Saptămâna curentă pe platforma Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru al Republicii Moldova, Serviciul Vamal a organizat un eveniment dedicat consolidării dialogului și colaborării cu mediul de afaceri. La întâlnire au participat conducerea și reprezentanții Serviciului Vamal, precum și membri ai Grupului de lucru nr. 2 „Facilitarea tranziției verzi și comerțului transfrontalier” din cadrul Consiliului Economic.
Discuțiile au vizat reglementările privind garanțiile vamale, inclusiv tranziția de la garanțiile eliberate conform prevederilor Codului vamal precedent la cele reglementate de noul Cod vamal, armonizat cu legislația Uniunii Europene. Participanților le-au fost prezentate procedurile de autorizare, condițiile pentru reducerea garanțiilor cu până la 50% sau 30% din valoarea de referință, posibilitatea exonerării totale, precum și mecanismele de restituire a acestora. În perioada ianuarie - 8 decembrie, Serviciul Vamal a eliberat 47 de autorizații de utilizare a garanției globale. Dintre acestea, 41 de autorizații au fost emise pe baza angajamentului garantului (24 pentru companii de asigurări și 17 pentru bănci comerciale), 2 autorizații pe baza depozitului bănesc și 4 autorizații prin exonerare de garanție. După tipul regimului vamal, au fost eliberate 20 de autorizații pentru tranzit, 23 pentru antrepozit vamal, 3 pentru admitere temporară și o autorizație pentru tranzit/antrepozit vamal. Totodată, au fost promovate instrumentele moderne de garantare, dezvoltate pentru a facilita activitatea operatorilor economici.
Un accent deosebit a fost pus pe utilizarea platformelor și instrumentelor digitale. Directorul adjunct al Serviciului Vamal, a prezentat avantajele Noului Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS) și ale aplicației inovatoare „Decizii Vamale,” subliniind că acestea asigură gestionarea electronică eficientă a cererilor și deciziilor vamale. De asemenea, a evidențiat racordarea legislației naționale la standardele europene și beneficiile simplificării procedurilor vamale, care contribuie la crearea unui mediu favorabil pentru afaceri și la facilitarea comerțului transfrontalier.
Evenimentul s-a desfășurat într-un spirit de colaborare și deschidere, subliniind angajamentul Serviciului Vamal de a sprijini mediul de afaceri prin implementarea celor mai bune practici și prin promovarea transparenței. Această inițiativă reafirmă obiectivul Serviciului Vamal de a contribui la o economie competitivă, bazată pe integritate, eficiență și inovație.
