La data de 17 noiembrie, în cadrul Serviciului Vamal a fost desfășurată o ședință de lucru cu participarea agenților economici importatori de pește congelat, reprezentanților subdiviziunilor responsabile de domeniul valorii în vamă, controlului vamal și proceduri simplificate, și conducerea posturilor vamale în care sunt declarate la vămuire mărfurile vizate.
Pe agenda ședinței au fost incluse subiecte importante referitoare la procesul de vămuire a mărfurilor, în speță perfectarea tranzacțiilor de import a peștelui congelat. Astfel, că au fost exemplificate mai multe cazuri și în rezultat au fost reiterate reglementările vamale referitoare la completarea declarației vamale în detaliu și anume a rubricilor ce vizează greutatea brutto/ netto și descrierea mărfii în corespundere cu informația și datele din actele comerciale și de transport.
Totodată, în cadrul dialogului, importatorii au comunicat despre unele deficiențe și neclarități la capitolul verificării corectitudinii valorii în vamă, iar subiectele enunțate au fost notate de către conducerea Direcției ”Valoare în vamă, clasificarea și originea mărfurilor” din cadrul Serviciului Vamal, și ulterior vor fi examinate de comun cu responsabilii din subdiviziunile teritoriale, în vederea identificării soluțiilor optime pentru reprezentanții mediului de afaceri.
Cea de-a doua parte a ședinței s-a axat pe componenta de control vamal, astfel că reprezentanții businessului au expus doleanța pentru beneficierea de unele facilități. În răspuns, reprezentanții Serviciului Vamal au recomandat să examineze posibilitatea de solicitare a procedurii de vămuire la domiciliu, care într-un final acordă toate facilitățile solicitate/expuse de către reprezentanții businessului prezenți la ședință.
Serviciul Vamal menține un dialog permanent cu reprezentanții mediului de afaceri în scopul oferirii informațiilor despre modul de funcționare al instituției și serviciile oferite, într-un format accesibil acolo unde și când este necesare, precum și în volum și formatul ușor de înțeles și utilizat.
