37.9k
Home  »  Legislaţia  »  Contabilitate  »  Standardele Naţionale de Contabilitate vechi   »   SNC 16 „Contabilitatea activelor materiale pe termen lung”

SNC 16 „Contabilitatea activelor materiale pe termen lung”

17.11.2008
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

STANDARDUL NAŢIONAL DE CONTABILITATE 16

"CONTABILITATEA ACTIVELOR MATERIALE PE TERMEN LUNG"

 

Introducere

1. Prezentul standard este elaborat în baza standardelor internaţionale de contabilitate (S.I.C.) 4 "Contabilitatea uzurii calculate" şi 16 "Imobile, clădiri şi utilaje", recomandate de Comitetul S.I.C. începînd respectiv cu 1 ianuarie 1977 şi 1 ianuarie 1995.

 

Obiectiv

2. Obiectivul prezentului standard îl constituie descrierea metodicii de contabilizare a activelor materiale pe termen lung: mijloacelor fixe, activelor materiale în curs (investiţiilor capitale la beneficiarul construcţiei), terenurilor, resurselor naturale. Principalele probleme ale contabilizării activelor materiale pe termen lung sînt determinarea momentului de constatare a acestora, valorii de bilanţ şi a celei rămase, duratelor de funcţionare utilă, modul de calculare a uzurii, metodica de contabilizare a altor diminuări ale valorii de bilanţ şi a ieşirii activelor.

 

Domeniul de aplicare

3. Prezentul standard se extinde asupra tuturor persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activitate de antreprenoriart şi sînt înregistrate în Republica Moldova, precum şi asupra filialelor, reprezentanţelor şi altor subdiviziuni structurale situate atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît şi peste hotarele ei.

4. Prezentul standard se aplică pentru contabilizarea activelor materiale pe termen lung cu excepţia:

a) resurselor silvice şi a altor resurse naturale reproductibile;

b) drepturilor pentru prospecţiunile şi explorarea mineralelor, petrolului, gazelor naturale, de posesie asupra resurselor minerale, şi a altor resurse similare nereproductibile.

Mijloacele fixe, utilizate în procesul explorării şi extracţiei (exploatării) resurselor naturale, specificate în punctele a şi b, intră în sfera de acţiune a prezentului standard.

c) activelor materiale achiziţionate la asocierea companiilor şi evaluate iniţial la valoarea venală chiar şi în cazul în care aceasta depăşeşte costul lor;

d) modificării costului activelor materiale ca rezultat al inflaţiei contabilizate în conformitate cu S.N.C.29 "Informaţia financiară în condiţiile economiei hiperinflaţioniste".

5. Întreprinderea poate să examineze activele materiale pe termen lung în conformitate cu prezentul standard sau ca proprietate investiţională potrivit S.N.C.25 "Contabilitatea investiţiilor".

 

Definiţii

6. În prezentul standard noţiunile utilizate semnifică:

Active materiale pe termen lung - active care îmbracă o formă fizică naturală, au o durată de funcţionare utilă mai mare de un an, se utilizează în activitatea întreprinderii sau se află în procesul creării şi nu sînt destinate vînzării.

Active materiale pe termen lung uzurabile (epuizabile) - active care au o durată de utilizare (exploatare, extracţie) limitată, la care se calculează uzura (epuizarea). Uzura se calculează la mijloacele fixe, iar epuizarea - la resursele naturale.

Active materiale pe termen lung neuzurabile - active care au o durată de utilizare nelimitată sau se află în proces de creare. Acestea cuprind terenurile şi activele materiale în curs (investiţiile capitale).

Mijloace fixe - active materiale (mijloace de muncă), preţul unitar al cărora depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie, planificate pentru utilizare mai mult de peste un an în activitatea de producţie, comercială şi în alte activităţi, executarea lucrărilor, prestarea serviciilor, sau sînt destinate închirierii sau pentru scopuri administrative.

Active materiale în curs (investiţii capitale) - cheltuieli pentru achiziţionarea şi crearea activelor la beneficiarul construcţiei în decursul unui proces îndelungat (achiziţionarea utilajului care necesită montaj, construcţia clădirilor şi construcţiilor speciale, plantarea şi cultivarea plantaţiilor perene).

Terenuri - un tip special de imobil care are o durată de utilizare nelimitată în desfăşurarea activităţii întreprinderii sau poate fi destinat închirierii.

Resurse naturale - partea naturală a activelor materiale pe termen lung, care are o formă naturală concretă de rezerve de petrol, gaze, piatră, material lemnos etc., extrase (explorate) în cursul unei perioade îndelungate.

Valoarea de intrare (valoarea de procurare sau valoarea istorică) - suma mijloacelor băneşti achitate sau a echivalentelor acestora sau valoarea venală sub altă formă de compensare, acordată la achiziţionarea sau crearea activelor materiale pe termen lung.

Valoarea de bilanţ - suma cu care activele materiale pe termen lung sînt evaluate la data întocmirii bilanţului. La mijloacele fixe şi resursele naturale aceasta este egală cu valoarea de intrare, corectată sau reevaluată, diminuată cu uzura (epuizarea) acumulată. Valoarea de bilanţ a terenurilor o constituie valoarea de intrare sau reevaluată a acestora, iar valoarea de bilanţ a activelor materiale în curs este egală cu suma cheltuielilor efective sau cu valoarea reevaluată.

Valoarea corectată a mijloacelor fixe - valoarea mijloacelor fixe determinată după efectuarea investiţiilor capitale ulterioare în cazul ameliorării stării activelor.

Valoarea reevaluată - valoarea activelor materiale determinată ca urmare a reevaluării acestora.

Valoarea venală - suma cu care un activ ar putea fi schimbat în procesul operaţiei comerciale între părţile independente.

Valoarea uzurabilă - valoarea de intrare a obiectului de mijloace fixe sau o altă sumă, care substituie valoarea acestuia în rapoartele financiare, diminuată cu valoarea probabilă rămasă în momentul achiziţionării activului.

Valoarea epuizabilă a resurselor naturale - valoarea de intrare sau altă valoare a resurselor naturale diminuată cu valoarea probabilă rămasă.

Valoarea rămasă - suma netă (valoarea bunurilor materiale utilizabile), pe care întreprinderea prevede să o obţină la expirarea duratei de utilizare a activului.

Durata de funcţionare utilă se determină conform:

a) perioadei în decursul căreia întreprinderea prevede utilizarea activului;

b) cantităţii de unităţi de producţie, volumului de lucrări, servicii pe care întreprinderea prevede să le obţină din utilizarea obiectului.

Uzura mijloacelor fixe - repartizarea sistematică a valorii uzurabile a mijloacelor fixe în decursul duratei de funcţionare utilă.

Epuizarea resurselor naturale - repartizarea proporţională a valorii epuizabile a resurselor naturale în raport cu volumul rezervelor extrase.

Suma (valoarea) de recuperare - suma pe care întreprinderea presupune să o recupereze ca rezultat al utilizării activului, inclusiv valoarea rămasă în cazul ieşirii acestuia.

 

Constatarea activelor materiale pe termen lung

7. Unitatea (obiectul) activelor materiale se constată ca activ în cazul în care:

a) există o certitudine întemeiată că în urma utilizării acestuia întreprinderea va obţine un avantaj (profit) economic;

b) valoarea activului poate fi determinată cu un grad înalt de certitudine.

Dacă aceste două condiţii nu pot fi satisfăcute, activul se consideră drept cheltuială a perioadei de gestiune.

8. Activele materiale pe termen lung reprezintă o parte considerabilă din toate activele întreprinderii. De aceea este foarte important, cum aceste active vor fi prezentate în situaţia financiară a întreprinderii. Întreprinderea trebuie să determine, dacă investiţiile capitale efectuate pentru achiziţionarea sau crearea unui oarecare obiect reprezintă un activ sau cheltuială. Aceasta poate să influenţeze substanţial mărimea rezultatelor activităţii întreprinderii.

