La data de 5 decembrie 2025, subscrierea curentă pentru emisiunea de valori mobiliare de stat, desfășurată prin platforma eVMS.md în perioada 01–10 decembrie 2025, înregistrează investiții în valoare de 23 885 900 lei.
Pe parcursul primelor cinci zile de subscriere au fost realizate 383 de tranzacții de către 318 de investitori.
Resursele financiare au fost direcționate către:
- obligațiuni pe 2 ani, cu o rată anuală a dobânzii de 7,10%, în valoare totală de 19 512 500 lei, prin 273 tranzacții efectuate de 249 de investitori;
- obligațiuni pe 4 ani, cu o rată anuală a dobânzii de 7,35%, în valoare totală de 4 373 400 lei, prin 110 de tranzacții realizate de 101 de investitori.
Reamintim că, începând cu luna aprilie 2025, Ministerul Finanțelor a stabilit o frecvență lunară a emisiunilor de VMS, oferind populației acces constant la instrumente sigure de economisire și investiții. Dobânda este fixă, iar plățile se efectuează semianual, direct în contul bancar al investitorilor.
Urmăriți pagina oficială a Ministerului Finanțelor www.mf.gov.md și platforma eVMS.md pentru a fi la curent cu următoarele perioade de subscriere.
