Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei ca Autoritate Publică Centrală a statului, ce elaborează și promovează politici ocupaționale, va supraveghea și mai atent activitatea agențiilor private de ocupare a forței de muncă pentru a asigura garanții legale cetățenilor, a anunțat ministrul Valentina Buliga la o ședința de lucru cu administratorii și reprezentanții agenților economici în domeniul ocuapțional.
Dna ministru a informat că parvin numeroase plîngeri de la cetățeni că li se încalcă drepturile sau sunt înșelați de unele agenții private de ocupare a forței de muncă. Valentina Buliga a informat audiența că pe marginea informațiilor parvenite va sesiza Camera de Licențiere de Stat asupra anumitor abateri depistate în activitatea unor agenți economici din domeniu precum și organele de drept care urmează să verfice și să sancționeze conform legii încîlcările depistate.
”Sarcina noastră este să asigurăm cetățenilor Republcii Moldova drepturi garantate la muncă și salarizare în țară sau peste hotare asigurîndu-le contracte legale și decente, iată de ce vom înainta propuneri de înasprire a legislației ce reglementează activitatea agențiilor private de ocupare a forței de muncă”, a anunțat dna ministru.
În cadrul ședinței s-a vorbit că cel mai des reclamațiile parvenite de la cetățeni țin de perceperea unor taxe ilegale pentru serviciile de angajare la muncă în străinătate sau angajarea în state pentru care agențiile nu dispun de licență.
Totodată administratorii de agenții private de ocupare a forței de muncă au menționat și eu un șir de probleme cu care se confruntă în domeniul de activitate și au solicitat susținere si ajutor din partea statului. În mod special agenții economici au solicitat adoptarea unui regulament sau a unui act normativ ce ar stabili lista serviciilor prestate și plafonul de prețuri percepute pentru aceste servicii. Ei au invocat legea antreprenoriatului care prevede că agenții economci privați care prestează servicii în anumite domenii percep taxe pentru aceste servicii din care asigură salarii angajaților și cheltuielile gospodarești.
S-a decis că în timpul apropiat va fi constitută o comisie tripartită cu imlicarea sindicatelor și patronatelor pentru a lucra la elaborarea unui document cadru ce va reglementa mai clar serviciile de angajare în cîmpul muncii prestate de angajatorii privați.
La ședință au participat un număr de peste 20 de administratori și angajați ai agențiilor private de ocupare a forței de muncă din cele 44 licențiate în domeniu. Conform Camerei de Licențere de Stat agențiile private prestează servici de angajare în 14 state ale lumii printre care Federația Rusă, Israel, Canada, SUA, Catar, Dubai etc.
13.12.2013
Valentina Buliga: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei va lupta dur cu agențiile private de ocupare a forței de muncă care încalcă legislația în domeniu
Comentarii