37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Privind modalitatea de reexaminare a îndemnizaţiilor pentru concediile medicale stabilite după 10.04.2012

Privind modalitatea de reexaminare a îndemnizaţiilor pentru concediile medicale stabilite după 10.04.2012

(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...
false false false MicrosoftInternetExplorer4 false false false MicrosoftInternetExplorer4

Privind modalitatea de reexaminare a îndemnizaţiilor pentru concediile medicale stabilite după 10.04.2012

După publicarea în Monitorul Oficial (nr. 234-236 din 09.11.2012) a intrat în vigoare Legea nr. 202 din 27.09.2012 privind modificarea art. 4 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 289-XV din 22.07.2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale. Legea a fost modificată de Parlament în temeiul Hotărîrii Curţii Constituţionale nr. 5 din 10.04.2012.
Astfel, literele a) şi b) din art. 4 vor avea următorul cuprins:
a) prima, a doua şi a treia zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă se plăteşte din mijloacele financiare ale angajatorului, iar în cazul şomerilor se plăteşte din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat;
b) începînd cu a patra zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă, indemnizaţia se plăteşte din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat;
litera c) se abrogă.

Indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă în caz de boală sau traumatism (în continuare indemnizaţii) stabilite pentru perioadele de incapacitate temporară de muncă survenită după 10 aprilie 2012 se reexaminează în condiţiile prezentei legi.

Din acest motiv, în prezent este necesar de a efectua reexaminarea indemnizaţiilor pentru concediile medicale, stabilite  pentru perioadele de incapacitate temporară de muncă care au început după 10.04.2012.

Urmare a examinării duratei concediului medical va fi recalcularea indemnizaţiilor în condiţiile stabilite prin Legea nr. 202 din 27.09.2012:
- pentru concediile medicale cu o durată de până la 3 zile calendaristice indemnizaţia pentru prima zi de incapacitate va fi suportată din mijloacele angajatorului;
- pentru concediile medicale cu o durată de peste 3 zile  calendaristice va fi reexaminat cuantumul indemnizaţiei stabilite prin acoperirea  unei zile din mijloacele bugetului de asigurări sociale de stat.

Ţinînd cont de prevederile pct. 6 al Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi plată a indemnizaţiilor pentru incapacitatea temporară de muncă şi altor asigurări sociale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 108 din 03.02.2005, administraţia entităţii, în care angajatul îşi desfăşoară acitivitatea de bază va emite o decizie privind recalcularea indemnizaţiilor. În decizie este necesar de indicat: numele, prenumele beneficiarului,  numărul certificatului de concediu medical şi a zilelor, suma indemnizaţiei pentru ziua recalculată.  

Recalculările respective aferente bugetului asigurărilor sociale de stat se vor reflecta în declaraţii în modul următor:
1.    Recalculările privind sumele  stabilite şi plătite se vor reflecta în tabelul nr. 3 „Indemnizaţii de asigurări sociale stabilite şi plătite” al Declaraţiei privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, (F4-BASS) după cum urmează: 
•     În cazul duratei concediului medical până la 3 zile  calendaristice sumele stabilite şi plătite se vor reflecta în rândurile 301b col. 5 şi 6. Informaţia privind numărul de zile reexaminate se vor reflecta în rândurile 301a col. 3 cu semnul „minus” şi în rândul 301b col.3 cu semnul „plus”.
•    În cazul duratei concediului medical de peste 3 zile  calendaristice sumele stabilite şi plătite se vor reflecta în rândurile 301 col. 5 şi 6. Informaţia privind numărul de zile reexaminate se vor reflecta în rândurile 301a col. 3 cu semnul „minus” şi în rândul 301 col. 3 cu semnul „plus”.
Concomitent, sumele indemnizaţiilor recalculate şi achitate se vor reflecta în col. 5 din tabelul nr. 2 „Calculul şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatori” al declaraţiei F4-BASS a  lunii în care aceste sume au fost achitate.
2.    Perioada aflării în concediul medical se va reflecta în Declaraţiile persoanelor asigurate REV-5 începînd cu prima zi de boală cu indicarea cuantumului indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă integral, începînd cu prima zi de îmbolnăvire, indiferent de sursa achitării acesteia. În acelaşi timp sumele recalculate pentru perioada de după 10 aprilie 2012 vor fi reflectate în lunile în care acestea urmau a fi stabilite.

Totodată CNAS va efectua modificările respective în Instrucţiunea cu privire la modul de completare a Declaraţiei privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (F4-BASS),  anexa nr.3 la ordinul CNAS nr.102-A din 12.03.2008.

Comentarii

  1. CHITOROAGA ANDREI spune:

    model de decizie pentru a reflecta mai corect?

  2. aaa spune:

    da ce facem cu cei demisionati? calculam sau nu calculam? stiu ca pentru un muncitor demisionat ii mai revine 70 lei, o sa calculezi, si nu o sa vina si peste 3 ani va trebuie sa casezi?….. bred

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...