codul fiscal, sechestrul de pe bunuri se ridică în cazul:

a) stingerii, totale sau parţiale, a obligaţiei fiscale şi al recuperării de către contribuabil a cheltuielilor de executare silită;
b) stingerii, totale sau parţiale, a obligaţiei fiscale şi al recuperării cheltuielilor de executare silită prin alte modalităţi de executare silită; 
c) necesităţii sechestrării unor alte bunuri, solicitate pe piaţă, în vederea urgentării plăţii restanţelor;
d) înstrăinării sau dispariţiei bunurilor;
e) imposibilităţii comercializării bunurilor;
f) emiterii unei decizii în acest sens de către autoritatea care examinează plîngerea dacă se încalcă procedura de sechestrare;
g) încheierii cu Serviciul Fiscal de Stat a contractului privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale cu recuperarea pînă la semnarea contractului a cheltuielilor legate de executarea silită suportate anterior semnării contractului;
h) emiterii unei încheieri/hotărîri a instanţei de judecată.

¹Art.203 Comercializarea bunurilor sechestrate:

(1) Comercializarea bunurilor sechestrate ale contribuabilului, după evaluarea acestora, se efectuează de către contribuabil doar după coordonarea cu Serviciul Fiscal de Stat şi cu acceptul acestuia. Comercializarea bunurilor sechestrate ale persoanei fizice se efectuează de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Codului de executare.
(2) Evaluarea bunurilor sechestrate pentru comercializarea acestora se efectuează de către persoane fizice sau juridice competente din lista aprobată anual de Serviciul Fiscal de Stat.
(3) Preţul de comercializare trebuie să fie egal sau mai mare decît valoarea de piaţă evaluată şi valoarea contabilă