Conducerea Serviciului Fiscal de Stat vine cu soluţii la gestionarea eficientă a defalcărilor sociale la buget
Cei ce nu achită contribuţiile de asigurări sociale trebuie să fie sancţionaţi dur şi să poarte până şi răspundere penală, a declarat astăzi Şeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul unei şedinţe cu participarea reprezentanţilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Familiei, Casei Naționale de Asigurări Sociale, Ministerului Sănătății, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ministerului Economiei și Ministerului de Justiție. La şedinţă de lucru, organizată de Ministerul Finanțelor, au fost discutate unele obiecții și propuneri pe marginea proiectului de lege „Cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative”, elaborat de către IFPS.
În contextul celor discutate, viceministrul Finanţelor, Victor Barbăneagră, a opinat în favoarea identificării unor soluţii pentru înlăturarea tuturor piedicilor din procesul de administrare a contribuţiilor sociale, solicitând, în acest sens, o colaborare eficientă a experţilor tuturor instituţiilor abilitate ale statului.
La acelaşi subiect, Şeful SFS, Ion Prisăcaru a menţionat că autoritatea fiscală este responsabilă de colectarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, de controlul corectitudinii şi virării lor în termen la BASS şi de aplicarea măsurilor de executare silită. Pentru a îndeplini aceste atribuţii este nevoie de evidenţa operativă a contribuţiilor calculate, pe moment evidenţa acestora fiind ţinută de către CNAS, cu prezentarea întârziată a informaţiei la SFS. Aceasta nu permite autorităţii fiscale de a întreprinde măsuri operative întru încasarea lor, deoarece raportarea contribuţiilor se efectuează trimestrial, în timp ce plăţile se achită lunar. Aceasta duce, pe de o parte, la formarea unei supraplăţi a contribuţiilor, pentru primele două luni ale trimestrului de gestiune, iar, pe de altă parte, la o restanţă consierabilă pentru ultima lună. La rândul său, aceasta nu permite SFS de a face o evaluare obiectivă a indicatorului de performanţă, inclusiv în cadrul evaluării performanţelor colective.
Pentru a remedia situaţia, a mai specificat Ion Prisăcaru, SFS are nevoie de proceduri de administrare suplimentare cum ar fi măsurile de asigurare a încasărilor, proceduri de stingere a restanţelor înregistrate, de proceduri clare pentru obligaţiile de efectuare a controlului fiscal etc. şi de stabilirea răspunderii administrative şi penale pentru neachitarea contribuţiilor de asigurări sociale. Pe finalul şedinţei, părţile au convenit ca experţii instituţiilor abilitate să se întrunească şi, de comun acord, să fie identificate metode şi proceduri legale eficiente de remediere a situaţiei create.