Metode de ținere a contabilității elaborate de entitate
În practica contabilă se întâlnesc situații (fapte economice) pentru care în SNC nu se regăsesc prevederi certe în scopul reflectării acestora în evidența contabilă. De exemplu, mărfuri realizate de operatorii de servicii GSM la preț simbolic - 1 leu; majorarea capitalului social al entității din contul profitului nerepartizat al perioadelor precedente; distribuirea de active nemonetare către proprietari; transmiterea utilajelor către furnizorii de servicii (energie electrică, gaz natural, servicii comunale) etc.
Cum procedăm în astfel de cazuri? În primul rând, este important să stabilim în baza căror standarde entitatea ține contabilitatea. Conform articolului 4 din Legea contabilității nr. 113 din 27.04.2007 este stabilit că: ...