Serviciul fiscal de Stat a inițiat acțiuni de conformare și verificare a caselor de schimb valutar de pe întreg teritoriul țării.
Acțiunile SFS, rezultă din analiza informației disponibile din evidența operațiunilor de schimb valutar. Astfel, în cadrul monitorizării on-line a tranzacțiilor înregistrate de casele de schimb valutar prin aparatul de casă și control, SFS a stabilit că unele case de schimb valutar zilnic înregistrează un număr simbolic de tranzacții (în mediu 20-35 tranzacții, dintre care minimum 6 tranzacții sunt operațiuni de serviciu la introducerea soldurilor valutelor la începutul zilei și extragerea de numerar). Atât numărul redus de tranzacții înregistrate prin MCC, cât și faptul că suma operațiunilor de vânzare a valutei adesea este mai mică decât suma operațiunilor de cumpărare a valutei, fapt care denotă neutilizarea mașinii de casă și control la efectuarea operațiunilor de schimb valutar (în special la vânzarea valutei).
Reieșind din cele constatate, SFS a decis asupra desfășurării unui șir de verificări, care au drept scop conformarea contribuabililor care oferă servicii de Exchange.
Astfel, pe parcursul zilelor de 1 și 2 noiembrie, curent, pe întreg teritoriul țării au fost efectuate 24 verificări, dintre care 12 doar în capitală. În rezultat au fost depistate 20 de abateri de la legislație, dintre care cu caracter fiscal 8 cazuri (încălcări la disciplina mașinii de casă și control) și 12 cazuri contravenționale (încălcarea regulilor de efectuare a plăţilor în numerar).
Conform prevederilor legislației, pentru abaterile depistate, contribuabilii riscă sancțiuni fiscale în mărime de 40 mii lei (per toate cazurile) și sancțiuni contravenționale în mărime de 16 700 lei.
NOTĂ: Verificările la casele de schimb valutar vor continua pe întreg teritoriul țării.
SFS vine cu un apel către toți contribuabilii să se conformeze și să activeze conform legislației în vigoare.