R. Moldova, a avut, în 2013, printre cele mai mari creşteri economice din regiune
Pentru Republica Moldova, anul 2013 s-a remarcat prin una dintre cele mai mari creşteri economice din regiune. Produsul Intern Brut al Republicii Moldova în 9 luni ale anului trecut a înregistrat o creştere de circa 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei. Conferinţa a fost axată pe raportul de activitate pentru anul 2013 al Ministerului Economiei şi priorităţile instituţiei pentru anul 2014, informează MOLDPRES.
Vicepremierul a remarcat că, practic, toate tipurile de activităţi economice au înregistrat progrese, acest fapt fiind însoţit de creşterea veniturilor populaţiei, majorarea numărului populaţiei ocupate şi diminuarea numărului şomerilor. În nouă luni ale anului trecut, producţia industrială a înregistrat o creştere de 6,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, iar exportuile au crescut de două ori în comparaţie cu importurile – cu 11,3% şi, respectiv, 4,9%.
Valeriu Lazăr a mai subliniat că “un succes incontestabil din anul 2013 îl reprezintă parafarea Acordului privind instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană /ZLSAC/ şi finalizarea negocierilor asupra Acordului de liber schimb cu Turcia, ambele procese fiind coordonate de către Ministerul Economiei. Acest fapt a plasat pe prim plan necesitatea identificării unui set de politici solide, avînd ca scop pregătirea economiei naţionale pentru a beneficia de oportunităţile deschise de încorporarea
într-o piaţă de circa 600 de milioane de consumatori, situată pe două continente”, a accentuat viceprim-ministrul.
Astfel, potrivit lui Valeriu Lazăr, pentru a beneficia de ZLSAC şi Acordul de liber schimb cu Turcia, dar şi pentru creşterea schimburilor comerciale cu partenerii tradiţionali din CSI şi diversificarea pieţelor de export, Ministerul Economiei a elaborat Foaia de parcurs pentru ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova. În total, în anul 2013, Ministerul Economiei a elaborat circa 170 de acte decizionale, inclusiv 10 documente de planificare strategică, 27 de proiecte de legi şi 71 de proiecte de hotărîri ale Guvernului.
Preocuparea majoră a Ministerului Economiei în anul 2013 a continuat să fie implementarea unor reforme structurale, orientate spre crearea condiţiilor favorabile pentru mediul de afaceri. Abordarea ţintită a domeniilor care contribuie la crearea unui mediu de afaceri prietenos, previzibil şi stabil a contribuit la avansarea Republicii Moldova în clasamentele internaţionale. Astfel, în clasamentul “Doing Business 2014”, Republica Moldova a urcat 5 poziţii, situîndu-se pe locul 78 din totalul de 189 de ţări, a afirmat Valeriu Lazăr.
Printre priorităţile pentru anul curent, viceprim-ministrul a numit implementarea Foii de parcurs pentru sporirea competitivităţii şi a Strategiei inovaţionale, accelerarea realizăţii reformei regulatorii, extinderea programelor de suport pentru întreprinderile mici şi mijlocii, a reţelei de parcuri industriale şi atragerea noilor investiţii în domeniile ce necesită tehnologii avansate şi cu valoare adăugată înaltă, care pot oferi locuri de muncă cu salarii competitive. În context, se înscriu şi sporirea eficienţei energetice a economiei naţionale, finalizarea construcţiei gazoductului Ungheni-Iaşi etc.
Totodată, ministrul Economiei a anunţat prognoza principalilor indicatori macroeconomici pentru perioada 2014-2017. Potrivit acesteia, se estimează că PIB-ul în anii 2014-2017 va creşte cu o rată medie anuală de circa 4,5%, cu îmbunătăţiri structurale. Astfel, în structura PIB va creşte ponderea industriei – de la 14,1% /în anul 2014/ pînă la 14,5% /în anul 2017/, a construcţiilor – de la 3,5% pînă la 3,7% şi a comerţului interior – de la 13,5% la 14%. Exporturile se vor majora în aceeaşi perioadă cu circa 8,5% anual, iar importurile – cu circa 7,2% anual. Salariul mediu nominal în ansamblu pe economie se va majora cu aproape 31,5% şi va atinge suma de 5525 de lei în anul 2017, iar productivitatea muncii va spori anual cu circa 4,4%, notează MOLDPRES.