37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   FMI a majorat prognoza de creștere PIB-ului Moldovei

FMI a majorat prognoza de creștere PIB-ului Moldovei

29.03.2018688 views Noi.md
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Fondul Monetar Internațional a majorat prognoza de creștere a produsului intern brut al Moldovei în 2018 de la 3 la sută la 3,8 la sută, relatează NOI.md.

Revizuirea prognozei acestui indicator important a fost efectuată în finalul activității Misiunii Fondului Monetar Internațional în țara noastră care, printre altele, și-a reînnoit prognoza sa macroeconomică.

După cum se menționează în materialele FMI publicate în finalul misiunii de evaluare, aautoritățile Republicii Moldova au înregistrat în continuare progrese în consolidarea politicilor economice și eliminarea vulnerabilităților din sectorul financiar-bancar. Eforturile depuse au contribuit la menținerea stabilității financiare și consolidarea fundamentului pe termen mediu.

În anul 2017 s-a înregistrat un ritm robust al creșterii economice, această creștere fiind susținută de cererea internă puternică și de mediul extern favorabil. FMI așteaptă că aceste tendințe să se manifeste și în anul 2018 și prognozează o creștere economică stabilă, la nivelul de 3,8 la sută. Anterior FMI a prognozat o creștere a PIB-ului cu 3 la sută.

FMI specifică că politica monetară promovată se axează în continuare pe obiectivul menținerii stabilității prețurilor, în contextul unui regim flexibil al ratei de schimb. Inflația a atins maximul de 7,9 la sută la sfîrșitul anului 2017. Experții Fondului se așteaptă la continuarea încetinirii ritmului inflației în anul 2018.

După cum s-a specificat, politica monetară promovată de BNM în prezent este adecvată. Pe termen scurt, BNM va menține politica monetară neschimbată, fără a reacționa în mod excesiv la modificarea tranzitorie a prețurilor la produsele alimentare și a prețurilor reglementate.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...