În ediția de astăzi a Monitorului Oficial a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 318 din 28 mai 2025, care prevede aprobarea Regulamentului resursei informaționale formată de Sistemul Informațional „Cabinetul electronic al autorității/instituției bugetare” (SI CEIB).
Regulamentul stabilește modul de funcționare al sistemului, componentele acestuia, precum și procedurile și mecanismele prin care vor fi înregistrate și gestionate informațiile sistematizate și centralizate referitoare la interacțiunea dintre autoritățile și instituțiile bugetare și Ministerul Finanțelor. Documentul are drept scop consolidarea proceselor de evidență și actualizare a datelor, contribuind astfel la eficientizarea colaborării dintre instituțiile implicate.
Sistemul informațional SI CEIB este conceput pentru a sprijini procesul de control al accesului sau de sistare a accesului la sistemele informaționale gestionate de Ministerul Finanțelor. Totodată, acesta va permite instituirea unui mecanism unitar, care să susțină autoritățile și instituțiile bugetare atât la nivel central, cât și local, în administrarea drepturilor de acces ale utilizatorilor.