La jumătatea anului 2014, prețurile țițeiului erau de aproximativ 100 de dolari. Acum preţul se află în jurul a 30 de dolari, un declin de 70% în 18 luni. Dar producătorii se confruntă cu o dilemă, scrie portalul de ştiri Business Insider.

Prăbușirea în desfăşurare a prețului petrolului are un impact puternic negativ asupra ţărilor care deţin rezerve de petrol. Cu toate acestea, companiile petroliere occidentale și statele membre OPEC nu sunt atât de îngrijorate în privinţa rezervelor de petrol subteran.

Problema numărul unu este petrolul deja extras, de suprafaţă.

Este prea mult petrol pe piaţă

Aprovizionarea depăşeşte cu mult cererea. Agenția Internațională pentru Energie a declarat în raportul său de piață pe luna Ianuarie, că "dacă nu se schimbă ceva, piața petrolului s-ar putea îneca în exces de ofertă."

Problema este de a se găsi un echilibru între cerere și ofertă. Situația actuală este în primul rând un rezultat al unei aprovizionării abundente și doar în al doilea rând de slăbiciune a cererii. Lumea arde încă o mulțime de petrol și face acest lucru încă mulți ani de-acum încolo.

Producătorii de petrol nu pot controla aprovizionarea netă

Suprasaturarea a venit în mare măsură de la petrolul de şist din SUA și Canada, precum și de la decizia din 2014 a saudiţilor de a menține nivelurile de producție. Viitoarea revenire pe piaţă a Iranului va duce la şi mai multă suprasaturare.

Acești factori se adaugă unei dinamici de grup interesante. Toți producătorii de petrol ar putea beneficia în cazul în care producția scade și prețurile cresc, dar ei nu vor beneficia proporțional cu excepția cazului în care tăierile de producție au fost, de asemenea, proporționale.

Nu există nici un mecanism sau un stimulent pentru a face acest lucru posibil. Chiar OPEC, care, în teorie este un caretel cu cote stricte ale membrilor săi, nu are nici o modalitate de a-şi pune în aplicare voința.

Datoriile determină producătorii să vândă petrol în pierdere

Adaugă în această combinaţie că producţia de petrol de şist, prin natura sa, este ușor de activat și dezactivat. În cazul în care procesul de producţie al ţiţeiului costă 40 de dolari barilul și îl vinzi pentru numai 35 de dolari, atunci închizi puţirile și aștepți prețuri mai mari. Dar aici ne lovim de o altă problemă.

Dacă firma a împrumutat bani pentru a fora, trebuie un flux de numerar pentru a plăti datoria. Deci, s-ar putea ca producătorii să extragă în continuare, chiar dacă merge pe o mică pierdere. Se pare că mulţi mici producători din SUA fac acest lucru.

O dilema

Care va fi sfârșitul acestui joc? În cazul în care companiile intră în faliment, instanţele vor vinde activele acestora cu mai mult. Deținătorii de obligațiuni vor insista pentru lichidări rapide.

În cazul în care activele constau în petrol subteran care nu poate fi extras în mod profitabil, cine va cumpăra aceste active?

Acest lucru nu este cunoscut. Principalii producători multinaționale îşi ocupă timpul în speranța că vor cumpăra rezerve de petrol ieftin. Dar de asemenea, știm sigur că platforme de foraj și elemente de producție auxiliare sunt vândute la licitaţie la un preţ subevaluat.

Costul de foraj scade într-un nou ciclu. Întrebarea fără răspuns este dacă puțurile care produc în prezent se vor opri, iar dacă o fac, pentru cât timp. Producătorii se confruntă cu o dilemă.