37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Serviciul e-CNAM este disponibil pentru utilizare

Serviciul e-CNAM este disponibil pentru utilizare

(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Serviciul e-CNAM este disponibil pentru utilizare

Începând cu luna iulie, serviciul e-CNAM de raportare a listelor de evidenţă nominală în versiune on-line este disponibil pentru cca 58 de mii de persoane juridice din ţară care prezintă listele nominale la CNAM. Aceştia au opţiunea de a depune listele de evidenţă a persoanelor asigurate angajate (formularul 2-03/l) şi listele de evidenţă nominală a persoanelor asigurate din contul statului (formularul 2-04/l) precum şi modificările acestora, în format electronic, la orice oră și oriunde este acces la Internet.

Serviciul e-CNAM este un instrument modern de schimb informațional. Implementarea lui este un prim pas făcut de către CNAM pentru realizarea obiectivului Guvern fără hârtie şi permite înlocuirea procedurilor manuale cu cele automatizate în obținerea și procesarea formularelor de raport.

Utilizarea serviciului e-CNAM simplifică procesul de depunere a formularelor, reduce numărul de erori, sporeşte calitatea și veridicitatea datelor, economiseşte resursele instituţionale şi evită contactul direct cu funcţionarul.

Serviciul e-CNAM poate fi activat prin intermediul mijloacelor de protecție criptografică a informației – semnătura digitală. Aceasta poate fi prin telefon şi obţinută la unul din operatorii de telefonie mobilă Orange ori Moldcell sau prin cartelă eliberată de la Centrul de Telecomunicaţii Speciale.

După obţinerea semnăturii digitale, persoanele responsabile de expedierea formularelor 2-03/l, 2-04/l din numele instituţiei pe care o reprezintă vor accesa site-ul www.raportare.md ori www.servicii.gov.md pentru înregistrarea pe portal şi validarea dreptului de reprezentare în sistemul e-CNAM. Procedura de înregistrare şi validare a dreptului de raportare va fi realizată doar o singură dată, pentru ca ulterior serviciul e-CNAM să fie disponibil 24/24 pentru completarea şi modificarea listelor nominale.

Pentru comoditatea utilizatorilor, Compania Naţională de Asigurări în Medicină invită responsabilii de expedierea formularelor să intre în grupul e-CNAM din reţeaua de socializare Facebook https://www.facebook.com/groups/208175479333844/?fref=ts , ca să obţină consultaţia profesionistă a registratorilor în cadrul sistemului informaţional automatizat al e-CNAM:

Serviciul e-CNAM răspunde necesităţilor persoanelor juridice aici şi acum, rapid şi eficient.

Comentarii

  1. diana spune:

    in sfirsit!!
    doar cei care au umblat pina la CNAM in fiecare luna si au asteptat umil in rind ca sa prezinte un formular cu lista celor angajati sau concediati stiu cat timp pretios fura aceasta activitate…

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...