Încasările la Bugetul public național (BPN) administrate de Serviciul Fiscal de Stat, conform informațiilor operative, în perioada 13 iulie - 17 iulie 2026 constituie circa 813,4 milioane lei.
Autoritatea fiscală pune un accent deosebit pe promovarea conformării voluntare a contribuabililor, un instrument eficient în acest sens fiind vizita fiscală. În perioada de referință, angajații Serviciului Fiscal de Stat au efectuat 298 vizite fiscale la 257 de contribuabili.
În perioada 13 iulie – 17 iulie, Direcția generală control a emis 128 de decizii asupra cazului de încălcare a legislației, fiind calculate obligații suplimentare la buget în sumă de 20,9 mln lei, inclusiv: 18,7 mln lei – impozite, taxe, majorare de întârziere și alte plăți, 2,1 mln lei – amenzi aplicate.
Totodată, au fost emise 82 decizii privind restituirea sumelor TVA din buget, prin care a fost acceptată TVA spre restituire în sumă de 71.3 mln lei.
În scopul stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor restanțieri, în perioada 13-17 iulie 2026, de către SFS prin modalitățile de executare silită au fost încasate 46,36 milioane lei.
La fel, pe parcursul săptămânii precedente, Serviciul Fiscal de Stat a asigurat preluarea la evidență a 39 dosare cu bunuri confiscate în valoare de 975,81 mii lei. În această perioadă în bugetul de stat au fost transferate mijloace bănești în sumă de 218,91 mii lei parvenite de la comercializarea bunurilor confiscate, inclusiv 20,69 mii lei prin intermediul ARBI.
