Situația fluxurilor de numerar este singura componentă a situațiilor financiare complete construită exclusiv pe baza mișcărilor efective de bani — nu pe angajamente, nu pe calcule contabile de amortizare sau provizioane, ci strict pe ceea ce a intrat și a ieșit din trezoreria entității. Conform SNC „Prezentarea situațiilor financiare", această situație caracterizează soldurile și fluxurile de numerar pentru perioada de gestiune și oferă utilizatorilor informații despre capacitatea reală a entității de a genera lichidități. Tocmai pentru că logica ei este diferită de restul situațiilor financiare — care se bazează pe contabilitatea de angajamente — completarea ei corectă ridică în practică cel mai mare număr de întrebări.
Ce înseamnă „numerar" în sensul standardului
Înainte de a discuta ce se reflectă și ce nu se reflectă în această situație, este esențial să fie clar ce acoperă noțiunea de numerar în sensul SNC. Standardul distinge trei categorii. Numerarul propriu-zis cuprinde mijloacele bănești în monedă națională și valută străină din casierie, din conturile curente și din alte conturi bancare, inclusiv cardurile bancare ale entității. Numerarul în expediție reprezintă mijloacele bănești transmise casieriilor băncilor, oficiilor poștale sau încasatorilor pentru înregistrare ulterioară în conturile entității sau pentru transferul către beneficiari — sume care au ieșit din posesia entității, dar nu au ajuns încă la destinație. A treia categorie, documentele bănești, include timbrele de acciz, mărcile poștale, biletele de călătorie și biletele de tratament și odihnă, care se reflectă la valoarea lor efectivă de intrare sau ieșire.
Ce nu se reflectă în situația fluxurilor de numerar — două categorii excluse
Standardul delimitează explicit două tipuri de operațiuni care nu generează fluxuri de numerar în sensul acestei situații și nu se reflectă în ea, indiferent de valoarea lor.
Prima categorie este mișcarea internă a numerarului: ridicările în numerar de la conturile curente pentru alimentarea casieriei, alimentarea cardurilor bancare ale entității, transferurile între conturi curente proprii, procurarea sau vânzarea valutei străine. Toate acestea reprezintă simple deplasări ale numerarului în interiorul entității — soldul total de numerar nu se modifică, ci doar forma sau locul de păstrare.
A doua categorie sunt tranzacțiile care nu generează fluxuri de numerar: operațiunile pe bază de barter, convertirea datoriilor în capital social, calcularea și decontarea amortizării, înregistrarea pierderilor din deprecierea activelor imobilizate. Acestea modifică structura bilanțului sau a rezultatelor, dar nu implică nicio mișcare efectivă de bani și, prin urmare, nu au ce căuta în situația fluxurilor de numerar.
Metoda directă și contabilitatea de casă — baza de întocmire
Spre deosebire de situația de profit și pierdere, care se bazează pe contabilitatea de angajamente, situația fluxurilor de numerar se întocmește în baza contabilității de casă: numerarul se înregistrează la sumele efectiv încasate sau achitate în și din casierie și conturi bancare, iar documentele bănești — la valoarea documentelor efectiv intrate sau ieșite. Data relevantă nu este data facturii sau a angajamentului, ci data încasării sau plății efective.
Metoda utilizată obligatoriu conform SNC este metoda directă, potrivit căreia intrările și ieșirile de numerar se determină pe baza datelor din conturile de evidență a numerarului. Aceasta înseamnă că informațiile se extrag direct din rulajele conturilor de numerar — nu prin ajustarea profitului net, cum procedează metoda indirectă utilizată de unele entități care aplică IFRS.
Structura pe trei tipuri de activități
Elementele situației fluxurilor de numerar se prezintă separat pe trei tipuri de activități, iar această separare are o semnificație analitică importantă pentru utilizatorii raportărilor.
Activitatea operațională cuprinde totalitatea operațiunilor economice aferente activităților principale ale entității și activităților conexe acestora, cu condiția să nu fie activități de investiții sau financiare. Practic, tot ce ține de ciclul curent de exploatare — încasări de la clienți, plăți către furnizori, salarii, impozite — se reflectă aici. Fluxul net din activitatea operațională este cel mai relevant indicator al capacității entității de a-și finanța activitatea din resurse proprii.
Activitatea de investiții acoperă totalitatea faptelor economice aferente intrărilor și ieșirilor de active imobilizate: achiziții și vânzări de imobilizări corporale și necorporale, acordări și rambursări de împrumuturi acordate terților, investiții financiare pe termen lung. Un flux negativ susținut din activitatea de investiții poate semnala o politică activă de dezvoltare a capacităților entității.
Activitatea financiară include totalitatea operațiunilor care modifică mărimea și componența capitalului propriu și a împrumuturilor entității: aporturi de capital, rambursări de credite bancare, plăți de dividende, contractări de noi împrumuturi. Această secțiune reflectă modul în care entitatea își gestionează structura de finanțare.
Diferențele de curs valutar — prezentare distinctă
Un element specific privește numerarul în valută străină. Diferențele de curs valutar aferente soldurilor de numerar în valută se înregistrează distinct în situația fluxurilor de numerar, separat de fluxurile din cele trei tipuri de activități. Această cerință evită distorsionarea fluxurilor reale de numerar cu efecte pur contabile generate de variațiile cursului de schimb.
Situația fluxurilor de numerar este adesea tratată ca o formalitate, completată ultimă și cu mai puțină atenție decât bilanțul sau situația de profit și pierdere. În realitate, ea oferă informații pe care nicio altă situație nu le poate furniza: cât numerar a generat efectiv entitatea, din ce activitate și unde s-a dus. Respectarea riguroasă a prevederilor SNC la întocmirea acestei situații este o condiție a credibilității întregului pachet de raportare financiară.