9. Dacă întreprinderea stabileşte că obiectul activelor materiale răspunde cerinţelor primului criteriu de constatare (paragraful 7, punctul a), este necesară fundamentarea gradului de certitudine privind obţinerea avantajului economic viitor (profitului) în baza datelor existente la momentul constatării iniţiale. În cazul existenţei unor argumente suficiente privind obţinerea avantajului economic din utilizarea activului, întreprinderea garantează că va obţine acest avantaj şi poate să-l achiziţioneze. Dacă întreprinderea nu este sigură că va obţine un avantaj economic ca urmare a efectuării operaţiei de achiziţionare a activului, o atare operaţie poate fi anulată fără pierderi considerabile. În acest caz nu există nici un temei de constatare a activului.

10. Condiţiile celui de-al doilea criteriu de constatare (paragraful 7, punctul b) sînt satisfăcute, de obicei, uşor în operaţia de schimb (cumpărare) a activului, în care se determină valoarea de intrare a acestuia. Dacă activul este creat de întreprindere fără atragerea unor terţi, valoarea de intrare poate fi măsurată exact prin totalitatea cheltuielilor privind achiziţionarea materialelor, forţei de muncă, a altor resurse utilizate în construirea, montarea, instalarea lui.

La determinarea unei unităţi (obiect) a activelor materiale pe termen lung este necesar a lua în considerare particularităţile caracteristice unor tipuri de active şi întreprinderi. De exemplu, piesele de schimb intrate împreuna cu activul achiziţionat se includ în valoarea de intrare a acestuia. Din momentul punerii în funcţiune a unui asemenea activ uzura se calculează, pornind de la valoarea uzurabilă a activului, inclusiv valoarea acestor piese de schimb. La reparaţia acestui activ valoarea pieselor de schimb cheltuite, care figurează în garnitură, nu se include în consumuri sau cheltuieli.Dacă întreprinderea prevede să utilizeze utilajul de rezervă mai mult de un an, acesta se trece la mijloacele fixe. În acest caz pentru utilajul de rezervă se calculează uzura în cursul perioadei care nu depăşeşte durata de funcţionare utilă a activului aferent.

11. Activul achiziţionat de întreprindere poate să cuprindă cîteva elemente componente cu diverse durate de funcţionare utilă. În acest caz, fiecare element component se contabilizează separat, iar uzura este necesar să fie calculată de asemenea separat. De exemplu, avionul şi motoarele acestuia au diferite durate de funcţionare utilă, de aceea acestea trebuie să fie contabilizate ca active amortizabile distincte.

12. Întreprinderea poate să achiziţioneze activul pentru securitatea şi protecţia mediului înconjurător din utilizarea căruia nu va obţine nemijlocit un avantaj economic. Însă o atare achiziţionare este necesară pentru obţinerea unui avantaj din activele aferente, de aceea aceasta se constată drept activ. Un atare activ se constată numai în acel grad în care valoarea de bilanţ a acestuia şi a activelor legate de el nu depăşeşte valoarea lor totală de recuperare luate în ansamblu. De exemplu, întreprinderea din industria chimică este nevoită să perfecţioneze noile metode (forme) de transportare şi păstrare a produselor chimice în conformitate cu cerinţele contemporane privind protecţia mediului înconjurător, fabricarea şi păstrarea produselor chimice toxice. Aceste perfecţionări noi se constată drept active cu condiţia că ele se recuperează, deoarece fără ele întreprinderea nu este în stare să producă şi să vîndă produsele sale chimice.

 

Evaluarea iniţială a activelor materiale pe termen lung

13. Obiectul constatat drept activ este evaluat la valoarea de intrare a acestuia.

Valoarea de intrare a obiectului activelor materiale pe termen lung constă din valoarea de cumpărare, inclusiv taxele vamale şi taxele pentru import, impozitele pentru obiectele cumpărate, prevăzute de legislaţie, cheltuielile de aducere a activului achiziţionat în starea de lucru pentru utilizarea previzibilă a lui. Rabaturile comerciale şi scontul (înlesnirile) la cumpărare se scad la determinarea valorii de cumpărare a activului. Cheltuielile de aducere a activului în stare de lucru, precum şi cele aferente achiziţionării acestuia cuprind:

a) cheltuielile pentru pregătirea şantierului de construcţie;

b) cheltuielile de transport şi achiziţionare;

c) cheltuielile de montaj, instalare;

d) cheltuielile de salarizare a specialiştilor, de exemplu, a arhitecţilor şi inginerilor.

14. Dacă achitarea activului este amînată după termenul obişnuit de acordare a creditului, valoarea acestuia la momentul achiziţionării este egală cu echivalentul mijloacelor băneşti. Diferenţa dintre această sumă a echivalentului şi plăţile generale se consideră drept cheltuială aferentă plăţii dobînzilor pentru credit, dacă aceasta nu se capitalizează în conformitate cu metoda alternativă admisibilă, prevăzută de S.N.C. 23 "Cheltuielile privind împrumuturile".

15. La intrare activele materiale pe termen lung se reflectă în contabilitate la valoarea de intrare care este egală pentru:

a) obiectele create la întreprinderea propriu-zisă - cu costul efectiv, inclusiv impozitele prevăzute de legislaţia în vigoare;

b) clădirile şi construcţiile speciale executate după metoda de construcţie în antrepriză - cu valoarea contractuală a obiectului, inclusiv impozitele prevăzute de legislaţia în vigoare;

c) obiectele achiziţionate contra plată de la întreprinderi şi terţe persoane:

- clădiri şi construcţii speciale - cu valoarea de cumpărare plus cheltuielile legate de reparaţie şi aducerea acestora în stare de lucru;

- terenuri - cu valoarea de cumpărare plus cheltuielile de achiziţionare în conformitate cu prevederile paragrafelor 72-75 ale prezentului standard;

- maşini şi utilaje - cu valoarea de cumpărare diminuată cu rabatul acordat, reducerea acordată plus cheltuielile pentru procurarea acestora (asigurarea, taxele vamale, impozitele şi taxele, cheltuielile de transport), cheltuielile pentru montare, instalare, experimentare etc.

În valoarea de intrare a mijloacelor fixe achiziţionate se includ şi dobînzile plătite la împrumuturi sau credite în conformitate cu prevederile S.N.C.23 "Cheltuielile privind împrumuturile";

d) activele achiziţionate pe calea schimbului la valoarea negociată de părţi, care se determină în mod riguros în succesiunea stabilită:

- valoarea venală a obiectului primit în schimb sau oferit pentru schimb, corectată cu suma mijloacelor băneşti sau a echivalentelor acestora plătite (primite);

- valoarea de bilanţ a activelor care urmează să fie schimbate, dacă nu există valoarea de piaţă real confirmată;

- valoarea contractuală (conform paragrafului 18 al prezentului standard);

e) activele primite cu titlu gratuit, precum şi sub formă de subvenţii guvernamentale - cu valoarea venală. Dacă nu există o valoare de piaţă real confirmată, valoarea de intrare este determinată de o expertiză independentă sau la suma stabilită conform datelor din actele de primire-predare , cu suplimentarea în cazurile necesare a cheltuielilor de pregătire a activelor pentru exploatare;

- mijloace fixe rezultate din fuziunea întreprinderilor - cu valoarea venală.

16. Valoarea de intrare a activelor, pe care le deţine arendaşul în condiţiile chiriei finanţate, se determină în baza regulilor prevăzute de S.N.C.17 "Contabilitatea chiriei".

17. Valoarea de bilanţ a activului poate fi diminuată cu suma corespunzătoare a subvenţiilor de stat la intrarea acestuia conform cerinţelor S.N.C.20 "Contabilitatea subvenţiilor de stat şi publicitatea asistenţei de stat".

