Seria instruirilor dedicate integrității profesionale continuă la Serviciul Fiscal de Stat. La 24 și 25 septembrie 2026, Direcția securitate internă și anticorupție a Serviciului Fiscal de Stat, în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție, a desfășurat noi sesiuni de instruire pentru angajații subdiviziunilor teritoriale.
La 24 septembrie, instruirea a fost dedicată angajaților din Ialoveni, Hâncești și Strășeni, reunind 32 de participanți. Pe 25 septembrie, instruirile au continuat la Direcțiile de deservire fiscală din Căușeni și Anenii Noi, cu participarea a 29 de angajați.
Discuțiile au vizat situații concrete cu care funcționarii fiscali se pot confrunta în activitatea de zi cu zi, de la identificarea și prevenirea riscurilor de corupție până la conduita corespunzătoare și modul de reacționare în situații care pot pune la încercare integritatea profesională.
Accentul a fost pus pe aplicarea practică a regulilor de integritate, prin analizarea unor situații și exemple relevante pentru activitatea funcționarilor fiscali. Scopul este ca prevederile legale și principiile de integritate să fie înțelese nu doar la nivel teoretic, ci și aplicate corect în situațiile concrete de muncă.
Prin instruire, dialog și schimb de experiență, Serviciul Fiscal de Stat și Centrul Național Anticorupție contribuie la consolidarea unei culturi organizaționale bazate pe integritate, responsabilitate și corectitudine.
