Privitor la anularea înregistrării ca plătitor TVA
Ce se întîmplă dacă întreprinderea plătitoare de TVA nu a atins timp de 12 luni consecutive cifra de afaceri de 300000 lei? Se anulează ca plătitor? Dacă da, care sunt căile de a evita aceasta?
Menţionăm că sunt două tipuri de înregistrare ca plătitor al TVA, obligatorie şi la dorinţă.
Conform art.112(1) din Codul fiscal, agentul economic este obligat să se înregistreze ca contribuabil al T.V.A. dacă el, într-o oricare perioadă de 12 luni consecutive, a efectuat livrări de mărfuri, servicii în sumă ce depăşeşte 300000 lei, cu excepţia livrărilor scutite de T.V.A. În acest caz, subiectul este obligat să înştiinţeze oficial Serviciul Fiscal de Stat, completînd formularul respectiv, şi să se înregistreze nu mai tîrziu de ultima zi a lunii în care a avut loc depăşirea. Subiectul se consideră înregistrat din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc depăşirea.
Totodată, în conformitate cu art.112(2), agentul economic are dreptul să se înregistreze în calitate de contribuabil al TVA dacă el, într-o oarecare perioadă de 12 luni consecutive, a efectuat livrări impozabile de mărfuri, servicii (cu excepţia celor de import) în sumă ce depăşeşte 100000 lei, cu condiţia că achitarea pentru aceste livrări se efectuează de cumpărători sub formă de decontare prin virament la conturile bancare ale subiectului activităţii de întreprinzător, deschise în instituţiile financiare ce au relaţii fiscale cu sistemul bugetar al Republicii Moldova. Subiectul se consideră înregistrat din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc depăşirea de plafon, despre care fapt a fost înştiinţat oficial Serviciul Fiscal de Stat, completînd formularul respectiv.
În ceea ce priveşte anularea în mod unilateral a înregistrării agentului economic ca plătitor al TVA, acest aspect este reglementat de art.113 „Anularea înregistrării” din CF al RM.
Deci, conform art.113(1), în cazul suspendării livrărilor supuse T.V.A., subiectul impozabil este obligat să informeze despre aceasta Serviciul Fiscal de Stat.
Totodată, conform art.113(2), serviciul fiscal de stat este în drept să anuleze de sine stătător înregistrarea contribuabilului T.V.A. în cazul în care:
a) valoarea totală a livrărilor impozabile ale subiectului impunerii într-o oricare perioadă de 12 luni consecutive nu a depăşit plafonul de 100000 lei (plafonul ce trebuie atins pentru înregistrarea benevolă);
b) subiectul impunerii nu a prezentat declaraţie privind T.V.A. pentru fiecare perioadă fiscală;
c) informaţia prezentată, în conformitate cu art.8 alin.(2) lit.b), de către subiectul impunerii este neveridică. (informaţia cu privire la sediu, sediul subdiviziunilor structurale, denumirea şi sediul instituţiilor financiare în care sînt deschise conturi)
Deci, inspectoratul fiscal are dreptul să anuleze înregistrarea contribuabilului, în cazul cînd acesta nu efectuează livrări impozabile cu TVA în sumă mai mare de 100000 lei (cumulativ), într-o oarecare perioadă de 12 luni consecutive.
Dacă însă valoarea livrărilor contribuabilului depăşesc acest plafon (100000 lei), anularea înregistrării nu va avea loc.
Vrem să menţionăm, că conform art.113(3), în momentul anulării înregistrării contribuabilului T.V.A., el se consideră ca subiect care a efectuat o livrare impozabilă a stocurilor sale de mărfuri şi a mijloacelor fixe pentru care, la momentul procurării lor, T.V.A. a fost trecută în cont şi trebuie să achite datoria la T.V.A. pentru această livrare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.107 (Transmiterea dreptului de desfăşurare a activităţii de întreprinzător, în cazul cînd aceasta nu se consideră o livrare de mărfuri sau servicii). Valoarea impozabilă a livrării respective se consideră valoarea ei de piaţă.