37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Guvernul dublează investiţia emigranţilor în Republica Moldova

Guvernul dublează investiţia emigranţilor în Republica Moldova

24.11.20101.805 views Timpul.md
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Guvernul dublează investiţia emigranţilor în Republica Moldova

 

Emigranţii moldoveni care doresc să se întoarcă în ţară pentru a iniţia o afacere şi a investi în micul business vor avea oportunitatea de a primi din partea Guvernului o subvenţionare de 50%. Prin urmare, pentru fiecare leu investit din remitenţe, beneficiarii vor primi un leu din partea statului, suma maximă de contribuţie ajungând până la 200.000 lei. Acest suport investiţional pentru moldovenii care lucrează peste hotare este oferit de programul-pilot PARE 1+1.

Programul-pilot de atragere a remitenţelor în economie PARE 1+1 a fost lansat ieri de către Guvernul Republicii Moldova şi Organizaţia pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (ODIM) şi presupune atragerea de investiţii din partea lucrătorilor emigranţi moldoveni în scopul de a stabiliza şi relansa economia ţării, dar şi de a oferi cetăţenilor noi locuri de muncă. Pentru a fi eligibili în cadrul Programului, emigranţii trebuie să fie cetăţeni ai Republicii Moldova, să-şi dorească să lanseze o afacere şi să confirme că mijloacele financiare de care dispun provin din remitenţe. Prezent la conferinţa de lansare a proiectului, viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, a subliniat că Guvernul a elaborat patru etape ale programului: informare şi comunicare, instruire şi suport antreprenorial, co-finanţare a afacerilor şi monitorizarea post-finanţare. Statul îşi asumă responsabilitatea de a achita 50% din taxa pentru cursurile antreprenoriale.

Conferinţa a întrunit reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, organizaţiilor internaţionale, ambasadelor şi asociaţilor de profesionişti, emigranţi şi membri ai diasporei moldovenilor în străinătate. Cei din urmă s-au arătat interesaţi de propunerile Guvernului şi în mare parte doresc să aplice la program. Daniel Gurău, unul dintre participanţii la conferinţă, a declarat pentru TIMPUL următoarele: „Mulţi ani la rând, oamenii plecau peste hotare şi trimiteau bani în ţară, acum trebuie şi statul să ne ajute. Ar fi bine ca oamenii implicaţi în proiect să fie incluşi şi în sistemul de pensionare al Republicii Moldova, parte din sumele pe care le trimit să fie transmise în fondul social şi să primească pensii”.

Reprezentantul ODIM, Tudor Lupaşcu, ne-a comunicat că deja 50 de persoane s-au adresat cu proiecte serioase de afaceri pentru a aplica imediat după lansarea programului, 30% din care sunt interesate de afaceri în domeniul agricol, iar 70% - de sfera serviciilor şi producţie.
Potrivit statisticilor, 400.000 de moldoveni sunt plecaţi la muncă peste hotare, iar studiile internaţionale dau o cifră de 800.000 de cetăţeni, 70% din care doresc să revină în ţară, iar 10% îşi doresc să lanseze afaceri împreună cu familia.

 

Comentarii

  1. Gheceanu Viorel spune:

    Cu toate că sînt tîrzii aceste proiecte pentru moldoveni, ele mereu vor fi de ajutor la înfiinţarea micilor afaceri.

  2. Alexandu spune:

    Sa vedm ce o sa iasa !!! poate ca de obicei un furt frumos de niste fonduri…

  3. Isaicul Zina spune:

    Consider ca proiectul e bine venit si statul ar trebui sa sustina in deosebi tinerii sa ramana acasa si sa contribuim la relansarea economiei.

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...