În ediția de astăzi a Monitorului Oficial a fost publicată Legea nr. 224 din 10 iulie 2025 pentru modificarea Legii nr. 166/2017 cu privire la tichetele de masă.
Una dintre modificări se referă la salariații care lucrează în schimburi de zi și noapte vor putea beneficia acum de tichete de masă pentru orele prestate pe timpul nopții. Totodată, perioada de valabilitate pentru tichetele de masă va fi de 6 luni de la virarea fondurilor pe instrumentul de plată al salariatului.
Potrivit noilor prevederi angajatorii pot acorda tichete de masă cu valoarea nominală mai mare, diferența dintre aceasta și valoarea nominală fiind deductibilă în scopuri fiscale în condițiile respectării prevederilor art. 24 alin. (192) din Codul fiscal.
În ceea ce privește utilizarea tichetelor, acestea vor fi acceptate în unitățile comerciale/de alimentație publică care au încheiat contracte de prestare a serviciilor cu operatorii, pentru achitarea mesei sau achiziționarea de produse alimentare, inclusiv pentru plata online a acestora.
Suplimentar, operatorii sunt obligați să țină evidența tranzacțiilor cu tichetele de masă și să gestioneze înregistrările referitoare la transferul și utilizarea valorii tichetelor de masă emise
Operatorii care emit tichetele de masă au obligația de a furniza Serviciului Fiscal de Stat un raport detaliat privind tichetele acordate angajatorilor, conform unui model aprobat prin ordin al ministrului finanțelor. În plus, aceștia trebuie să răspundă, la solicitarea motivată din partea Serviciului Fiscal de Stat, prezentând în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, datele și informațiile complete și precise referitoare la tranzacțiile efectuate cu tichetele de masă.
Legea va intra în vigoare la 12 septembrie 2025.