false
false
false
MicrosoftInternetExplorer4
Plasarea
poverii primei zile de boală în sarcina persoanei este neconstituţională
La 10 aprilie 2012 Curtea
Constituţională a pronunţat hotărârea privind examinarea constituţionalităţii
prevederilor articolelor 4, 9 alin.(1) şi 13 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 289
din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă
şi alte prestaţii de asigurări sociale (Sesizarea
nr. 39a/2011). Hotărârea a fost expediată pentru publicare la
Monitorul Oficial.
Circumstanţele cauzei
La
originea cauzei se află sesizarea depusă la
Curtea Constituţională la 29 decembrie 2011 de avocatul
parlamentar Aurelia Grigoriu pentru controlul constituţionalităţii prevederilor
articolelor 4, 9 alin.(1) şi 13 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 289 din 22 iulie
2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte
prestaţii de asigurări sociale, în redacţia legilor nr.56 din 9 iunie 2011 şi
nr. 3 din 15 ianuarie 2012, prin care au fost modificate condiţiile de acordare
a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă:
(1)
sursele de finanţare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă
cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă (cu excepţia
cazurilor de tuberculoză, SIDA, cancer de orice tip sau apariţie a riscului de
întrerupere a sarcinii, precum şi în cazul femeilor gravide care se află la
evidenţă în instituţiile medico-sanitare) au fost stabilite în modul următor:
(a) prima zi
calendaristică de incapacitate temporară de muncă se suportă din contul persoanei asigurate;
(b) a doua, a treia şi a patra zi calendaristică de incapacitate
temporară de muncă se plăteşte din mijloacele financiare ale angajatorului;
(c) începând cu a cincea zi calendaristică de incapacitate
temporară de muncă, indemnizaţia se plăteşte din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.
(2) a fost
redus de la 100 la 90% cuantumul procentual al bazei de calcul a indemnizaţiei
pentru incapacitate temporară de muncă în cazul unui stagiu de cotizare de
peste 8 ani.
Autorul
sesizării a pretins, în special, că punerea în sarcina angajatului şi a
angajatorului a unei părţi din indemnizaţia pentru incapacitate temporară de
muncă, precum şi diminuarea cuantumului indemnizaţiei, operate prin normele
contestate, încalcă dreptul la protecţie socială şi dreptul de proprietate,
fiind incompatibile cu prevederile articolelor 1 alin.(3), 15, 18, 47 combinat
cu articolul 16, cu prevederile articolului 46 combinat cu articolul 54, precum
şi cu articolul 126 alin.(2) lit.g) din Constituţie.
La
3 aprilie 2012, sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în
următoarea componenţă:
Alexandru
TĂNASE, preşedinte,
Dl Petru
RAILEAN, judecător-raportor,
Dl Dumitru
PULBERE,
Dl Victor
PUŞCAŞ,
Dna Elena
SAFALERU,
Dna Valeria
ŞTERBEŢ, judecători
Concluziile Curţii
Audiind
argumentele părţilor, Curtea a reţinut că normele contestate se referă la
drepturi care aparţin categoriei drepturilor sociale. Caracteristica
conceptuală a acestora constă în faptul că ele nu au un caracter necondiţionat
şi că pot fi solicitate numai în limitele prevăzute de lege. Această
caracteristică acordă legiuitorului o marjă destul de largă de apreciere în
stabilirea normelor pentru punerea în aplicare a drepturilor individuale
sociale, inclusiv de posibilitatea de a le modifica.
În viziunea Curţii, abrogarea
acordării prestaţiilor de asigurare socială în prima zi de incapacitate de
muncă cauzată de boală retrage angajaţilor dreptul de a
revendica prestaţii de asigurare socială pentru prima zi de incapacitate de
muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă. Curtea a
relevat că astfel statul, pe seama unui număr nedeterminat de persoane ce
abuzează (în opinia părţilor), operează o sancţiune „în alb” împotriva
celorlalţi angajaţi aflaţi în incapacitate temporară de muncă cauzată de boli
obişnuite sau de accidente nelegate de muncă. Rezultatul este o stare de
lucruri în care majoritatea predominantă a salariaţilor rămâne fără fonduri în prima zi de incapacitate de muncă,
deşi, în acelaşi timp, obligaţia de a
plăti primele de asigurare rămâne intactă.
Curtea
consideră că este inadmisibil pentru
stat de a cere angajaţilor executarea unei obligaţii (în cazul dat, plata
primelor de asigurare), dar, în acelaşi timp, să nu ţină seama de protecţia
intereselor lor atunci când aceştia sunt afectaţi de evenimente independente de
voinţa lor, care cauzează incapacitate de muncă şi care sunt asigurate prin
plata primelor de asigurare.
