
Schimbul automat de informații privind conturile financiare. Regulamentul a intrat în vigoare

În Monitorul Oficial de astăzi, 17 noiembrie, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 102 din 6 noiembrie 2023 privind aprobarea Regulamentului cu privire la schimbul automat de informații privind conturile financiare.
Documentul publicat stabilește modul de punere în aplicare de către instituțiile financiare raportoare a prevederilor Legii nr. 69/2023 privind implementarea prevederilor Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare, în conformitate cu Standardul comun de raportare al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) (în continuare - SCR).
Astfel, Regulamentul stipulează instituțiile financiare raportoare; subiecții care fac obiectul raportării; conturile raportabile; categoriile de informații privind identificarea subiecților raportabili și normele de precauție aplicabile de către aceste instituții în vederea identificării conturilor raportabile, precum și procedura de raportare a acestor informații.
Potrivit documentului menționat, instituția financiară din Republica Moldova (RM) reprezintă:
1) orice instituție financiară care este rezidentă în RM, excluzând sucursalele respectivei instituții financiare care se află în afara RM;
2) orice sucursală a unei instituții financiare care nu este rezidentă în RM, dacă sucursala respectivă se află în RM.
Totodată, contul financiar care este administrat de o instituție financiară raportoare din RM și este deținut de una sau mai multe persoane raportabile sau de o ENF pasivă controlată de către una sau mai multe persoane raportabile, cu condiția ca aceasta să fi fost identificată ca atare în temeiul normelor de precauție reprezintă un cont raportabil.
Regulamentul mai stipulează că din momentul în care un cont este considerat un cont raportabil, acesta își menține această funcție până la data la care încetează a mai fi un cont raportabil, chiar dacă soldul sau valoarea contului este egală cu zero sau este negativă sau nu există nicio sumă plătită sau creditată în contul respectiv sau în legătură cu respectivul cont. Informațiile cu privire la un cont raportabil trebuie să fie raportate anual, în anul calendaristic următor anului la care se referă informațiile.
De asemenea, merită de menționat că instituțiile financiare raportoare vor transmite Serviciului Fiscal de Stat informațiile care fac obiectul raportării anual până la data de 31 mai a anului calendaristic următor anului la care se referă informațiile. Informațiile care fac obiectul raportării se prezintă obligatoriu în format electronic, prin intermediul sistemului informațional al Serviciului Fiscal de Stat.
Ordinul a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Comentarii
Lasă un răspuns
Restabilirea parolei