 

Schimb de active materiale

18. Întreprinderile pot să achiziţioneze active materiale pe calea schimbului, adică prin vînzarea pe bază de barter sau contravînzare. Se distinge schimb total şi parţial, precum şi schimb cu active identice şi neidentice. Schimbul se consideră total în cazul în care valoarea venală a activului schimbat este egală cu valoarea venală a activului primit. În cazul în care valoarea venală a activului schimbat este mai mare sau mai mică decît valoarea venală a activului primit, schimbul se consideră parţial. La schimbul parţial al activelor, în tranzacţie, întotdeauna participă mijloacele băneşti sau echivalentele acestora. Schimbul poate fi efectuat cu obiecte identice (destinate fabricării unuia şi aceluiaşi tip de produse), de exemplu, strung cu strung, staţia service cu staţie de acelaşi tip, hotel cu hotel sau cu obiecte neidentice - camionul se schimbă cu un strung sau invers. Sînt posibile cazuri de schimb al unui tip de active cu active de alt tip, de exemplu, obiectul mijloacelor fixe cu investiţii, stocuri de mărfuri şi materiale etc. În toate cazurile de schimb valoarea de intrare a activului achiziţionat şi a activului schimbat se estimează la valoarea venală. Dacă valoarea venală a obiectului achiziţionat este mai mare (mai mică) decît valoarea venală a obiectului schimbat, schimbul se efectuează, ţinînd cont de corecţiile mijloacelor băneşti sau ale echivalentelor acestora. Dacă în operaţiile de schimb al activelor participă mijloacele băneşti sau echivalentele acestora, aceasta demonstrează că obiectele schimbate nu au o valoare venală identică. În acest caz are loc schimbul parţial de active.

19. Activul poate fi achiziţionat în schimbul altui activ identic care se utilizează pentru fabricarea aceluiaşi tip de produse şi are aceeaşi valoare venală ca şi cel dat pentru schimb. Obiectul poate, de asemenea, fi vîndut în schimbul cotei acţionarilor în activul identic. În ambele cazuri, dacă procesul de achiziţionare (vînzare) nu este încheiat, nu se constată nici un fel de venituri sau cheltuieli.Valoarea activului achiziţionat în acest caz este valoarea de bilanţ a activului schimbat. Valoarea venală a activului primit poate fi o dovadă a pierderii valorii de intrare a activului oferit în schimb. În acest caz, valoarea activului predat se casează parţial, iar valoarea diminuată a acestuia se adaugă la valoarea activului achiziţionat.

20. Regulile de constatare a veniturilor şi cheltuielilor sînt predeterminate de caracterul obiectelor schimbate. În cazul schimbului activelor neidentice, se constată şi pierderile, şi profiturile; în cazul schimbului activelor identice, pierderile se constată, iar profiturile nu se constată.

Dacă în cazul schimbului obiectelor identice şi neidentice valoarea venală este mai mică decît valoarea de bilanţ a obiectului dat în schimb diferenţa dintre acestea se consideră ca pierdere şi nu se trece la preţul activului primit. Dacă în cazul schimbului obiectelor neidentice valoarea venală este mai mare decît valoarea de bilanţ a activului schimbat, diferenţa se constată ca profit şi nu se raportă la valoarea activului primit. În cazul în care la schimbarea activelor identice valoarea venală a obiectului schimbat, coordonată de părţi, este mai mare decît valoarea de bilanţ a acestuia, profitul nu se constată. Diferenţa apărută în acest caz se trece la valoarea rămasă a obiectului transmis, diminuînd astfel valoarea de cumpărare a activului achiziţionat pe calea schimbului.

 

Mijloace fixe

Componenţa mijloacelor fixe

21. În componenţa mijloacelor fixe sînt incluse obiectele a căror valoare unitară depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie şi sînt utilizate mai mult de un an:

clădirile, construcţiile speciale, instalaţiile de transmisiune, maşinile şi utilajele (instalaţiile şi echipamentele de forţă, de măsurare, reglare şi utilaje de laborator, calculatoarele, alte maşini şi utilaje, mijloacele de transport, instrumentele, inventarul de producţie şi de uz casnic, plantaţiile perene, cheltuielile capitale privind ameliorarea terenurilor, alte mijloace fixe (cheltuieli capitale pentru mijloacele fixe luate cu chirie, fondurile de bibliotecă etc.).

Obiectele din categoriile "Acoperire cu prelată a cupolei şi părţilor laterale ale circului", "Agregate bituminoase de topire şi cazane pentru bitum", "Instalaţii de ardere a gazelor", "Instrumente", evidenţiate după a cincea categorie a clasificării mijloacelor fixe, se consideră, de asemenea, mijloace fixe.

Investiţiile capitale în plantaţiile perene şi ameliorarea terenurilor sînt incluse în componenţa mijloacelor fixe anual, pînă la intrarea în perioada de rodire, în suma cheltuielilor aferente suprafeţelor date în folosinţă, indiferent de încheierea întregului complex de lucrări. Investiţiile capitale pentru ameliorarea terenurilor formează o categorie separată de mijloace fixe.

Indiferent de valoare mijloacele fixe cuprind maşinile şi uneltele agricole, animalele adulte de lucru şi cele productive, instrumentele de construcţie şi mecanizate.

Obiectele se consideră incluse în componenţa mijloacelor fixe din momentul punerii în funcţiune a acestora în baza documentelor perfectate în modul cuvenit.

22. Nu se includ în componenţa mijloacelor fixe şi se raportă la investiţii sau la stocuri de mărfuri şi materiale:

a) clădirile, construcţiile speciale şi alte obiecte pe care întreprinderea nu le utilizează în activitatea sa operaţională şi sînt destinate pentru scopuri investiţionale;

b) animalele tinere şi la îngrăşat;

c) obiectele destinate închirierii.

 

Investiţii capitale ulterioare pentru ameliorarea stării mijloacelor fixe

23. Investiţiile capitale ulterioare pentru ameliorarea suplimentară a stării obiectelor mijloacelor fixe în procesul utilizării acestora se trec la majorarea valorii de bilanţ a acestora în cazul în care întreprinderea va obţine în urma acestor investiţii un avantaj economic care îl depăşeşte pe cel evaluat iniţial la achiziţionare. Dacă în urma efectuării investiţiilor capitale ulterioare întreprinderea nu va obţine avantaje economice mai mari decît cele evaluate iniţial, atare investiţii se consideră drept cheltuieli ale perioadei de gestiune, în care au survenit.

24. Ameliorarea stării activelor care măreşte avantajul economic (profitul) poate surveni în cazul:

a) reconstrucţiei întreprinderii în scopul majorării duratei de funcţionare utilă, inclusiv sporirea capacităţii de producţie;

b) ridicării calităţii unor părţi componente separate subansamblurilor, mijloacelor fixe în scopul îmbunătăţirii substanţiale a calităţii produselor fabricate;

c) aplicării noilor procese de producţie care contribuie la reducerea considerabilă a cheltuielilor activităţii de bază.

25. Cheltuielile pentru reparaţia curentă sau exploatarea mijloacelor fixe se efectuează pentru a păstra sau a restabili posibilitatea obţinerii de la acestea a avantajelor (profitului) economice viitoare în proporţiile determinate la achiziţionare. De exemplu, cheltuielile pentru asistenţa tehnică şi reparaţiile curente la clădiri, construcţii speciale şi utilaje sînt destinate păstrării şi nu sporirii avantajelor economice evaluate iniţial. De aceea acestea sînt reflectate drept consumuri sau cheltuieli ale perioadei în care au apărut, în conformitate cu S.N.C.3 "Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii".

26. Reparaţia capitală a mijloacelor fixe se efectuează pentru menţinerea acestora în stare de lucru normală sau în scopul măririi duratei de funcţionare utilă în comparaţie cu durată stabilită la constatarea (înregistrarea) iniţială. Dacă în urma reparaţiei capitale a obiectului nu creşte productivitatea acestuia sau durata de funcţionare utilă, cheltuielile pentru aceste reparaţii se consideră drept consumuri sau cheltuieli ale perioadei, adică se trec la cheltuielile (consumurile) curente. Dacă în urma efectuării reparaţiei capitale durata de exploatare utilă a obiectului se măreşte, atunci cheltuielile pentru această reparaţie se consideră ca investiţii capitale (se capitalizează) şi se trec la majorarea valorii obiectului reparat.

