37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Statul vrea să motiveze agenții economici să participe mai activ în sistemul de procesare a deșeurilor

Statul vrea să motiveze agenții economici să participe mai activ în sistemul de procesare a deșeurilor

17.08.2020175 views Consiliul Economic
(1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Statul vrea să motiveze agenții economici să participe mai activ în sistemul de procesare a deșeurilor. Pentru asta, funcționarii de la Ministerul Finanțelor propun un mecanism prin care producătorii și importatorii să beneficieze de facilități fiscale.

Subiectul a fost discutat pe platforma Consiliului Economic la solicitarea Asociației Businessului European care promovează insistent, de mai bine de 3 ani, principiul de Responsabilitate extinsă a producătorului.

Potrivit experților, în țările UE există mecanismul de scutire a taxei în momentul în care agentul economic este implicat în procesul de management al deșeurilor. În Moldova, deși compania achită taxa, participând astfel în procesul de management al deșeurilor, acesta nu beneficiază de nici o scutire din partea statului.

Importanța implicării agentului economic în procesul de management al deșeului este foarte importantă, asta deoarece statul nu poate cu forțe proprii să administreze acest proces. Anume de asta se vrea instituirea unui mecanism de Responsabilitate  extinsă a producătorului.

Pentru a elabora și implementa un mecanism similar în Moldova, prevăzut și în Planul de acțiuni al Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Moldova şi UE, EBA Moldova, cu asistența proiectului GIZ “Consilierea Guvernului RM în politici economice”, a elaborat o Analiză a practicilor internaționale, precum și un set de propuneri ce derivă din practicile UE. Experții propun implementarea unui sistem economic de responsabilitate extinsă a producătorului prin scutirea taxei sau restituirea integrală a acesteia.

Subiectul au fost discutat cu reprezentanții Ministerului Finanțelor și ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Ținând cont de constrângerile bugetare existente, Ministerul Finanțelor a venit cu o soluție alternativă, și anume implementarea unui mecanism care ar permite reducerea taxei pentru poluare ce se va aplica  agentului economic care plasează deșeurile pe piață (este vorba de importatorii și producătorii de ambalaje de masă plastică de exemplu). Iar agentul economic care procesează deșeurile ar putea beneficia de  subvenții în acest sens.

Toate aceste propuneri necesită o definitivare, spun participanții la dezbateri. În toamnă experții urmează să se întrunească pentru a definitiva conceptul mecanismului.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...