Majoritatea angajaţilor din industria moldovenească de confecţii cos pentru branduri renumite, dar au salarii de mizerie.

Reanimarea în ultimii ani a industriei de confecţii nu a generat şi o îmbunătăţire a condiţiilor de muncă din sector. Un studiu realizat de organizaţia „Clean Clothes Campaign" („Haine Curate") arată că munca în industria uşoară, şi mai ales în cea de fabricare a îmbrăcămintei, nu este deloc uşoară. Angajaţii primesc salarii foarte mici şi practic nu se pot bucura de drepturile lor legale, iar Inspectoratul Muncii n-ar avea capacităţi suficiente pentru a controla situaţia.

Mariana Şalamac

Studiul „Sectorul de îmbrăcăminte din Europa de Est şi Turcia: salarii la limita sărăciei" scoate la suprafaţă condiţiile de muncă îngrozitoare cu care se confruntă lucrătorii din industria de confecţii din regiune, inclusiv din R. Moldova. „Cusutul hainelor încă este asociat cu o activitate care are loc prin China, India sau Bangladesh. Cumpărătorul crede că dacă procură o haină produsă în Europa aceasta este fabricată în condiţii decente, dar nu este chiar aşa", a afirmat cercetătoarea Corina Ajder în cadrul evenimentului de lansare a studiului. După interacţiunea directă cu angajaţii fabricilor de confecţii, s-a constatat că cele mai frecvente încălcări sunt salariile mult sub nivelul minimului de trai decent, lipsa contractelor de muncă sau semnarea acestora pe perioade determinate, munca peste program, nerecunoaşterea sărbătorilor publice ş.a.

„Mai degrabă creează sărăcie decât luptă împotriva ei"

Corina Ajder susţine că în industria de confecţii se înregistrează cel mai jos nivel al salariului comparativ cu celelalte industrii, cu excepţia celei a lemnăritului, astfel încât aceste locuri de muncă mai degrabă creează sărăcie decât luptă împotriva ei. „Un angajat ne-a arătat un fluturaş de salariu pentru o lună, din care denotă că primise 1 680 de lei (71 de euro), salariul minim pe economie la acel moment (studiul a fost realizat în baza datelor din 2013 - n.r.). Asta deşi în Moldova se produc multe haine care merg la export pentru branduri internaţionale, cum ar fi Max Mara, Zara, Benetton, Dolce&Gabanna, Naf Naf etc. Un palton Max Mara costă în jur de 1000 de euro", a relatat autoarea.

Studiul relevă că în majoritatea fabricilor se practică salarizarea „per bucată", iar norma care trebuie realizată de către fiecare muncitor uneori ia mai mult decât orele de muncă. „În unele cazuri, femeile care lucrează doar 40 de ore/ săptămână pot îndeplini aproximativ 60% din normă și sunt, de regulă, plătite sub nivelul salariului minim sau la acest nivel, de 71 de euro pe lună. Unii muncitori au afirmat că câștigă doar 70 de euro pe lună, excluzând munca peste program, sau chiar mai puțin. Alți lucrători au menționat că, atunci când fac doar norma, salariul variază între 118-128 de euro lunar, inclusiv toate primele", se arată în studiu.

Potrivit muncitorilor intervievaţi, costurile zilnice de transport alcătuiesc 25-30% din salariu, astfel încât suma rămasă pentru nevoi personale este de maxim 38-43 de euro. „Cheltuielile reale pe care le au în gospodărie sunt mult mai mari. Pentru o familie de patru persoane această sumă este estimată la 389 de euro, iar aceşti bani trebuie obţinuţi din alte surse, cum ar fi remiterile sau împrumuturile", notează Corina Ajder.

„Luna trecută am primit 2 500 de lei (135 de euro). Nimeni nu poate face mai mult decât atât, chiar și cele mai rapide muncitoare. Nu-mi pot imagina cum mă pot întreţine doar cu acești bani. Părinţii noștri, care trăiesc la ţară, sunt nevoiţi să ne trimită mâncare și bani în fiecare lună. Toată lumea ne întreabă când vom avea copii, dar noi pur și simplu nu ne putem permite aceasta în situaţia noastră", a relatat o muncitoare.

Contracte pe termen scurt şi muncă peste program

Lipsa contractelor de muncă şi contractele pe termen scurt sunt pe larg răspândite, variind între şase luni și un an ca durată, iar perioada de probă de trei luni se aplică în toate cazurile. „Doar o mică parte din lucrători au contracte pe durată nedeterminată. Contractele pe termen scurt nu le permit angajaţilor să beneficieze de concediu şi sunt de multe ori o modalitate ascunsă de a împinge lucrătorii să lucreze peste program. Persoanele intervievate susțin că pentru a fi luate în considerare pentru un contract permanent, în timpul perioadei de probă trebuie să lucreze peste program și să îndeplinească norma lor de muncă", se arată în cercetare. Astfel, munca peste program reprezintă o practică normală la fabrici, nu este înregistrată și nu se plătește dublu, aşa cum prevede legea.