27. Modul de contabilizare a investiţiilor capitale ulterioare, apărute în perioada de exploatare a obiectului mijloacelor fixe depinde de circumstanţele acceptate la evaluarea şi constatarea iniţială a obiectului respectiv, precum şi de faptul dacă aceste investiţii sînt recuperabile. De exemplu, în cazul în care valoarea de bilanţ a unei unităţi de mijloace fixe reflectă deja pierderea avantajului economic, investiţiile capitale ulterioare pentru restabilirea acestuia, pe care aşteaptă să-l obţină, se capitalizează. O atare capitalizare se efectuează numai în limitele care nu depăşesc valoarea de recuperare a activului respectiv. Diferenţa investiţiilor capitale ulterioare care depăşeşte suma de recuperare se raportează la cheltuielile perioadei de gestiune.

Acelaşi lucru se întîmplă şi în cazul în care activul achiziţionat necesită efectuarea investiţiilor capitale, care sînt necesare pentru aducerea acestuia în stare de lucru. De exemplu, clădirea procurată trebuie reconstruită. Investiţiile capitale ulterioare, în urma cărora creşte productivitatea activului se trec, de asemenea, la majorarea valorii acestuia, cu condiţia că aceste investiţii pot fi recuperate în perioada utilizării viitoare a activului.

28. Subansamblurile de bază, piesele unor obiecte ale mijloacelor fixe pot necesita o schimbare sistematică. De exemplu, este necesar a înlocui de nenumărate ori, în decursul duratei de funcţionare a avionului, părţile interioare ale avionului (locurile, bucătăria etc.). Prin urmare, aceste componente sînt contabilizate ca obiecte distincte, deoarece au durate de funcţionare utilă, care se deosebesc de duratele obiectului propriu-zis. Astfel, dacă elementul component înlocuit sau reconstruit este constatat drept activ, investiţiile capitale realizate pentru substituirea acestuia se contabilizează ca achiziţionare a activului, iar elementul înlocuit se casează ca activ scos din funcţiune.

 

Evaluarea efectuată după constatarea iniţială a activelor

Metoda recomandată de condiţiile standardului

29. După constatarea iniţială, activul trebuie să fie contabilizat la valoarea de intrare a acestuia, diminuată cu uzura acumulată. De aceea în conformitate cu paragraful 54 al prezentului standard, în perioada de exploatare a obiectului trebuie diminuată permanent valoarea acestuia pînă la valoarea de recuperare.

Dacă activul a pierdut parţial valoarea de intrare, prin urmare şi avantajul economic corespunzător, rezultat din calamităţile naturale (furtuni, inundaţii, incendii etc.) sau avarii, deteriorări, o parte din valoarea de bilanţ a acestuia în mărimea pierderii valorilor trebuie să fie trecută la cheltuieli.O atare casare a valorii se efectuează pe fiecare obiect separat.

 

Metoda alternativă admisibilă

30. Întreprinderea poate să aplice metoda alternativă de evaluare a mijloacelor fixe, potrivit căreia: dacă după constatarea iniţială activul a fost evaluat, acesta trebuie să fie contabilizat la valoarea reevaluată, care constituie valoarea venală la data reevaluării diminuată cu suma respectivă a uzurii acumulate. Reevaluarea se efectuează regulat pentru ca valoarea de bilanţ să nu difere substanţial de valoarea venală la data întocmirii bilanţului.

 

Reevaluarea mijloacelor fixe

31. Valoarea venală a mijloacelor fixe este valoarea de piaţă, ţinînd cont de destinaţia utilizării acestora. Această valoare se determină prin expertiza estimativă efectuată de către specialişti (estimatori) calificaţi. Dacă la unele obiecte speciale de active materiale sau din cauza vînzării rare a obiectelor, cu excepţia cazurilor cînd acestea reprezintă o parte a afacerilor permanente, lipseşte valoarea de piaţă confirmată, evaluarea acestora se efectuează la valoarea de recuperare.

32. Valoarea venală a obiectului mijloacelor fixe se determină, ţinînd cont de destinaţia utilizării acestuia în prezent, adică la data evaluării. Cînd se prevede utilizarea activului conform altor destinaţii, acesta va fi evaluat, ca şi celelalte obiecte utilizate, în aceleaşi scopuri. De exemplu, nu este legitimă evaluarea clădirii şi utilajului întreprinderii la valoarea de consum, dacă terenul pe care se află întreprinderea se evaluează la preţul de piaţă liber al terenului destinat replanificării pentru un centru comercial.

33. Frecvenţa reevaluării activelor depinde de gradul modificărilor survenite în valoarea venală a activului respectiv supus reevaluării şi se determină autonom de întreprindere. Dacă valoarea venală a obiectului deja reevaluat diferă considerabil de valoarea de bilanţ a acestuia (ca rezultat al inflaţiei, modificării bruşte a preţurilor la obiectul respectiv pe piaţă etc.), acesta trebuie să fie supus din nou reevaluării. Obiectele mijloacelor fixe, a căror valoare venală este instabilă şi se modifică considerabil, se reevaluează anual, de regulă, la finele anului. Obiectele mijloacelor fixe (clădirile, construcţiile speciale), a căror valoare venală se modifică neînsemnat, sînt supuse reevaluării o dată în trei-cinci ani.

34. Dacă un obiect dintr-o grupă oarecare de active este reevaluat, este necesară reevaluarea întregii grupe de obiecte. Grupă se consideră în cazul dat o totalitate de obiecte omogene prin conţinutul şi modul de utilizare în activitatea economică (sau prin componenţa naturală şi materială): clădirile, construcţiile speciale, maşinile şi utilajele, instalaţiile de transmisie, mijloacele de transport, instrumentele, inventarul de producţie, inventarul de uz casnic, animalele de lucru şi productive, plantaţiile perene etc.

35. La reevaluarea obiectelor, care alcătuiesc o grupă de active, toate obiectele se reevaluează simultan. În caz contrar, sînt inevitabile reevaluarea selectivă a activelor şi reflectarea rezultatelor acesteia în rapoartele financiare, ceea ce conduce la trecerea cheltuielilor şi valorii lor la date diferite, şi, prin urmare, la incomparabilitatea indicatorilor corespunzători.

36. La reevaluarea obiectului mijloacelor fixe este necesar a calcula şi suma uzurii acumulate a acestuia la data reevaluării care se determină:

a) prin produsul sumei uzurii obiectului pînă la reevaluare şi a coeficientului modificării valorii de bilanţ după reevaluarea acestuia. Acest coeficient se calculează prin raportul dintre valoarea de înlocuire (reevaluată) a activului şi valoarea de bilanţ a acestuia pînă la reevaluare;

b) din valoarea de bilanţ a obiectului după reevaluarea acestuia se scade uzura acumulată, calculată după reevaluare, în acest caz uzura este egală cu zero. Această metodă poate fi aplicată pentru grupa "Clădiri".

37. Rezultatele reevaluări obiectului mijloacelor fixe după constatarea acestuia ca activ se reflectă în felul următor:

a) suma majorării valorii de bilanţ se trece la majorarea capitalului propriu în postul de bilanţ "Diferenţa din reevaluarea activelor";

b) suma reducerii valorii de bilanţ se trece la micşorarea capitalului propriu în postul de bilanţ "Diferenţa din reevaluarea activelor".

Aceste modificări ale valorii de bilanţ sînt reflectate pe fiecare activ în parte. Este interzisă compensarea reducerii valorii de bilanţ din reevaluarea unui activ pe seama majorării valorii de bilanţ a altui activ. Cînd mijloacele fixe şi alte active pe termen lung sînt scoase din uz sumele majorării şi micşorării valorii de bilanţ sînt trecute respectiv la venituri şi cheltuieli ale activităţii de investiţii.

38. Impozitul din venit în partea formată din reevaluarea activelor se tratează în conformitate cu S.N.C.12 "Contabilitatea impozitului pe venit".

 

Durata de funcţionare utilă a mijloacelor fixe

39. Durata de funcţionare utilă probabilă a unui obiect sau a unei grupe de active omogene este determinată de întreprindere în mod independent la momentul achiziţionării, ţinînd cont de experienţa de lucru cu asemenea active, starea reală a obiectelor în perioada curentă, necesitatea efectuării reparaţiei şi întreţinerii activelor, tendinţele actuale de dezvoltare în domeniul tehnologiei sau pentru fabricarea noilor produse, sau prestarea noilor servicii.În cazul în care experienţa de lucru este joasă, este anevoios a determina durata de funcţionare utilă, de aceea ea poate fi calculată exact numai prin expertiză.

