În vederea susținerii loialității cumpărătorilor la atingerea anumitor volume de vânzări pe parcursul unei luni calendaristice (trimestru, an), vânzătorul premiază cumpărătorul cu o remunerație bănească sub formă de bonus calculat în expresie procentuală din volumul mărfurilor livrate pe parcursul perioadei corespunzătoare.
Cu referire la speța prezentată mai sus adresăm următoarele întrebări:
- Premiul bănesc (bonusul) constituie o livrare impozabilă cu TVA?
- În cazul în care nu constituie, cât de corectă este confirmarea acestei tranzacții prin eliberarea de către vânzător cumpărătorului a facturii cu minus?
Bonusul, prin esența sa, presupune o formă suplimentară de premiere în corespundere cu clauzele contractuale, dar care nu modifică prețul inițial al mărfurilor, serviciilor.
Astfel, bonusul sub formă monetară nu generează obligații privind TVA, dat fiind faptul că acesta nu se regăsește în obiectul impunerii stabilit la art. 95 alin. (1) din CF.
Totodată, în cazul în care esența operației menționate în adresare constituie ajustare a valorii impozabile a livrărilor impozabile (discontul), prevăzută la art. 98 din CF, în urma acordării discontului, valoarea impozabilă a livrării impozabile a mărfurilor, serviciilor, după livrarea sau achitarea lor, urmează a fi ajustată, cu condiția prezentării documentelor de confirmare.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 1171 alin. (12) din CF, la ajustarea valorii impozabile a livrării impozabile de mărfuri, de servicii după livrarea sau achitarea lor, furnizorul eliberează factura fiscală cu reflectarea în aceasta a denumirii mărfurilor, serviciilor la care a fost modificată valoarea impozabilă, a obligației fiscale ajustate privind TVA și a mărimii ajustării valorii impozabile a mărfurilor, serviciilor care se indică cu semnul „minus" la micșorare și cu semnul „plus" la majorare.