În cadrul şedinţei Cabinetului de miniştri, a fost examinat avizul la proiectul de lege privind modificarea unor acte normative referitoare la acordarea concediului paternal.
Potrivit notei de fundamentare, proiectul urmărește să ajusteze legislația muncii și sistemul de prestații sociale, astfel încât să răspundă mai eficient nevoilor familiilor în cazul nașterii de gemeni sau a mai multor copii dintr-o singură sarcină, precum și în cazul adopției simultane a mai multor copii.
Astfel, proiectul vizează extinderea dreptului taților la concediu paternal și indemnizație paternală în situațiile menționate, asigurând astfel un sprijin pentru familiile cu mai mulți copii. Această măsură urmărește să încurajeze implicarea activă a taților în îngrijirea și creșterea copiilor încă din primele zile de viață, contribuind astfel la dezvoltarea armonioasă a copiilor și la întărirea legăturilor emoționale în cadrul familiei.
Guvernul a subliniat că deciziile privind beneficiile de asigurări sociale trebuie întotdeauna analizate și în funcție de contextul economic al țării. În acest sens, costurile suplimentare estimate pentru perioada 2025–2027 aferente implementării noilor prevederi au fost fundamentate pe baza datelor statistice existente privind plata indemnizațiilor paternale. Guvernul a confirmat că aceste cheltuieli sunt justificate și sustenabile în raport cu realitățile bugetare actuale.
Totodată, în contextul implicațiilor generate asupra bugetului de stat, Guvernul a subliniat respectarea strictă a prevederilor constituționale, în special ale articolului 131 alineatul (6) din Constituția Republicii Moldova, care stabilește că nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără identificarea sursei clare de finanțare. În conformitate cu această prevedere, autoritățile vor întreprinde măsurile necesare pentru a asigura resursele corespunzătoare suplinirii bugetului asigurărilor sociale de stat,
Având în vedere toate aceste aspecte, Guvernul susține inițiativa legislativă.