40. Durata de funcţionare utilă a mijloacelor fixe uzurabile la întreprindere poate fi mai scurtă decît durata fizică de serviciu. Durata fizică de serviciu este perioada calculată pentru uzura fizică a activului, inclusiv perioada pînă devine inutilizabil. Aceasta depinde de uzura fizică propriu-zisă, determinată de intensitatea (numărul de schimburi), de utilizarea activului sau de programul întreprinderii privind repararea şi asistenţa tehnică a acestuia, precum şi de învechirea (uzura) morală a activului.

41. Uzura morală a activelor are loc odată cu schimbarea tehnologiei producţiei sau perfecţionarea acesteia, modificarea cererii pieţei la produsele fabricate, serviciile prestate, precum şi în urma restricţiilor juridice (termenele finale ale acţiunii contractului de închiriere, brevetelor).

42. Durata de funcţionare utilă a activului este determinată de perioada în decursul căreia acesta poate fi util întreprinderii. Metodica de gestiune a mijloacelor fixe poate să prevadă ieşirea acestora la expirarea sau numai a unei părţi a duratei fizice de serviciu, sau după obţinerea numai a unei părţi a avantajului economic din obiectul corespunzător. O astfel de soluţie trebuie să fie argumentată în baza experienţei de lucru a întreprinderii cu astfel de active.

 

Calcularea uzurii mijloacelor fixe

43. Suma uzurii unei unităţi (a obiectului de inventar) a mijloacelor fixe este determinată după scăderea din valoarea de intrare a obiectului a valorii previzibile rămase care, de regulă, este neînsemnată. Valoarea rămasă se determină la data achiziţionării obiectului şi ulterior nu se majorează ca urmare a modificării preţurilor. Dacă, însă, întreprinderea aplică metoda alternativă admisibilă de evaluare, valoarea rămasă este revizuită la data reevaluării activului.

44. Dacă activul achiziţionat prevede cheltuieli însemnate pentru demontarea, deplasarea sau restabilirea acestuia la sfîrşitul termenului de exploatare utilă, astfel de cheltuieli se reflectă ca un tip separat de cheltuieli pe toată durata de funcţionare a activului prin crearea rezervei. La ieşirea activului cheltuielile efective sînt trecute la diminuarea rezervei create. Suma cheltuielilor efective care depăşeşte mărimea rezervelor create este trecută la cheltuielile aferente ieşirii activelor pe termen lung, iar rezervele create în plus sînt trecute la veniturile privind ieşirea activelor materiale pe termen lung.

45. Suma uzurii unităţii (obiectului) mijloacelor fixe este repartizată sistematic pe toată durata de funcţionare utilă. Metoda de calculare utilizată trebuie să reflecte modelul, schema, conform căreia întreprinderea obţine un avantaj economic din utilizarea activului. De exemplu, dacă întreprinderea intenţionează să obţină din activul utilizat un avantaj economic uniform în decursul duratei de utilizare a acestuia, metoda de calculare a uzurii trebuie, de asemenea, să fie uniformă. Dacă însă ea planifică să obţină un avantaj economic mai mare în prima jumătate a duratei de exploatare utilă, iar în a doua jumătate - un avantaj mai mic, atunci şi metoda de calculare a uzurii trebuie să corespundă acestei scheme. Uzura calculată a activului în fiecare perioadă de gestiune trebuie să fie constatată drept consumuri şi cheltuieli în cazul în care acesta nu se include în valoarea de bilanţ a altui activ material pe termen lung.

46. În procesul utilizării activului avantajul economic întruchipat în acesta se reduce, de aceea valoarea de bilanţ a activului se micşorează treptat pe măsura calculării uzurii şi raportării acesteia la consumuri sau cheltuieli.

47. La calcularea uzurii activului pot fi aplicate diverse metode: metoda casării liniare, proporţional volumului produselor (serviciilor), metoda soldului degresiv, metoda degresivă cu rată descrescătoare. Metoda casării liniare conduce la defalcări uniforme pe toată durata de funcţionare utilă a activului. Casarea valorii amortizabile a activului proporţional volumului produselor (serviciilor) prevede trecerea la consumuri şi cheltuieli a sumei uzurii în funcţie de volumul produselor fabricate (serviciilor). La utilizarea metodei soldului degresiv mărimea uzurii calculate pe toată durata de funcţionare utilă a activului se micşorează permanent.

Metoda degresivă cu rată descrescătoare prevede includerea în consumuri şi cheltuieli a sumei calculate în baza utilizării presupusă a productivităţii activelor. Metoda aplicată se alege de întreprindere în mod independent, în baza modelului presupus de obţinere a avantajului economic şi se utilizează consecutiv de la o perioadă de gestiune la alta, dacă n-au survenit modificări în modelul stabilit anterior.

48. Suma uzurii calculate a activului în perioada de gestiune se consideră, de obicei, drept cheltuială. În caz de necesitate activul amortizabil poate fi utilizat de întreprindere pentru crearea altui activ. În acest caz suma uzurii calculate se include în costul altui activ şi în valoarea de bilanţ a acestuia. De exemplu, uzura calculată a mijloacelor fixe a întreprinderii industriale poate fi inclusă în cheltuielile de producţie a stocurilor de mărfuri şi materiale (S.N.C.2 "Stocurile de mărfuri şi materiale"). În acelaşi mod uzura calculată a mijloacelor fixe la construcţia obiectelor în regie proprie se include în cheltuielile de construcţie care se capitalizează. În mod analogic uzura activelor utilizate în scopul dezvoltării producţiei poate fi inclusă în cheltuielile de executare a lucrărilor de proiectare şi experimentare, care se capitalizează în conformitate cu S.N.C.9 "Contabilitatea cheltuielilor pentru cercetări ştiinţifice şi lucrări de proiectare şi experimentare".

 

Revizuirea duratei de funcţionare utilă a mijloacelor fixe

49. Întreprinderea revizuieşte periodic durata de funcţionare utilă a obiectului mijloacelor fixe. În cazurile în care durata probabilă de funcţionare utilă diferă considerabil de evaluarea anterioară a activului, mărimea uzurii calculate a mijloacelor fixe pe perioadele de gestiune curentă şi viitoare trebuie să fie corectată.

50. Uneori determinarea duratei de funcţionare utilă a activului este influenţată de factorii obiectivi. De exemplu, durata poate fi prelungită ca urmare a realizării investiţiilor capitale ulterioare, deoarece se îmbunătăţeşte calitatea activului în comparaţie cu evaluarea iniţială a acestuia sau cu norma de productivitate şi, viceversa, aceasta se micşorează ca rezultat al modificărilor tehnologice sau al reducerii cererii pe piaţă a producţiei fabricate de activul respectiv. Prin urmare, în aceste cazuri durata de funcţionare utilă şi normele de calculare a uzurii mijloacelor fixe pe perioadele curentă şi viitoare trebuie să fie corectate.

51. Organizarea oportună şi calitativă a lucrărilor de reparaţie şi a asistenţei tehnico-profilactice a activului contribuie, de asemenea, la mărirea duratei de funcţionare utilă a acestuia sau la majorarea valorii rămase. Calcularea uzurii mijloacelor fixe este necesară, ţinînd cont de factorii menţionaţi.

 

Revizuirea metodei de calculare a uzurii mijloacelor fixe

52. Întreprinderea poate să reexamineze periodic metoda de calculare a uzurii mijloacelor fixe aplicată. Drept temei pentru aceasta servesc modificările considerabile survenite în modelul presupus de obţinere a avantajului economic rezultat din folosirea activului respectiv. De exemplu, întreprinderea la o anumită etapă poate să planifice producţia unui volum mai mic sau mai mare de produse cu participarea activului respectiv în raport cu volumul prevăzut de grafic în momentul achiziţionării acestuia. Dacă metoda de calculare a uzurii aleasă de întreprindere s-a dovedit a fi greşită, aceasta de asemenea trebuie să fie revăzută. În acest caz suma uzurii, care trebuie să fie calculată pe perioadele curentă şi viitoare, trebuie să fie corectată.

