37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   În Moldova ar putea fi majorat comisionul pentru ridicarea numerarului din contul de card bancar

În Moldova ar putea fi majorat comisionul pentru ridicarea numerarului din contul de card bancar

05.08.20111.260 views Noi.md
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

În Moldova ar putea fi majorat comisionul pentru ridicarea numerarului din contul de card bancar

 

În Moldova, în scopul promovării plăţilor fără numerar prin intermediul cardurilor bancare, ar putea fi majorat comisionul pentru ridicarea numerarului. Acest lucru a fost anunţat la 4 august, în cadrul conferinţei de presă al Băncii Naţionale a Moldovei, de către Dorin Drăguţanu, potrivit căruia, aceste şi alte măsuri urmează a fi luate pe termen mediu pentru a încuraja plăţile prin card şi a creşte volumul de plăţi fără numerar.

Guvernatorul BNM a spus că volumul unor astfel de tranzacţii se majorează, dar rămîne încă foarte scăzut, pentru că cetăţenii Moldovei preferă să ridice numerarul din contul de card şi să plătească în numerar.Ponderea banilor în circulaţie în Moldova rămîne foarte mare în comparaţie cu ţările occidentale.

Potrivit lui Dorin Drăguţanu, popularitatea relativ scăzută a plăţilor fără numerar în Moldova se datorează ponderii considerabile a economiei tenebre şi dorinţei companiilor de a-şi ascunde cifrele lor reale de afaceri şi de a se eschiva de la achitarea impozitelor.

Acceptarea plăţilor fără numerar prin intermediul cardurilor bancare va face activitatea lor mai transparentă pentru autorităţile fiscale. Guvernatorul BNM a spus că unul dintre stimuli pentru promovarea acestor plăţi ar putea fi majorarea comisionului pentru ridicarea numerarului. În această situaţie, cetăţenilor le va fi mai uşor să efectueze plăţi fără numerar prin intermediul unui card decît să ridice numerar şi să plătească. Un alt stimul, potrivit guvernatorului BNM, este scăderea impozitului pe venit pentru companii care utilizează sistemele de plată prin card.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...