37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Politica fiscală nu se schimbă

Politica fiscală nu se schimbă

(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Politica fiscală nu se schimbă

 

„Bugetul pentru anul 2011 este construit cu maximă prudenţă, o să cheltuim atât cât dispunem” - Veaceslav Negruţa, ministrul Finanţelor.

Potrivit lui Veaceslav Negruţa, în 2011 politica fiscală a rămas, practic, aceeaşi ca şi în anul precedent, ceea ce oferă o mai mare certitudine mediului de afaceri. Micile excepţii se referă la majorarea cotei accizelor la tutun, majorarea cotei accizelor pentru produsele alcoolice tari şi eliminarea plafoanelor pentru taxele locale, ceea ce înseamnă că rămâne la discreţia administraţiei locale să stabilească nivelul acestor cote, conform standardelor europene de descentralizare financiară.

Veaceslav Negruţa a mai declarat în cadrul emisiunii că elemente revoluţionare în proiectul Bugetului pentru anul 2011 nu există, iar opiniile referitoare la impozitarea unor venituri şi proprietăţi prin metode de calcul indirecte sunt tendenţioase. „Este adevărat că există oameni de afacere care nu au venituri raportate la fisc şi nu plătesc impozite. În experienţa mondială există mai multe metode indirecte care sunt aplicate de serviciile fiscale pentru a estima veniturile şi proprietăţile persoanelor, pentru ca, ulterior, să fie taxate. Noi însă abia la sfârşitul acestui an vom prezenta în Parlament un proiect de lege care ar prevedea toate tehnicile de calcul pentru a evita evaziunea fiscală. Aceasta nu se referă la remitenţele sau banii câştigaţi peste hotare, ci despre mediul de afaceri care practică evaziunea fiscală”, a mai spus ministrul Finanţelor.

El a mai precizat că mărirea cotei accizelor la ţigări este în contextul procesului de integrare cu Uniunea Europeană şi reprezintă o cerinţă stipulată în planul de negocieri prin care se solicită racordarea preţurilor la tutun la nivelul celor europene.

Referindu-se la informaţia potrivit căreia numărul întreprinderilor noi înregistrate este în scădere, Veaceslav Negruţa a spus că în 2010 s-a redus, de fapt, numărul companiilor fantomă, eliminate din circuitul economic prin administrare fiscală.„Numărul întreprinderilor însă va creşte în R. Moldova datorită diverselor investiţii şi finanţări de proiecte. Vor apărea mai multe structuri comerciale care vor presta servicii pe lângă aceste proiecte investiţionale, iar aceasta va asigura locuri de muncă pentru cetăţenii noştri”, a mai menţionat Veaceslav Negruţa.

Comentarii

  1. Glijinschi Angela spune:

    se jupoae piwelea de pe cei ce lucrează. dar de cei ce nu fac numin aveţi mai multă grijă, îi duceţi pe palme îi respectaţi. de ce nu-i verificaţi din ce trăiesc????? răspunsul primi nu mă aranjază (nu este normal că aveţi grijă să-i destrugeţi pe acei care lucrează şi declară, dar de acei care cu anii nimic nu declară , nu doriţi să-i verificaţi, nu doriţi sămunciţi ……….

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...