37.9k
Home  »  Legislaţia  »  Legislaţia fiscală  »  Ordine   »   Baza generalizată a practicii fiscale Ordinul IFPS nr. 171 din 14.02.2017

Baza generalizată a practicii fiscale Ordinul IFPS nr. 171 din 14.02.2017

15.02.2017
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

1. (29.4.26)
    Care este modalitatea de impozitare a veniturilor persoanelor fizice nerezidente obținute din prestarea de servicii?
    Conform prevederilor art. 70 alin. (1) din Codul fiscal, întregul venit al contribuabilului nerezident se împarte în venit obținut:
a) în Republica Moldova din activități de întreprinzător sau din munca prin contract (acord) de muncă;
b) peste hotarele Republicii Moldova din activităţi de întreprinzător sau din munca prin contract (acord) de muncă.
   Veniturile nerezidenţilor, obţinute în Republica Moldova sunt specificate la art. 71 din Codul fiscal.
   Potrivit art. 71 lit. n) din Codul fiscal, veniturile obţinute din activitatea desfăşurată conform contractului (acordului) de muncă sau din cea desfăşurată în baza altor contracte cu caracter civil, inclusiv onorariile conducătorilor, fondatorilor sau membrilor consiliului de administraţie şi/sau alte plăţi primite de membrii organelor de conducere ale persoanei juridice rezidente, indiferent de locul exercitării efective a obligaţiilor administrative încredinţate acestor persoane reprezintă venituri ale nerezidenților obținute în Republica Moldova.
   Totodată, potrivit prevederilor art. 73 alin. (4) din Codul fiscal, veniturile persoanelor fizice nerezidente, specificate la art. 71 lit. n) şi o), urmează a fi supuse impozitării la sursa de plată în modul prevăzut la art. 88, fără dreptul la deduceri şi/sau scutiri aferente acestor venituri.
   Prin urmare, în cazul în care, entitatea achită persoanei fizice nerezidente venituri în baza contractului cu caracter civil, aceste venituri urmează a fi impozitate la sursa de plată în modul prevăzut la art. 88 din Codul fiscal, conform cotelor stabilite la art. 15 lit. a) din Codul fiscal.
   Concomitent, conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Codul fiscal, dacă un tratat internaţional, care reglementează impozitarea sau include norme care reglementează impozitarea, la care Republica Moldova este parte, stipulează alte reguli şi prevederi decît cele prevăzute de legislaţia fiscală, se aplică regulile şi prevederile tratatului internaţional.

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...