37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Moldova și Germania vor extinde programul de pregătire a managerilor

Moldova și Germania vor extinde programul de pregătire a managerilor

20.10.2017941 views INFOTAG
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Programul moldo-german de pregătire a managerilor va fi extins, conform unei declarații semnate, joi, de către Ambasadorul Germaniei în Moldova, Julia Monar, și viceministrul Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu.

Surse din cadrul Ambasadei, au comunicat pentru INFOTAG că ceremonia de semnare a avut loc în cadrul forumului „Agro-Invest Bridges", organizat de Asociația Absolvenților „INVENT Moldova", împreună cu Camera de Comerț și Industrie a RM, la indicaţia ministerului.

Începând cu 2008, Moldova este o țară-partener al acestui program internațional al Ministerului Federal al Economiei și Energiei. Genericul programului este „Fit for Partnership with Germany", iar acesta pregătește personal de conducere din Asia, Europa de Est, Africa de Nord și America Latină pentru cooperarea economică cu întreprinderile germane.

Programul de pregătire a managerilor este direcționat, în primul rând, spre întreprinderile mici și mijlocii care au un potențial pentru piețe internaționale. La program, au participat deja circa 250 de întreprinzători din republică.

Până acum, programul s-a concentrat pe domeniul construcțiilor, industria alimentară, agricultură, logistică și tehnologia informației.

Programul este implementat de Societatea Germană pentru Cooperare Internațională, iar de realizarea programului în Moldova, este responsabilă Camera de Comerț și Industrie.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...