În cadrul celor patru sesiuni de subscriere desfășurate în cadrul platformei eVMS.md, începând cu vara anului 2024 și până în prezent, persoanele fizice au investit peste 549,8 milioane de lei în Valorile Mobiliare de Stat (VMS). Aceste rezultate arată un interes tot mai mare al cetățenilor pentru investiții sigure și profitabile, contribuind la dezvoltarea unui comportament financiar responsabil.
Menționăm că ultima sesiune din luna aprilie 2025, a înregistrat investiții totale de 74,1 milioane de lei, realizate prin 644 de tranzacții, efectuate de 500 de investitori persoane fizice, demonstrând o participare largă și diversificată.
Amintim că Ministerul Finanțelor a deschis o nouă perioadă de subscriere începând cu 19 mai și până pe 28 mai 2025, oferind următoarele opțiuni de investiție:
- obligațiuni de stat cu maturitate de 2 ani, dobândă anuală de 7,6%;
- obligațiuni de stat cu maturitate de 3 ani dobândă anuală de 7,8%.
Dobânda este fixă pe întreaga perioadă de circulație a obligațiunii și se achită semianual, direct în contul bancar al investitorului, garantând astfel un venit stabil și previzibil.
Toate detaliile referitoare la această nouă emisiune sunt disponibile în Comunicatul de plasare a VMS, publicat pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor, care poate fi consultat aici și pe evms.md.