 

Recuperarea valorii de bilanţ a mijloacelor fixe

53. În procesul funcţionării activul îşi pierde treptat valoarea sa de intrare. De aceea valoarea de bilanţ trebuie să reflecte mărimea pierderilor valorii iniţiale. În legătură cu aceasta valoarea de bilanţ a obiectului sau a unui grup de obiecte omogene trebuie să fie periodic revizuită. Aceasta este necesar pentru a determina dacă nu s-a redus valoarea recuperabilă a activului sub valoarea de bilanţ a acestuia. Dacă acest lucru s-a întîmplat, valoarea de bilanţ a activului se micşorează pînă la valoarea recuperabilă. În acest caz, suma diferenţei se trece la micşorarea capitalului propriu.

54. Valoarea de intrare, corectată sau reevaluată, a activelor se recuperează, de regulă, sistematic pe toată durata de funcţionare utilă a acestora. Dacă însă avantajul economic care trebuie să fie obţinut din utilizarea unui obiect sau a unui grup de obiecte omogene în perioada de utilizare s-a redus, de exemplu, ca urmare a pierderilor suportate de întreprindere, deteriorărilor, defecţiunilor, uzurii tehnice sau a altor factori economici, valoarea recuperabilă poate fi mai mică decît valoarea de bilanţ a activului. În acest caz, precum şi atunci cînd obiectul mijloacelor fixe nu funcţionează în decursul unei perioade îndelungate sau pînă la utilizare, sau în decursul termenului de funcţionare utilă, este necesară casarea parţială a valorii de bilanţ a acestuia. Valoarea de bilanţ casată parţial se trece la cheltuieli.

55. Valoarea recuperabilă a unui activ sau a unui grup de active omogene se determină separat. Suma reducerii valorii de bilanţ pînă la valoarea recuperabilă se determină, de asemenea, separat pentru fiecare activ sau grup de active omogene. Totuşi, pot exista circumstanţe în cazul cărora determinarea valorii recuperabile a unui activ separat sau a unui grup de active omogene este imposibilă: de exemplu, în cazul în care şi clădirea, şi utilajul sînt folosite cu unul şi acelaşi scop. În acest caz valoarea de bilanţ a fiecărui activ interdependent se reduce proporţional volumului de reducere a sumei recuperabile a grupelor de active mai mici la un număr pentru care este posibilă evaluarea valorii recuperabile.

 

Majorarea ulterioară a sumei de recuperare a mijloacelor fixe

56. Conform condiţiilor standardului majorarea ulterioară a valorii de intrare (reevaluate) a activului în conformitate cu prevederile paragrafului 29 se efectuează în cazurile, cînd circumstanţele şi evenimentele activităţii economice a întreprinderii, care anterior au condus la reducerea valorii activului, încetează să existe. De aceea, dacă există o dovadă convingătoare că noile circumstanţe şi evenimente vor exista permanent în viitorul previzibil, are loc majorarea valorii de bilanţ cu trecerea schemei de majorare la capitalul propriu.

57. Conform metodei alternative admisibile:

majorarea ulterioară a sumei de recuperare a activelor, prevăzută de metoda alternativă în paragraful 30 al prezentului standard se contabilizează în conformitate cu paragraful 37.

 

Scoaterea din uz a mijloacelor fixe

58. Obiectul mijloacelor fixe se casează din bilanţul întreprinderii la scoaterea din funcţiune din diverse motive şi cînd nu se aşteaptă în viitor de la acesta nici un avantaj economic.

59. Rezultatele din scoaterea din uz sau vînzarea mijloacelor fixe se determină ca diferenţa dintre încasările nete şi valoarea de bilanţ la momentul scoaterii din uz şi se constată ca venit sau cheltuieli în raportul privind rezultatele financiare.

La scoaterea din uz a obiectului de mijloace fixe anterior duratei probabile de funcţionare utilă, suma uzurii necalculate se trece la cheltuielile privind scoaterea din uz. Diferenţa dintre cheltuielile efective şi probabile privind scoaterea din uz a obiectelor de mijloace fixe este trecută, de asemenea, la venituri sau cheltuieli.

60. Dacă obiectul de mijloace fixe este schimbat cu un obiect identic avînd aceeaşi valoare, conform prevederilor paragrafelor 19 şi 20 ale prezentului standard valoarea de intrare a obiectului achiziţionat este egală cu valoarea de bilanţ a activului scos din funcţiune. Ca rezultat, nu se formează nici beneficii, nici pierderi.

61. Dacă obiectul de mijloace fixe a fost evaluat în contabilitate la valoarea reevaluată, atunci la scoaterea din uz a acestuia suma majorării, reflectată anterior ca majorare a capitalului propriu, este trecută la veniturile privind scoaterea din uz a activelor materiale.

 

Active materiale în curs

62. Prevederile privind contabilizarea activelor materiale în curs sînt aplicate de beneficiarul de lucrări de construcţii şi montaj. În grupul activelor materiale în curs sînt incluse investiţiile capitale pentru:

a) achiziţionarea utilajului care necesită montaj şi crearea altor active în decursul unui proces îndelungat de construcţie a clădirilor, construcţiilor speciale (drumurilor, podurilor, fîntînilor, digurilor etc.), utilajului şi altor obiecte ce nu necesită montaj pînă la punerea lor în funcţiune plantarea şi cultivarea plantaţiilor perene;

b) investiţiile capitale ulterioare, conform paragrafelor 23-26 ale standardului prezent (cheltuieli pentru reconstrucţia întreprinderii, sporirea capacităţilor de producţie, îmbunătăţirea calităţii subansamblurilor, mecanismelor utilajului în funcţiune). Cheltuielile care contribuie la obţinerea beneficiului numai în decursul unei perioade de gestiune, sînt trecute la cheltuielile acestei perioade. Cheltuielile privind achiziţionarea mijloacelor fixe care nu necesită montaj puse în funcţiune în momentul procurării terenurilor, precum şi cheltuielile de formare a turmei de bază, nu se includ în categoria activelor materiale în curs.

63. Achiziţionarea utilajului care nu necesită montaj - strungurile şi maşinile ce nu solicită cheltuieli pentru instalarea şi fixarea de temelie (transportul auto, calculatoare, instrumente, inventar, mobilă etc.) cînd acestea sînt puse în funcţiune în momentul procurării, precum şi completarea turmei de bază pe seama animalelor tinere proprii cumpărate sau crescute în gospodăria proprie, sînt reflectate nemijlocit în componenţa mijloacelor fixe.

64. Beneficiarul construcţiei, în cazul executării lucrărilor prin metoda de regie proprie, contabilizează activele materiale pe fiecare obiect, evidenţiind următoarele articole: cheltuielile directe pentru materiale, cheltuielile directe pentru retribuirea muncii, cheltuielile indirecte (cheltuielile de întreţinere a maşinilor şi mecanismelor de construcţie), cheltuielile de regie şi alte cheltuieli etc., dacă acestea sînt legate nemijlocit de crearea activului.

65. Cheltuielile de administraţie şi alte cheltuieli de regie generale nu sînt incluse în componenţa valorii de intrare a activelor, dacă nu sînt legate nemijlocit de achiziţionarea sau aducerea acestora în stare de lucru. În mod analog cheltuielile de lansare sau pregătire a activului pentru lucru nu constituie o parte a valorii de intrare a activului, dacă acestea nu sînt condiţionate de aducerea activului în stare de lucru. Pierderile, survenite în activitatea de bază ca rezultat al însuşirii planificate a capacităţii de producţie, se constată drept cheltuieli.

66. Valoarea de intrare a activului creat de întreprindere este determinată în baza aceloraşi principii ca şi în cazul achiziţionării acestuia de la terţi. Dacă însă întreprinderea creează active pentru vînzare în cursul activităţii economice normale, valoarea acestora se determină în conformitate cu prevederile S.N.C.2 "Stocurile de mărfuri şi materiale", deoarece acestea sînt clasificate ca produse finite. Din această cauză orice beneficii interne ale întreprinderii se exclud la determinarea cheltuielilor care alcătuiesc valoarea de intrare a acestor active. În acelaşi mod cheltuielile generate de nivelul foarte înalt al reziduurilor de materiale, precum şi cheltuielile supranormative pentru retribuirea forţei de muncă şi a altor mijloace la crearea activului de către întreprindere, nu se includ în costul acestuia.