Inspectoratul Muncii: „N-avem capacităţi"

În pofida condiţiilor precare în care lucrează, muncitorii au o mare frică de a vorbi deschis pentru că se tem că şi-ar putea pierde locurile de muncă. În aceste condiţii, rolul principal îl are Inspectoratul de Stat al Muncii, care trebuie să se asigure că prevederile Codului Muncii sunt respectate. Alexandra Can, preşedinta Asociaţiei Patronale din Industria Uşoară (APIUS), susţine însă că Inspecţia Muncii este „mioapă": „Cei care practică angajarea informală creează o concurenţă neloială, dar este chestiunea Inspectoratului Muncii, organelor de control, de drept, care ar trebui să-i sancţioneze pe cei care-şi bat joc de oameni. Noi obligăm producătorii care vor să devină membri ai asociaţiei să declare că activează transparent, pentru ca să avem o concurenţă sănătoasă".

Adrian Bobeica, şef de direcţie în cadrul Inspectoratul Muncii, susţine că personalul pe care îl are instituţia nu este suficient pentru a verifica toţi agenţii economici din R. Moldova. Totodată, funcţionarul spune că Legea privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător contrazice atribuţiile legale ale Inspectoratului Muncii. „Procedura iniţierii controlului este complicată, trebuie întocmit graficul controalelor. Angajatorii cunosc astfel când vor veni inspectorii şi ascund neregulile, iar controalele inopinate sunt iniţiate doar în baza anumitor plângeri. Angajaţii se tem să dezvăluie anumite lucruri din cauza că riscă să-şi piardă locul de muncă, iar petiţiile anonime nu se examinează", a explicat Bobeica.

Pe de altă parte, sindicatele se confruntă în prezent cu o foarte mare criză de încredere. Potrivit Nadejdei Rusnac, preşedinta Federaţiei Sindicatelor din Industria Uşoară, doar 9 din cele 83 de întreprinderi membre APIUS au organizaţii sindicale şi nu se reuşeşte construirea unui dialog eficient cu autorităţile pentru revendicarea drepturilor muncitorilor.

80% din fabrici lucrează doar în sistemul Iohn

Salariile mici din industria de confecţii ar fi şi o urmare a producţiei în Iohn, practicată de circa 80% din întreprinderi. Este vorba despre un sistem în care un client din străinătate furnizează toate materiile prime şi asigură logistica, în timp ce fabricile din R. Moldova doar oferă forță de muncă ieftină.

În acest sens, preşedinta APIUS spune că anume datorită producerii în Iohn ramura industriei uşoare s-a menţinut până acum pe linia de plutire. „Noi încercăm acum să dezvoltăm paralel branduri proprii, dar producerea în Iohn are o pondere mare din două motive. Primul este lipsa pieţei de desfacere: există întreprinderi care lucrează doar pentru piaţa internă, dar acum încearcă să iasă la export, pentru că piaţa de desfacere din R. Moldova nu poate absorbi toate produsele. A doua cauză este lipsa materiei prime în ţară: nu există nici nasturi, nici aţă, nici material... nimic. Dar pentru întreprinderile mici importul în volume mici este prea costisitor şi preţurile nu ar fi competitive. În Iohn însă entităţile se pot întruni şi coopera, se face schimb de comenzi. Orice cooperare, atât timp cât aduce beneficiu întreprinderii şi asigură locuri de muncă, este binevenită", a explicat pentru ECOnomist Alexandra Can.

Duc lipsă de forţă de muncă

Producătorii din industria de confecţii se confruntă cu problema forţei de muncă necalificate sau chiar a lipsei acesteia. „Recent, m-am întâlnit cu un director de fabrică din Bangladesh. La poarta fabricii sale, în fiecare săptămână, stau la rând să muncească câte 2 000 de oameni, dar la noi n-are cine, omenii pleacă la muncă în străinătate", se plânge Vladimir Selezniov, care conduce o fabrică de îmbrăcăminte în Bălţi. Datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă arată că, la finele lunii septembrie, în industria textilă și de confecţii erau vacante 1 783 de locuri de muncă.

În acelaşi timp, Alexandra Can spune că există forţă de muncă în regiuni, dar sunt necesare programe de atragere a investiţiilor pentru ca întreprinderile să se poziţioneze acolo. „Nu există infrastructură, capacitatea de a asimila investiţiile", a menţionat ea.

În prezent, în industria de confecţii activează circa 23 de mii de persoane, dintre care peste 90 la sută sunt femei.