37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Până la sfârşitul anului, în Moldova va fi deschis primul parc IT

Până la sfârşitul anului, în Moldova va fi deschis primul parc IT

30.10.20171.031 views INFOTAG
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Până la sfârşitul anului curent, în Moldova va fi deschis primul parc IT, care va activa alături de cele şapte zone economice libere. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a declarat vicepremierul, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Octavian Calmîc, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, precizând că 15 companii IT din Moldova au semnat o cerere în acest sens adresată ministerului.

„Aceste companii vor deveni primii agenţi economici care vor încerca modelul inovativ de impozitare prin aplicarea unui impozit unic în mărime de 7% pentru rezidenții parcurilor IT", a remarcat ministrul.

Cererea a fost semnată de Alfasoft, ICS ES Technosoft, Esempla Systems, IM FBS-Group, IM Inther Software Development, Invensis soft, Meta-Sistem, Nocsoft SRL, ICS Qsystems, Ritlabs, Simpals Dev, Simpals Studio, Starlab, ICS Switchover şi Webtech.

Referindu-se la cele șapte ZEL care funcţionează în țară și la crearea parcului IT în Moldova, ministrul Economiei a atras atenția asupra faptului că aceste zone acoperă în mod uniform întregul teritoriu al republicii, reprezentând exemple de producție industrială avansată.

Proiectul „Moldova IT Park" are drept obiective furnizarea de mecanisme de consultanță și sprijin pentru noile firme IT, creșterea volumului investițiilor în activitățile companiilor IT rezidenți ai parcului, a numărului de produse IT inovative create de rezidenții parcului, stabilirea de parteneriate internaționale pentru transferul de cunoștințe și tehnologie în domeniul IT, inclusiv prin implicarea unor profesioniști IT străini.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...