37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Fiscul a lansat registrul electronic al cererilor şi deciziilor privind restituirea TVA

Fiscul a lansat registrul electronic al cererilor şi deciziilor privind restituirea TVA

13.08.2013797 views Unimedia.info
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Fiscul a lansat registrul electronic al cererilor şi deciziilor privind restituirea TVA

     Astăzi, 13 august,  Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a lansat un nou produs electronic, sistemul informaţional automatizat  „Registrul electronic a cererilor şi deciziilor privind restituirea TVA”. Acest serviciu are drept scop evidenţa cererilor şi deciziilor de restituire şi monitorizare a termenilor de soluţionare a acestora, notează UNIMEDIA.

În cadrul conferinţei de presă, şeful IFPS Ion Prisăcaru a menţionat că acest sistem a fost creat pentru a se asigura o evidenţă cât mai eficace a procesului de procesare a cererilor de restituire TVA, totodată având posibilitatea  de a genera rapoarte de totalizare şi statistice privind restituirea TVA. Aceasta presupune că  se vor exclude în totalitate cazurile în care cererile de restituire a TVA erau ascunse şi uitate în sertar, undeva, la vreo structură a SFS, ceea ce oferea posibilitatea pentru acţiuni de corupere şi mituire. 

Noul serviciu va permite ca reprezentan
ții IFPS să monitorizeze în regim on-line când a fost depusă cererea de restituire a TVA şi la ce etapă se află acţiunea, dacă va fi efectuat, de către SFS, un control de rigoare, sau cererea se acceptă fără de verificări suplimentare. În maxim o lună de acest serviciu vor beneficia toţi contribuabilii.

În acelaşi context, Administratorul IS „Fiscservinform”, Vitalie Coceban, a specificat că prin lansarea noului serviciu electronic, IFPS va face mai eficientă deservirea contribuabililor, va asigura perfecţionarea permanentă a procedurilor de administrare fiscală, va lărgi spectrul de servicii şi va spori calitatea lor, iar toate acestea vor asigura creşterea considerabilă şi permanentă a volumelor colectărilor  la bugetele de toate nivelurile.  

Pe parcursul ultimilor două luni au fost lansate mai multe servicii electronice, precum „Verificarea bonului de casă emis de maşina de casă şi control de la unitatea de schimb valutar”, care este accesibil pe portalul serviciilor fiscale electronice,  a serviciului „Comanda on-line a formularelor tipizate de documente primare cu regim special”.  Iar începând de astăzi, Serviciul Fiscal de stat invită deja  contribuabilii interesa
ți să se înregistreze pentru testarea unui nou serviciu electronic - „e-Factura”. 

Conducerea IFPS îşi exprimă convingerea că aplicarea la scară largă a tehnologiilor informaţionale va face posibilă atingerea obiectivelor de guvernare şi de realizare calitativă a reformelor din cadrul serviciului fiscal de stat. Se mai doreşte micşorarea cheltuielilor contribuabililor şi intensificarea comunicării dintre conducerea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi plătitorii de impozite, societatea civilă, instituţiile statului. Indiscutabil, lansarea unor asemenea servicii electronice va  servi drept premisă pentru descurajarea corupţiei atât din serviciul fiscal, cât şi la scara întregii societăţi. Păşind în pas cu timpul, IFPS pune accentele pe implementarea tehnologiilor informaţionale, pe popularizarea principiului conformării benevole a contribuabililor şi sporirea acumulărilor de taxe în bugetul ţării, şi acţionează potrivit moto-ului – „Funcţionarul fiscal – în serviciul contribuabilului”.

Comentarii

  1. violeta spune:

    Bravo, inceputul e bun…..

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...