37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Politica fiscală 2013: TVA, taxe şi accize majorate, în vigoare de la 1 ianuarie

Politica fiscală 2013: TVA, taxe şi accize majorate, în vigoare de la 1 ianuarie

03.01.2013794 views Moldpres.md
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...
false false false MicrosoftInternetExplorer4

 Politica fiscală 2013: TVA, taxe şi accize majorate, în vigoare de la 1 ianuarie

Cota standard de 20 la sută a TVA la producţia agricolă primară, cu restituirea diferenţei de 12%, va fi aplicată din 2013, Codul Fiscal fiind modificat în acest sens în cursul anului 2012, comunică MOLDPRES. De la 1 ianuarie va fi aplicată şi cota TVA de 20% la zahăr în locul celei reduse de 8%, de care au beneficiat mai mulţi ani producătorii. Fondul Monetar Internaţional a insistat timp de trei ani asupra revenirii la cota standard a taxei pe valoarea adăugată în vederea respectării principiului impozitării echitabile între producătorii de zahăr şi alţi producători de produse intermediare. Producătorii spun însă că majorarea cotei va duce la scumpirea zahărului.

Codul Fiscal prevede că, de la 1 ianuarie 2013, va fi introdusă cota TVA de 8% la gazele naturale, faţă de 6%, cît era anterior. În schimb, în tarif nu vor mai fi incluse 4 dolari la mia de metri cubi pentru deservirea datoriei faţă de Federaţia Rusă.

Printre modificările, ce au intrat în vigoare la început de an, se numără şi accizul în mărime de 10,8% la produsele petroliere. Politica fiscală, adoptată la mijlocul anului, prevede ajustarea accizelor la rata inflaţiei (5%) prognozată pentru anul 2013. Însă, la insistenţa FMI, accizul a fost majorat. La fel, la recomandarea Fondului, a fost dublat costul taxei de drum, achitată de şoferii locali şi, respectiv, a vinietei. Proprietarii maşinilor cu numere de înmatriculare străine vor plăti o taxă de 4 euro pe 7 zile de aflare în Moldova, 8 euro pentru 15 zile, 14 euro pentru o lună, 30 de euro pentru trei luni şi 50 de euro pentru o perioadă de 180 de zile. Taxa de drum va ajunge, în medie, la 800 de lei.

Comentarii

  1. Victoria spune:

    Bun cadou de craciun!!!…Stimati Domni de la puterea de sus,dar,macar la ceva ati putut micsora pretul,impozitul accizul etc.,etc???!!! Sau,cuvintele „a micsora” nu vi-s cunoscute???!!!

  2. ion spune:

    eu nu sunt impotriva Uniunei Europene, dar ne baga pe git toate politicile fiscale a europe… (Fondul Monetar Internaţional a insistat… la recomandarea Fondului…) … suntem Independenti sau ne drogheaza sa fim dependenti?

  3. MARCUS spune:

    ION, DEJA SUNTEM DEPENDENTI. AM DEVENIT FARA SA NE DAM SEAMA!

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...