Scopul primordial al Agenţiei Servicii Publice constă în stabilirea unor proceduri optimizate, în beneficiul cetăţeanului, fără pierdere de timp, bani şi nervi. Despre aceasta a afirmat directorul instituţiei, Serghei Railean, într-un interviu acordat Agenţiei MOLDPRES.
„Creată în vara acestui an, Agenţia Servicii Publice trebuie să ajungă o instituţie publică modernă şi eficientă, cu deservire calitativă, aşa cum este practicat în multe state europene. Avem mult de lucru în vederea digitalizării serviciilor, eliminării unei serii de documente, astfel încât cetăţeanul să se prezinte doar o singură dată la agenţie, cu un singur document", a precizat Serghei Railean.
Oficialul a precizat că pentru a presta servicii publice moderne şi calitative s-a decis ca Agenţia să activeze după principiul ghişeului unic. "Este un detaliu foarte important, în primul rând pentru cetăţeni, ca să nu fie puşi în situaţia de a ajunge curieri între instituţii. Un prim pas în acest sens a fost deschiderea primului Centru multifuncţional de la Străşeni, însă pe viitor preconizăm ca asemenea structuri să fie în toate centrele raionale şi trei în capitală", a specificat directorul Agenţiei Servicii Publice.
Agenția Servicii Publice a fost creată de Guvern în anul curent, în conformitate cu prevederile Strategiei privind reforma administraţiei publice pentru anii 2016-2020 și ale Planului de acțiuni privind reforma de modernizare a serviciilor publice pentru anii 2017-2021. Instituția a preluat atribuțiile ÎS "CRIS "Registru", ale ÎS "Camera Înregistrării de Stat", ÎS „Cadastru", ale Serviciului Stare Civilă și Camerei de Licențiere.