37.9k
Home  »  Articole  »  Întrebări-Răspunsuri   »   Privind regimul de impozitare a cheltuielilor legate de asigurarea medicală (facultativă) a angajaţilor şi a familiilor acestora

Privind regimul de impozitare a cheltuielilor legate de asigurarea medicală (facultativă) a angajaţilor şi a familiilor acestora

30.01.2009 2.176 views

(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Privind regimul de impozitare a cheltuielilor legate de asigurarea medicală (facultativă) a angajaţilor şi a familiilor acestora

Întrebare: Сompania noastră a luat decizia de a compensa cheltuielile legate de asigurarea medicală a angajaţilor şi a familiilor acestora. Care va fi regimul de impozitare a acestora?

 

Răspuns: În conformitate cu art.19 lit. a) din Codul fiscal, facilităţile impozabile acordate de către patron cuprind plăţile acordate salariatului de către patron pentru recuperarea cheltuielilor personale, precum şi plăţile în favoarea lucrătorului, efectuate altor persoane, cu excepţia plăţilor în bugetul asigurărilor sociale de stat şi a primelor de asigurare obligatorie de stat.

Astfel, compensaţiile pentru serviciile medicale pe care compania intenţionează să le acorde angajaţilor şi familiilor acestora (altele decît cele incluse în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală), sînt considerate surse de venit impozabile a angajatului şi se impozitează în modul general stabilit de Codul fiscal, cu reţinerea la sursa de plată a impozitului pe venit din aceste plăţi, conform art.88(1) din CF.

În scopuri fiscale cheltuielile angajatorului pentru compensarea cheltuielilor legate de asigurarea medicală a angajaţilor şi a familiilor acestora nu sunt deductibile, deoarece conform art. 24(1) al Codului Fiscal „se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător”. Deoarece compensarea costului asigurării medicale a angajaţilor nu este o cheltuială ordinară şi necesară, această cheltuială nu este deductibilă în scop fiscal.

Conform Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009 nr. 262-XVI  din  11.12.2008 baza de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale este salariul lunar (fondul de salarizare) şi celelalte recompense. Totodată la punctul 2 din anexa 3 la legea susnumită, recompensa este definită ca orice sumă plătită de angajator angajatului său (în folosul lui) pentru lucrări sau servicii, cu excepţia drepturilor şi veniturilor la care nu se calculează contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii. Deoarece suma plătită pentru compensarea cheltuielilor legate de asigurarea angajaţilor nu se achită pentru lucrări şi servicii, considerăm că de la această sumă nu se calculează contribuţii de asigurare socială obligatorie.

Conform Legii cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nr. 1593-XV din 26.12.2002, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru categoriile de plătitori prevăzute la anexa nr.1 se calculează în funcţie de contribuţia procentuală la salariu şi la alte recompense, pînă la deducerea (reţinerea) impozitelor şi altor plăţi obligatorii stabilite de legislaţie. Totodată conform art.5 a aceleaşi legi, termenul „alte recompense” este stabilit în felul următor:

alte recompense - orice altă sumă decît salariul, plătită de angajator în folosul angajatului său, precum şi alte drepturi şi venituri plătite persoanelor fizice, cu excepţia drepturilor şi veniturilor, prevăzute la anexa nr.3, la care nu se calculează prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

Întrucît în anexa 3, compensarea cheltuielilor legate de asigurarea medicală a angajaţilor nu este specificată ca scutită de calculul primelor pentru asigurarea medicală obligatorie, această compensare se include în baza de calcul a primelor.

Conform art.4 al Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2009 nr. 263-XVI din 11.12.2008, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală calculată în mărime procentuală la salariu şi la alte recompense pentru categoriile de plătitori prevăzute de Legea nr.1593-XV din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se stabileşte în mărime de 7% (3,5% pentru angajator şi 3,5% pentru salariat).

Deci, se poate concluziona că compensarea cheltuielilor legate de asigurarea medicală facultativă a angajaţilor şi a membrilor familiilor acestora, se va impozita, în condiţiile actuale ale legislaţiei, la fel ca plata salariului, cu excepţia calculării contribuţiilor de asigurare socială obligatorie.

 

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...