37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Schimbul de informații la nivel internațional discutat în cadrul vizitei de lucru a Secretariatului Forumului Global privind Transparența și Schimbul de Informații în Scopuri Fiscale

Schimbul de informații la nivel internațional discutat în cadrul vizitei de lucru a Secretariatului Forumului Global privind Transparența și Schimbul de Informații în Scopuri Fiscale

18.09.2017502 views Serviciul Fiscal de Stat
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

În perioada 11-14 septembrie Serviciul Fiscal de Stat a găzduit reprezentanții Secretariatului Forumului Global privind Transparența și Schimbul de Informații în scopuri fiscale. Scopul vizitei înalților delegați ai instituției - dl Donal Godfrey, șef adjunct al Secretariatului Forumului Global al OCDE (Forumul Global privind Transparența și Schimbul de Informații în scopuri fiscale) și dna Anzhela Cedelle, analist în politica fiscală, a fost prezentarea generală și importanța activității Forumului Global.

În data de 12.09.2017 delegația Forumului a avut întrevederi la nivel înalt cu oficiali ai instituțiilor publice - vice-ministrul finanțelor dna Veronica Vragaleva, directorul SFS dl Serghei Pușcuța, directorul adjunct dl Igor Țurcanu, prim-vice-guvernatorul Băncii Naționale dl Vladimir Munteanu, șeful Serviciului de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor din cadrul CNA dl Vasile Șarco și șeful Direcției generale juridice din cadrul Agenției Servicii Publice dl Andrei Șeremet. Ideile de bază susținute în cadrul întrevederilor s-au referit la importanța apartenenței Republicii Moldova la Forumul Global al OCDE, beneficiile transparenței fiscale și ale schimbului de informații, prioritățile și obiectivele Republicii Moldova în domeniul transparenței fiscale și schimbului de informații.

De asemenea, au fost luate în dezbatere alte chestiuni, între care oferirea de asistență tehnică pentru implementarea eficientă a standardelor internaționale privind schimbul de informații, părțile convenind să stabilească o foaie de parcurs vis-a-vis de aportul la dezvoltarea potențialelor modificări legislative și organizaționale, necesare pentru a fi respectate standardele și a utiliza schimbul internațional de informații ca instrument eficient în combaterea fraudei și evaziunii fiscale.

În data de 13 septembrie curent a avut loc un seminar național de instruire la care au participat reprezentanți ai structurilor guvernamentale (Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat, Banca Națională a Moldovei, Ministerul Justiției, Centrul Național Anticorupție, Agenția Servicii Publice), având ca tematică: Lansarea programului de introducere pentru Republica Moldova.

Părțile au reiterat dorința lor de cooperare eficientă și pe viitor în lupta împotriva fraudei și evaziunii fiscale internaționale printr-un schimb sporit de informații între jurisdicțiile membre ale Forumului Global.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...