Curtea
a reţinut că boala constituie un eveniment asigurat, iar existenţa sa trebuie
să fie demonstrată în mod adecvat (prin examinarea de către un medic). În
acest context, Curtea a relevat că, pentru a exclude abuzurile, statul dispune
de mecanisme pentru supravegherea procedurii de eliberare a certificatelor
medicale, precum şi a respectării regimului concediului de boală din partea
asiguraţilor, în loc să plaseze pe umerii majorităţii angajaţilor oneşti
consecinţele lipsei sau ineficienţei acestor mecanisme.
Prin
urmare, Curtea a conchis că abrogarea
acordării prestaţiilor pentru cazurile de boală în prima zi de incapacitate de
muncă aduce atingere substanţei dreptului angajaţilor
la securitate materială adecvată pentru perioada de incapacitate de
muncă, articolul 4 alin. (2) lit. a) fiind în conflict cu
articolul 47 din Constituţie.
În
acelaşi timp, Curtea a reţinut că dreptul la asigurare socială, garantat de
articolul 47 din Constituţie, presupune posibilitatea persoanei asigurate de a beneficia de
indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada în care
riscul asigurat produs îi cauzează prejudicii, astfel încât protecţia instituită de norma constituţională
invocată este inoperantă în privinţa angajatorului. De asemenea, această normă nu limitează dreptul statului de a reglementa
participarea angajatorului la plata indemnizaţiilor de asigurare socială.
Prin
urmare, Curtea a constatat că prin această schimbare nu se aduce atingere
normelor constituţionale, astfel încât prevederile
contestate nu introduc nimic neconstituţional în partea ce ţine de contribuţia
suplimentară a angajatorului în cazul survenirii incapacităţii temporare de
muncă a angajatului său.
De
asemenea, Curtea a acceptat argumentele autorităţilor că norma articolului 4
alin.(3) din lege, care prevede acoperirea integrală de către stat a
cheltuielilor pentru cazurile de tuberculoză, SIDA, cancer de orice tip sau
apariţie a riscului de întrerupere a sarcinii, precum şi în cazul femeilor
gravide care se află la evidenţă în instituţiile medico-sanitare, instituie asumarea integrală de către stat a cheltuielilor în
cazul unor grupuri vulnerabile în sistemul sănătăţii, ce nu poate fi calificată
ca fiind contrară prevederilor constituţionale.
În
partea ce ţine de diminuarea indemnizaţiei, Curtea a reiterat că Legea Supremă nu garantează un cuantum determinat al prestaţiei
sociale.
În
acest context, Curtea a acceptat argumentele autorităţilor că diminuarea
cuantumului procentual al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă
urmăreşte scopul de a asigura echitatea
între angajaţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă şi angajaţii care
muncesc, deoarece salariatul contribuie din mijloacele salariale la plata
impozitului pe venit şi a altor contribuţii de asigurări sociale, în timp ce
indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă sunt neimpozabile.
De
asemenea, Curtea a reţinut că persoanele care cad sub incidenţa normelor
contestate nu au fost private integral de prestaţiile sociale litigioase, ci
vor suporta o diminuare a cuantumului
acestora, deşi nu ca o consecinţă a schimbării situaţiei lor personale, ci în
rezultatul unor amendamente legislative. Prin urmare, normele menţionate nu au
ca efect suprimarea acestor drepturi, iar, în circumstanţele cauzei, această diminuare nu afectează mijloacele de trai ale
persoanelor şi nu le impune o povară excesivă şi disproporţionată.
Hotărârea Curţii
Pornind
de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a hotărât că din
normele legale contestate este contrară
Constituţiei norma
care stabileşte că prima zi calendaristică de incapacitate
temporară de muncă se suportă din contul
persoanei asigurate (art.4
alin.(2) lit.a)). În celelalte aspecte, normele contestate au fost recunoscute constituţionale.
Având în vedere
faptul că, urmare a declarării neconstituţionalităţii normei menţionate, s-a
format un vid legislativ privind sursa
de finanţare a primei zile de incapacitate temporară de muncă, deoarece,
potrivit normelor în vigoare, recunoscute constituţionale de către Curte, a
doua, a treia şi a patra zi de incapacitate temporară de muncă sunt suportate
din contul angajatorului, urmând ca începând cu cea de-a cincea zi să fie
acoperite din contul mijloacelor bugetului asigurărilor de stat (art. 4 alin.
(2) lit.lit. b) şi c)), Curtea a
expediat o adresă Parlamentului, prin care i-a atras atenţia
asupra necesităţii soluţionării acestei probleme de către Legislativ. În acest
sens, în conformitate cu prevederile articolului 281 din Legea cu privire la
Curtea Constituţională, Parlamentul urmează să examineze adresa şi, în termen
de 3 luni, să informeze Curtea despre rezultatele examinării acesteia.
Hotărârea
Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de
atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova.
