Metoda de evaluare curentă – Costul mediu ponderat
Potrivit SNC ,,Stocuri”, stocurile ieşite se evaluează la valoarea contabilă care se determină prin aplicarea metodei costului mediu ponderat.
Metoda costului mediu ponderat presupune calcularea costului fiecărui element de stocuri pe baza mediei ponderate a costurilor soldurilor elementelor similare de stocuri la începutul perioadei şi a costurilor elementelor similare fabricate sau achiziţionate în cursul perioadei de gestiune. Costul mediu ponderat poate fi calculat după fiecare intrare a stocurilor, la sfîrşitul perioadei de gestiune sau în alt mod stabilit de politicile contabile ale entităţii. În cazul aplicării metodei costului mediu ponderat soldul stocurilor se evaluează în baza mediei ponderate calculată pe toată perioada de gestiune sau după ultima intrare. Metoda costului mediu ponderat se recomandă în cazul fluctuaţiilor considerabile ale preţurilor stocurilor în cursul perioadei de gestiune. Modul de aplicare a metodei costului mediu ponderat după fiecare intrare a stocurilor este exemplificat în continuare:
Date iniţiale. Stocul de materiale la 1 octombrie 201X la o entitate a constituit 7 000 kg cu costul de intrare 20,50 lei/kg. În cursul lunii octombrie 201X la depozitul de materiale au avut loc următoarele operaţiuni:
1) 6 octombrie – intrare 5 000 kg la preţul de 19,0 lei/kg;
2) 11 octombrie – intrare 7 500 kg la preţul de 19,50 lei/kg;
3) 15 octombrie – ieşire (consum) 11 800 kg;
4) 22 octombrie – intrare 9 600 kg la preţul de 22,0 lei/kg;
5) 25 octombrie – ieşire (consum) 4 700 kg;
6) 27 octombrie – intrare 1 500 kg la preţul de 21,50 lei/kg;
7) 29 octombrie – ieşire (consum) 2 200 kg
În baza datelor din exemplu, pentru determinarea costului materialelor consumate se întocmesc calculele prezentate în tabelul de mai jos.
Calculul costului materialelor consumate conform metodei costului mediu ponderat determinat după fiecare intrare
Data | Intrări | Ieșiri | Sold | ||||||
cant., kg | preț, lei/kg |
valoarea,lei |
cant., kg | preț, lei/kg |
valoarea,lei |
cant., kg | preț, lei/kg | valoarea, lei | |
1 octombrie 201X | - | - | - | - | 7 000 | 20,50 | 143 500 | ||
6 octombrie 201X | 5 000 | 19,0 | 95 000 | - | - | 12 000 | 19,875 |
238 500 |
|
11 octombrie 201X | 7 500 | 19,50 | 146 250 | - | - |
19 500 |
19,731 |
384 750 |
|
15 octombrie 201X | - | - | 11 800 | 19,731 | 232825,8 | 7 700 | 19,731 | 151 924 | |
22 octombrie 201X | 9 600 | 22,0 | 211 200 | - | - | 17 300 | 20,990 | 363 124 | |
25 octombrie 201X | - | - | 4 700 | 20,990 | 98 653 | 12 600 | 20,990 | 264 471 | |
27 octombrie 201X | 1 500 | 21,50 | 32 250 | - | - | 14 100 | 21,044 | 296 721 | |
29 octombrie 201X | - | - | 2 200 | 21,044 | 46 296,8 | 11 900 | 21,044 | 250 424 | |
31 octombrie 201X | 23 600 | - | 484 700 | 18 700 | - | 377775,6 | 11 900 | 21,044 | 250 424 |
Costul mediu ponderat după intrarea din 6 octombrie 201X;
- Costul mediu ponderat după intrarea din 11 octombrie 201X;
- Costul mediu ponderat după intrarea din 22 octombrie 201X;
- Costul mediu ponderat după intrarea din 27 octombrie 201X.
Conform metodei costului mediu ponderat calculat după fiecare intrare, materialele eliberate din depozit se evaluează astfel:
- la 15 octombrie 201X – în sumă de 232 825,8 lei (11 800 kg x 19,731 lei/kg);
- la 25 octombrie 201X – în sumă de 98 653 lei (4 700 kg x 20,990 lei/kg);
- la 29 octombrie 201X – în sumă de 46 296,8 lei (2 200 kg x 21,044 lei/kg).
Costul stocului final de materiale poate fi determinat prin următoarele două variante:
Varianta I
a) costul stocului iniţial – 143 500 lei;
b) costul materialelor intrate – 484 700 lei;
c) costul materialelor consumate – 377 775,6 lei;
Costul stocului final (a + b – c) 250 424,4 lei
Varianta II
a) cantitatea stocului final – 11 900 kg;
b) costul mediu ponderat la sfîrşitul perioadei – 21,044 lei;
Costul stocului final (a x b) 250 424,4 lei.
Conform calculelor efectuate entitatea contabilizează:
- costul materialelor intrate în sumă de 484 700 lei – ca majorare concomitentă a stocurilor şi datoriilor curente;
- costul materialelor consumate în sumă de 377 775,6 lei – ca majorare a costurilor activităţii de bază şi diminuare a stocurilor.