37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Închisoare de pînă la doi ani pentru evaziune fiscală de peste 50000 lei

Închisoare de pînă la doi ani pentru evaziune fiscală de peste 50000 lei

13.09.20101.884 views ECOnomist
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Închisoare de pînă la doi ani pentru evaziune fiscală de peste 50000 lei

Persoanele fizice care nu vor prezenta declaraţiile cu privire la impozitul pe venit sau vor prezenta date denaturate privind veniturile sau cheltuielile, dacă suma impozitului pe venit care trebuie să fie plătit depăşeşte 50 000 lei, riscă  o amendă de până la 40 000 lei sau închisoare de până la doi ani.

Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei vrea să pună la răcoare până la doi ani cetăţenii care nu vor depune declaraţia pe venit sau vor denatura cifrele prezentate.

Guvernul a avizat pozitiv un proiect de amendare a art. 244 din Codul Penal, proiect înaintat de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Ca să devină normă obligatorie acesta urmează să fie adoptat de către Parlament.

Sub incidenţa modificărilor la Codul Fiscal, solicitate de CCCEC, intră persoanele cu venituri de peste 300 000 lei pe an. Este vorba de clasa de mijloc, încă puţin numeroasă. Dacă în anul 2000 venituri mai mari de 100 mii lei declarau la fisc 240 de persoane, în 2004 deja 1114 persoane, iar în 2008 – 5176. Astfel, în opt ani numărul persoanelor cu venituri anuale de peste 100 mii lei s-a majorat de peste 21 de ori. Însă, deşi numărul a crescut semnificativ, cota acestora de abia trece de cinci la sută din totalul persoanelor fizice care şi-au declarat veniturile la fisc.

Se propune completarea Codului Penal cu un nou articol, 2441, privind evaziunea fiscală a persoanelor fizice cu următorul conţinut:
„ (1) Evaziunea fiscală a persoanelor fizice, care nu practică activitatea de întreprinzător, prin eschivarea de la prezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit sau prin includerea în declaraţie a unor date denaturate privind veniturile sau cheltuielile, a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, fie prin tăinuirea altor surse de venit impozabile, dacă suma impozitului pe venit care trebuie să fie plătit depăşeşte 2500 unităţi convenţionale (o unitate convenţională este egală cu 20 lei – n.r.) ,
     se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 2 ani.
    (2) Aceiaşi acţiune, care a condus la neachitarea impozitului pe venit în proporţii deosebit de mari,
      se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare până la 5 ani”.

Directorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Viorel Chetraru, crede că înăsprirea sancţiunilor pentru evaziuni fiscale va contribui la prevenirea şi combaterea îmbogăţirii fără temei a persoanelor fizice şi vor spori încasările de impozite la bugetul public naţional.

Noul articol  2441 al Codului Penal este o copie a primului alienat a actualului articol 244, care prevede aceleaşi amenzi şi pedeapsă cu închisoarea pentru evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor.  Femida e mai „blândă” cu acestea în cazul evaziunii în proporţii deosebit de mari, şefii de întreprinderi riscă închisoarea de până la trei ani faţă de cinci ani închisoare care îi paşte pe evazioniştii persoane fizice.

De asemenea, se propune substituirea cifrei „1500” cu „2500” în articolul 301 din Codul contravenţional , care prevede că „evaziunea fiscala a persoanelor fizice prin neprezentare sau prin prezentare tardiva, fără motive întemeiate, a declaraţiei pe venit şi/sau prin includere în declaraţia pe venit a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile ori prin tăinuire a altor bunuri impozabile, dacă suma impozitului neachitat nu depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale, se sancţionează cu amendă de la 250 la 400 de unităţi convenţionale”.

Se exclude alineatul (2): „aceeaşi acţiune, dacă suma impozitului neachitat depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale,  se sancţionează cu amenda de 500 de unităţi convenţionale.

Potrivit Codului contravenţional, nu se aplică sancţiune în cazul în care impozitul pe venit ce urmează a fi achitat este mai mic de 100 de unităţi convenţionale.
 
Dosar ECONOMIST

Fiscul a anunţat anterior că va lua în vizor oamenii bogaţi din Republica Moldova. Inspectoratul Principal Fiscal de Stat vrea să aibă dreptul de a verifica cheltuielile persoanelor care câştigă anual salarii de peste un milion de lei din afaceri sau alte activităţi.Misiunea Fondului Monetar Internaţional care a vizitat Chişinăul în iulie 2010 a sesizat că „serviciul fiscal lucrează puţin cu persoanele bogate” şi chiar a sugerat ca acesta să creeze o subdiviziune care să ţină în vizor persoanele bogate. În anul 2009 Republica Moldova a avut 142 de milionari. Circa 30-35% din milionari sunt oameni de afaceri. Mai mult de un milion de lei au câştigat în anul trecut unii bancheri sau acţionari ai băncilor, politicieni, angajaţi ai întreprinderilor străine, la fel persoane care au înstrăinat imobile sau care au obţinut venituri din mai multe surse.

 

Comentarii

  1. Adrian spune:

    Nu vad cum prin aceste modificari fiscul va putea verifica cheltuielilie persoanelor. Chiar daca se va determina ca a cheltuit mai mult decit a declarat nu vad cum va putea Fiscul sa amendeze aceasta persoana.
    Dar cred ca in cele mai dese cazuri o sa cada sub incidenta acestor sanctiuni numai persoane simple care habar nu au ca trebuia sa declare veniturile, cum de exemplu vinzarea apartamentului, terenturilor, etc.

  2. Eu spune:

    Ar fi bine sa-i verifice pe cei care nu cistiga cite un milion!

  3. Contabil spune:

    Ar fi bine sa verifice pe cei toti care traiesc pe Valea Morilor, si alte locuri unde sint case luxoase

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...