67. În cazul executării lucrărilor de construcţii-montaj prin metoda în antrepriză, beneficiarul construcţiei reflectă sumele avansurilor pe termen lung, plătite antreprenorului, în componenţa altor active financiare pe termen lung.

68. La cheltuielile întreprinderii sînt trecute cheltuielile care nu majorează valoarea mijloacelor fixe:

- cheltuielile pentru pregătirea cadrelor la întreprinderea pusă din nou în funcţiune;

- cheltuielile pentru prospecţiuni, lucrări de explorare şi alte lucrări legate de construcţia obiectului;

- cheltuielile transferate pentru construcţii cu titlu de participaţie;

- cheltuielile pentru conservarea construcţiei autorizată în modul stabilit;

- cheltuielile pentru obiectele în curs de execuţie şi transmise cu titlu gratuit;

- cheltuielile pentru demolarea, demontarea şi protecţia construcţiei suspendate;

- alte cheltuieli prevăzute de devizele centralizatoare ale construcţiei.

69. Indiferent de modul de executare a lucrărilor de construcţii-montaj beneficiarul construcţiei reflectă în compartimentul rezultatelor din activitatea de investiţii:

a) beneficiile (amenzile, penalităţile, despăgubirile, beneficiul din realizarea către terţi a valorilor materiale şi serviciilor);

b) pierderile din vînzarea către terţi a utilajului, valorilor materiale, din anularea creanţelor pe termen lung şi scurt, pierderile rezultate din degradarea valorilor materiale şi distrugerea clădirilor şi construcţiilor speciale nefinisate în urma calamităţilor naturale, cu excepţia sumelor percepute de la persoanele şi organizaţiile vinovate.

Pierderile din lichidarea mijloacelor fixe pentru care uzura a fost calculată parţial, dar au fost utilizate de beneficiarul construcţiei la construcţia clădirilor şi construcţiilor speciale şi altor obiecte, se reflectă ca pierderi ale activităţii de investiţii. Beneficiul obţinut din scoaterea din uz a obiectelor mijloacelor fixe, utilizate la construcţia clădirilor şi construcţiilor speciale, se reflectă ca beneficiu rezultat din activitatea de investiţii.

70. Separat de cheltuielile pentru construcţia obiectului de bază, se reflectă cheltuielile pentru edificarea construcţiilor speciale şi dispozitivelor provizorii, prevăzute şi neprevăzute în lista de titluri. Construcţiile speciale provizorii, neprevăzute în lista de titluri construite, se înregistrează în componenţa obiectelor de mică valoare şi scurtă durată ca active curente. După înregistrarea acestora, se calculează uzura în conformitate cu S.N.C.2 "Stocurile de mărfuri şi materiale". Construcţiile speciale şi dispozitivele prevăzute în lista de titluri construite se includ în componenţa mijloacelor fixe.

71. Reevaluarea activelor materiale în curs de execuţie se efectuează în conformitate cu paragrafele 31 şi 33, iar rezultatele reevaluării activelor menţionate se reflectă în contabilitate, conform prevederilor paragrafului 37 al prezentului standard.

 

Terenuri

Constatarea terenurilor

72. Terenurile pot fi utilizate în activitatea economică a întreprinderii în scopuri de producţie sau pentru închiriere. Acestea se constată ca active în conformitate cu paragrafele 7-10 ale prezentului standard. Terenul şi clădirea reprezintă active distincte. De aceea acestea se contabilizează separat, chiar dacă sînt achiziţionate împreună. Pămîntul, de obicei, are o durată de serviciu nelimitată, de aceea uzura pentru el nu se calculează. Clădirile, însă, au o durată de serviciu limitată, care urmează să fie determinată şi din această cauză ele sînt active uzurabile. Majorarea valorii pămîntului, pe care este amplasată clădirea, nu influenţează asupra determinării valorii amortizabile a clădirii şi a duratei de funcţionare utilă a acesteia. În cazul achiziţionării unui complex de obiecte la un preţ unitar (în acord) (de exemplu, a terenului şi a clădirii amplasate pe acesta), suma plătită (plata pauşală) se repartizează între obiectele cumpărate proporţional valorii venale a fiecărui obiect în parte.

73. Nu sînt tratate ca active separate terenul şi clădirea în cazul cînd acestea sînt contabilizate ca proprietate investiţională pe termen lung. Amenajarea terenurilor (construirea căilor de acces, a îngrăditurilor etc.), precum şi formarea peisajului, construcţia străzilor, asfaltarea, pavarea trotuarelor, montarea căilor de comunicaţii subterane etc. reprezintă o categorie aparte de active uzurabile şi, de asemenea, sînt reflectate separat. Din cauza duratei limitate de utilizare a unor atare active, la acestea se calculează uzura.

Separat de valoarea terenurilor sînt reflectate şi investiţiile capitale în ameliorarea pămînturilor (pentru lucrări de ameliorare, de desecare, irigare etc.).

 

Evaluarea terenurilor

74. Terenurile se evaluează la valoarea efectivă (istorică), care constituie valoarea de intrare. Evaluarea se efectuează după principiul de utilizare. Dacă terenurile se utilizează conform destinaţiei de achiziţionare, acestea se evaluează la valoarea de piaţă a destinaţiei de utilizare. La utilizarea terenurilor conform altor destinaţii, acestea se evaluează la valoarea de piaţă a acestora, care corespunde utilizării previzibile, iar cînd terenurile se prevăd să fie utilizate în scopul vînzării sau la păstrarea în scopul vînzării ulterioare - la valoarea venală.

75. Valoarea de intrare a terenurilor cuprinde valoarea de cumpărare (mijloacele băneşti, orice cambii de plătit), comisioanele brokerilor, plata pentru evaluarea terenurilor, alte servicii, impozitele pe proprietate, pe care le plăteşte cumpărătorul, alte cheltuieli cu caracter de o singură dată (valoarea drenajului, curăţirea şi nivelarea terenului), cheltuielile pentru demolarea clădirilor inutile. În valoarea terenurilor sînt incluse, de asemenea, cheltuielile de legalizare a drepturilor de proprietate asupra pămîntului, plăţile pentru avocaţi şi taxele pentru înregistrare, cheltuielile de verificare a existenţei sechestrului, gajului, ipotecii sau a altor restricţii legate de proprietate. Valoarea venală a terenurilor este determinată în conformitate cu prevederile paragrafului 31 a prezentului standard.

La cumpărarea pămîntului pentru construcţia unei clădiri noi toate cheltuielile privind executarea lucrărilor terasiere pentru această clădire sînt considerate drept element al valorii acesteia.

Venitul obţinut în procesul pregătirii terenului pentru utilizarea planificată (sumele încasate din vînzarea materialelor de construcţie şi altor materiale) se trece la reducerea valorii terenului.

În unele cazuri cumpărătorul terenului îşi asumă angajamentul privind plata impozitelor sau gajurilor neachitate de vînzător. În acest caz, la valoarea terenului se adaugă şi aceste plăţi.

76. Terenurile ocupate de construcţii (clădiri, construcţii speciale) pot fi recultivate după demolarea acestora. De aceea valoarea acestora nu este inclusă în valoarea construcţiilor edificate. Cheltuielile de recultivare a terenurilor pentru utilizarea lor în producţia agricolă sînt trecute la cheltuieli anticipate pe termen lung. Ulterior cheltuielile de recultivare a terenurilor sînt incluse în componenţa cheltuielilor perioadei curente, în cota corespunzătoare în decurs de pînă la trei ani.

77. Terenurile achiziţionate pentru vînzare sînt trecute la investiţii, iar cele deţinute de organizaţiile de imobil şi destinate revînzării sînt incluse în categoria valorilor materiale şi mărfurilor.

