Soluţia Fiscului de a strânge mai mulţi bani de la cantine şi restaurante: prepararea bucatelor a fost declarată proces de producţie ca la o fabrică
Prepararea bucatelor în unităţile de alimentaţie publică este calificată de autorităţi drept un proces de producţie, dar nu ca activitate de comerţ, fiind impozitată corespunzător. Specialiştii susţin, însă, că este vorba de o interpretare eronată a legislaţiei.
Meniul din cantine, restaurante şi cafenele a ajuns subiect de război între contabili şi instituţiile statului. La mijloc este interpretarea unor prevederi din legislaţia fiscală. De doi ani, Ministerul Finanţelor şi Inspectoratul Fiscal Principal de Stat califică activitatea firmelor specializate în alimentaţia publică drept proces de producţie şi, în consecinţă, la impozitarea acestor întreprinderi sunt aplicate alte prevederi.
Prepararea bucatelor este proces de producţie
„Potrivit Standardelor Naţionale de Contabilitate, procesul tehnologic cuprinde toate operaţiile de prelucrare a materiilor prime şi de utilizare a articolelor accesorii la fabricarea şi asamblarea producţiei. Odată ce materia primă este supusă prelucrării, are loc un proces de producţie. Prin urmare, consumurile de materiale, consumurile privind retribuirea muncii şi consumurile indirecte de producţie influenţează asupra costului produselor fabricate de către entitatea de alimentaţie publică“, se arată într-un răspuns al administraţiei Fiscului oferit unei companii.
„Ce nu e clar aici? În mod evident, prepararea bucatelor este un proces de producţie. În preţul final intră şi costul cartofilor, şi al cărnii folosite la prepararea mâncării, dar şi costul energiei electrice şi salariul bucătarului“, ne-a explicat Lidia Foalea, şefa Direcţiei reglementarea contabilităţii şi a auditului în sectorul corporativ, din cadrul Ministerului Finanţelor. „Totul este corect şi conform standardelor internaţionale“, a adăugat responsabila.
De cealaltă parte, Elizaveta Smeşnoi, masterandă la Academia de Studii Economice, susţine într-o cercetare că deşi „în activitatea unităţilor de alimentaţie publică apar aceleaşi componente ale consumului din sectorul de producere - uzura mijloacelor fixe (aragaze, cuptoare, utilajele de prelucrare a cărnii), salariile angajaţilor, costul energiei electrice, a apei şi gazelor naturale, toate acestea sunt cheltuieli general-administrative şi/sau comerciale, şi nu de producţie“.
„O PERCEPŢIE SIMPLISTĂ“
Şi Veaceslav Ciobanu, contabil certificat şi administrator al unei companii de audit, consideră că abordarea autorităţilor este una eronată.
„Se caută asemănări fizice între procesul tehnologic de pregătire a bucatelor şi procesul de producţie de la o uzină. În ambele cazuri, substanţa iniţială îşi schimbă forma, aspectul fizic, calităţile etc. Ca şi în industrie, pentru pregătirea bucatelor se folosesc utilaje: plita, cuptorul, frigiderul etc. Aceasta este, însă, o percepţie simplistă, care nu ţine cont de conţinutul economic al acestui gen de activitate. În ultimă instanţă, alimentaţia publică este un serviciu, scopul principal al căruia nu este pregătirea bucatelor, aceasta fiind doar o componentă a unui serviciu complex“, afirmă fostul preşedinte al Asociaţiei Contabililor şi Auditorilor Profesionişti din Moldova.
Totodată, expertul se întreabă de ce autorităţile şi-au schimbat brusc viziunea după aproape 20 de ani, perioadă în care majoritatea întreprinderilor de alimentaţie publică au ţinut contabilitatea pornind de la faptul că acestea desfăşoară o activitate de comerţ şi costul mărfurilor comercializate este format din valoarea setului de produse folosit pentru pregătirea preparatelor culinare. De asemenea, potrivit Legii cu privire la comerţul interior, unităţile de alimentaţie publică sunt definite ca întreprinderi de comerţ, şi nu de producţie.
Diferenţa dintre o brutărie şi un restaurant
"Să luăm, de exemplu, prepararea pâinii la o brutărie şi la un restaurant. La brutărie are loc un proces de producţie, cu toate atributele necesare: numărul articolelor de producţie finită (pâini), aceleaşi articole (feluri de pâine) se coc în fiecare zi, în cantităţi mari. Astfel, coacerea pâinii reprezintă activitatea principală a brutăriei, iar costul de producţie, care ar include toate cheltuielile de producţie, este o informaţie relevantă pentru această situaţie. În plus, pâinea se vinde prin intermediari (magazine), iar întreprinderea nu cunoaşte şi nu vede cumpărătorul final. Aici avem toate caracteristicile unei întreprinderi de producţie. Pentru un restaurant, coacerea pâinii (pentru o masă festivă) are un alt conţinut economic şi face parte dintr-un proces tehnologic de pregătire a unor bucate servite clienţilor. Pâinea poate să fie coaptă pentru client după reţete deosebite, de o calitate mai bună decât cea care se vinde în reţeaua de comerţ. Pentru restaurant, comanda primită de a coace pâine, în mare măsură, poate să aibă şi un alt scop: de a atrage clientul pentru a-i oferi un serviciu complex şi mai atrăgător. Respectiv, şi formarea preţului diferă de cea în cazul brutăriei. De exemplu, cheltuielile privind plata bucătarilor, chelnerilor, munca cărora este legată nu numai de pregătirea bucatelor, ci şi de alte servicii acordate de entitate. În plus, mărimea adaosului comercial folosit în alimentaţia publică asigură acoperirea cheltuielilor indirecte, care sunt legate de pregătirea şi de servirea pâinii. Din contul adaosului comercial, vor fi acoperite şi alte cheltuieli ce ţin de asigurarea serviciului acordat de restaurant. Adaosul comercial care se foloseşte în alimentaţia publică, de regulă, constituie, în funcţie de categoria unităţii, 100–300% de la valoarea costului mărfurilor folosite pentru pregătirea bucatelor, în timp ce la brutărie nu este mai mare de 25–30%", afirmă Veaceslav Ciobanu, contabil certificat.