37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Procedura de eliberare, prelungire și reperfectare a licențelor va fi sistată în cazul unor ilegalități

Procedura de eliberare, prelungire și reperfectare a licențelor va fi sistată în cazul unor ilegalități

22.12.2016637 views Moldpres.md
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Procedura de eliberare, prelungire și reperfectare a licențelor va fi sistată în cazul depistării unor ilegalități, potrivit unui proiect de modificare și completare a Legii privind reglementarea prin licențiere a activității de antreprenor aprobat astăzi de Guvern, informează MOLDPRES.

Proiectul a fost înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de un grup de deputați din Parlament, în octombrie 2016.

Ministerul Economiei propune ca pentru a nu admite confuzii de interpretare a normelor de drept, articolul respectiv să fie formulat în felul următor: "Sistează procedura de eliberare, prelungire și reperfectare a licențelor pentru genurile de activitate, constatate de organele competente, ca fiind expuse unor manipulări ilegale a informațiilor în procesul de licențiate, inclusiv în cadrul serviciului e-Licențiere, pînă la înlăturarea motivelor care au stat la baza sistării”.

Dat fiindcă potrivit legii din 30 iulie 2001, autorități de licențiere sînt Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională a Pieței Financiare, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, Ministerul Economiei propune examinarea oportunității de a extinde prevederile proiectului și asupra celorlalte autorități care au atribuții de eliberare a licențelor.

La sfîrșitul lunii octombrie, după ce organele de drept au depistat încălcări grave în activitatea a zeci de cazinouri și ca urmare a planării suspiciunilor de încălcare a legislației naționale privind eliberarea licențelor pentru genul "activitatea în domeniul jocului de noroc”, precum și lipsa controlului asupra agenților economici cărora le-a fost retrasă licența, Ministerul Economie a decis stoparea procesului de eliberare a licențelor în domeniul dat pînă la finalizarea anchetei.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...