Dacă întreprinderea deţine un teren care figurează în componenţa investiţiilor, impozitele, asigurările şi alte cheltuieli directe aferente acestui teren sînt capitalizate, deoarece venitul din investiţii încă nu este obţinut, iar cînd un astfel de activ aduce întreprinderii venit în perioada de gestiune (de exemplu, proprietate închiriată), cheltuielile menţionate nu sînt posibile capitalizării.

78. Terenurile şi alte obiecte pot fi transmise subdiviziunilor interioare în cadrul companiei. În aceste cazuri nu se produc modificări în structura activelor şi pasivelor.

 

Scoaterea din uz a terenurilor

79. Valoarea terenurilor se casează din bilanţul întreprinderii în cazul vînzării sau ca rezultat al altor operaţii de transmitere. Beneficiul sau pierderile din ieşiri (vînzare) se determină ca diferenţă dintre suma venitului (încasărilor), valoarea de bilanţ a terenului şi cheltuielile aferente ieşirii (vînzării). Aceste rezultate financiare sînt reflectate în raportul privind rezultatele financiare, la capitolul ce vizează activitatea de investiţii.

 

Resurse naturale

80. Resursele naturale constituie o parte a activelor materiale pe termen lung. Acestea cuprind zăcămintele de petrol, gaze naturale, piatra de construcţie şi de var, lemnul de construcţie. La extracţia (exploatarea) rezervelor naturale acestea devin produse destinate vînzării. Resursele naturale sînt reflectate separat pe fiecare zăcămînt, sector. Acestea sînt estimate la valoarea de intrare, care cuprinde valoarea de cumpărare şi cheltuielile de achiziţionare.

81. Pe măsura valorificării resurselor naturale valoarea de intrare a acestora se diminuează treptat. Această diminuare se numeşte epuizare. Epuizare înseamnă repartizarea proporţională a valorii de intrare a resurselor naturale, diminuată cu valoarea rămasă a acestora în raport cu volumul produselor extrase. Pentru calcularea epuizării se aplică metoda de producţie, care prevede determinarea sumei de epuizare în funcţie de volumul resurselor extrase (exploatate).

Produsele naturale extrase şi nerealizate sînt reflectate ca produse finite în componenţa stocurilor de mărfuri şi materiale.

Suma epuizării calculate a resurselor naturale se constată drept cheltuială în anul în care au fost vîndute produsele extrase (exploatate).

82. Uzura mijloacelor fixe (instalaţiile de foraj şi de pompare, transportoarele şi alte utilaje speciale, căile de acces, transportul auto de mărfuri, utilizate pentru extracţia minereurilor, se determină în modul următor. Dacă durata de funcţionare utilă a mijloacelor fixe depăşeşte durata probabilă de exploatare (extracţie) a zăcămintelor, uzura acestora se calculează, pornind de la durata de exploatare (extracţie) a zăcămintelor, cu condiţia că, după exploatare acestea, nu vor fi utilizate în alte scopuri. Dacă durata de serviciu a mijloacelor fixe este mai mică decît durata presupusă de exploatare a resurselor naturale, uzura acestora se calculează conform duratei de serviciu util al mijloacelor fixe. Pornind de la această durată, se calculează uzura mijloacelor fixe, dacă la epuizarea minereurilor acestea pot fi utilizate în alte scopuri.

 

Publicitate

83. În rapoartele financiare pe fiecare grup şi tip de active materiale pe termen lung sînt dezvăluite:

a) principiul de evaluare, utilizat pentru determinarea valorii de bilanţ.Dacă în aceste scopuri sînt utilizate cîteva principii, valoarea de bilanţ a activelor se dezvăluie pe fiecare principiu şi fiecare grup;

b) metodele utilizate de calculare a uzurii;

c) duratele de funcţionare utilă sau normele de calculare a uzurii utilizate;

d) valoarea totală de bilanţ şi uzura acumulată la începutul şi sfîrşitul perioadei de gestiune;

e) informaţiile privind valoarea de bilanţ la începutul şi sfîrşitul perioadei de gestiune care reflectă:

- creşterea mijloacelor fixe;

- scoaterea din funcţiune;

- achiziţionarea prin asocierea companiilor;

- majorările sau reducerile, rezultate din reevaluarea mijloacelor fixe în conformitate cu paragrafele 30, 37, 38 şi 57 ale prezentului standard;

- diminuarea valorii de bilanţ în conformitate cu paragraful 53 al prezentului standard;

- sumele înscrise din nou, în conformitate cu paragraful 54;

- uzura;

- diferenţa netă de curs valutar, apărută la recalcularea rapoartelor financiare ale companiilor străine;

- alte mişcări.

84. În rapoartele financiare sînt dezvăluite de asemenea:

a) scontarea fluxurilor viitoare ale mijloacelor băneşti pînă la valoarea curentă a acestora la determinarea sumei de recuperat a obiectului mijloacelor fixe;

b) existenţa şi volumul restricţiilor drepturilor de proprietate, inclusiv mijloacele fixe transmise cu titlu de datorie garantată;

c) politica de contabilitate în privinţa cheltuielilor pentru restabilirea obiectelor mijloacelor fixe;

d) volumul investiţiilor capitale (activelor materiale în curs inclusiv utilajul, care necesită montaj) la începutul şi sfîrşitul anului;

e) suma în angajamentele contractuale privind achiziţionarea mijloacelor fixe;

f) epuizarea calculată a resurselor naturale la începutul şi sfîrşitul perioadei de gestiune.

85. Întrucît conducerea întreprinderii îşi alege în mod independent metoda de calculare a uzurii şi determină durata de funcţionare utilă a activelor, publicitatea acestor informaţii, ţinînd cont de normele de calculare a uzurii, asigură utilizatorii de informaţii, care le permite să înţeleagă metodele alese de întreprindere, să le compare cu metodele adoptate la alte întreprinderi. Pentru utilizatorii de informaţii urmează, de asemenea, să fie dezvăluită uzura calculată în cursul anului de gestiune şi uzura acumulată la finele perioadei de gestiune.

86. Se dezvăluie, de asemenea, esenţa şi influenţa modificărilor în devizul de cheltuieli, care au consecinţe esenţiale în perioada curentă sau se prevede că acestea vor influenţa substanţial perioadele de gestiune ulterioare, în conformitate cu S.N.C.8 "Profitul sau pierderea netă a perioadei gestionare, erorile esenţiale şi modificările în politica de contabilitate". Necesitatea unei asemenea tratări poate să apară în urma modificării următoarelor elemente:

a) valorii rămase;

b) cheltuielilor pentru demontare, demolare, transportare sau restabilire;

c) duratelor de funcţionare utilă;

d) metodei de calculare a uzurii.

Dacă obiectele mijloacelor fixe sînt reflectate la valoarea reevaluată, vor fi dezvăluite:

a) baza utilizată pentru reevaluarea activelor;

b) data reevaluării;

c) evaluarea efectuată cu antrenarea unui expert independent;

d) esenţa (caracteristica) indicilor utilizaţi la determinarea valorii de recuperare;

e) valoarea de bilanţ a fiecărui grup de mijloace fixe care ar fi fost inclusă în rapoartele financiare, dacă activele ar fi fost reflectate la cost cu scăderea uzurii;

f) rezultatul din reevaluare care indică modificările în decursul perioadei de gestiune, precum şi oricare restricţii privind repartizarea acestui sold între acţionari.

87. Pentru utilizatorii de informaţii este necesar, de asemenea, să se dezvăluie:

a) valoarea de bilanţ a activelor care nu funcţionează temporar;

b) valoarea de bilanţ a activelor la care a fost calculată uzura integral, dar continuă să funcţioneze;

c) valoarea de bilanţ a mijloacelor fixe, scoase din utilizarea activă şi păstrate pentru vînzare.

În cazul în care întreprinderea aplică metoda de evaluare, recomandată de prezentul standard, se indică valoarea venală a mijloacelor fixe, dacă acestea diferă substanţial de valoarea de bilanţ.

 

Data intrării standardului în vigoare

88. Prezentul standard intră în vigoare începînd cu 1 ianuarie 1998.

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...