Noi completări în Ordinul cu privire la achitarea şi evidenţa plăţilor la bugetul public prin sistemul trezorerial
În Monitorul Oficial din 3 iunie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 61 din 25 mai 2022 privind completarea Ordinului ministrului finanţelor nr.153/2021 „Cu privire la modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2022”.
Astfel, Capitolul 3 „Principalele modificări în administrarea veniturilor bugetelor componente ale bugetului public național în anul 2022”, a fost completat cu punctul 3.3. care va avea următorul conținut:
3.3. Se completează Clasificația economică cu următoarele coduri, și anume:
- cod ECO 132114 – Granturi curente primite de la organizațiile internaționale pentru susținerea fondurilor
asigurării obligatorii de asistență medicală; - cod ECO 144125 – Donații voluntare pentru cheltuieli curente din surse externe pentru susținerea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală.”
Adițional, cu noi poziții a fost completată și Anexa nr.5 „Clasificatorul codurilor economice de încasări ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală”, după cum urmează:
Denumirea calsificației bugetare | Codul economic | Administrator de venit |
Granturi curente primite de la organizațiile internaționale pentru susținerea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală |
132114 | CNAM |
Donații voluntare pentru cheltuieli curente din surse externe pentru susținerea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală |
144125 | CNAM |
Prezentul ordin a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.