37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Serviciul Fiscal de Stat va impulsiona comunicarea cu mediul de afaceri

Serviciul Fiscal de Stat va impulsiona comunicarea cu mediul de afaceri

29.11.2021449 views SFS
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Directoarea Serviciului Fiscal de Stat, doamna Rozalina Albu a avut vineri, 26.11.2021 o ședință cu reprezentanții asociațiilor de business și reprezentanții comunității contabililor „ContabilNews”.

În debutul întrevederii, doamna Albu a mulțumit participanților la ședință pentru receptivitate și interesul manifestat pentru activitatea Serviciului Fiscal de Stat, precum și pentru suportul continuu acordat autorității fiscale.

„Vom impulsiona comunicarea cu toate părțile interesate. Este important să avem o comunicare eficientă și cu regularitate, astfel încât să reușim în termeni proximi soluționarea tuturor deficiențelor identificate. Sper la o conlucrare productivă, iar comunicarea dintre noi să aibă ca finalitate rezultate concrete”, a declarat doamna Rozalina Albu.

De asemenea, Directoarea SFS s-a referit la principalele domenii de cooperare cu mediu de afaceri, menționând în acest sens stabilirea unui cadru de colaborare și promovarea procesului de digitizare a serviciilor prestate contribuabililor.

La rândul lor, reprezentanții asociațiilor de business, precum și reprezentanții comunității contabililor, au confirmat importanța dezvoltării unui parteneriat durabil cu Serviciul Fiscal de Stat, exprimând toată deschiderea pentru a acorda suportul necesar în acest sens.

La fel, în cadrul ședinței au fost atinse mai multe subiecte de actualitate, care urmează să fie discutate în detaliu în cadrul unor ședințe de lucru ulterioare, cu fiecare parte interesată vizată.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...