Filat, nemulţumit de modul în care este acordat ajutorul de şomaj: Nu trebuie să dezvoltăm parazitismul!
Prim-ministrul Vlad Filat a declarat astăzi că nu este mulţumit de modul în care sunt acordate ajutoarele de şomaj şi cele sociale. Premierul a menţionat că goana după ajutorul social a depăşit orice limită şi că trebuie de venit cu reglementări în acest sens.
Una dintre soluţii, potrivit lui Filat, ar fi echilibrarea plăţii între ajutorul de şomaj şi cel social la salariul minim pe economie. „Nu este normal ca oamenii care muncesc să primească un salariu de 900 de lei, iar unii care găsesc motive, primesc un ajutor social de 1300 lei”, a menţionat premierul.
De asemenea, sursa a spus unele persoane vin să se înregistreze la Oficiul forţei de muncă, iar imediat după această, conform datelor de la Serviciul Grăniceri, dispar spre direcţia est sau vest. „Nu trebuie să dezvoltăm parazitismul, ci munca în folosul comunităţii. Dacă vor ajutor din partea statului, trebuie să contribuie”, a adăugat prim-ministrul.
O altă problemă abordată de Filat a fost modul în care sunt eliberate certificatele de boală. „În 2001, s-au cheltuit 78,9 milioane lei pentru plata îndemnizaţiile de incapacitate temporară de muncă, iar în 2010 aceste cheltuieli au constituit - 598 milioane de lei. Cifrele vorbesc de la sine. Avem consecinţe care se reflectă în banul public la capitolul cheltuieli”, a enunţat acesta.
Drept exemplu, prim-ministrul Filat a prezentat câteva date, potrivit cărora, durata medie a incapacităţii de muncă este 15 zile. „Ce fel de angajaţi avem, invalizi? Eu accept că trebuie să fim foarte atenţi la condiţiile în care muncesc oamenii în Republica Moldova. Dar, totodată, trebuie să constatăm o problemă gravă în sistemul care stă la baza eliberării acestor certificate”, a conchis sursa.
UNIMEDIA precizează că declaraţiile au lui Filat au fost făcute după ce Guvernul a aprobat un proiect de lege care vizează decizia Curţii Constituţionale prin care a fost declarată ilegală acoperirea din contul salariatului a primei zi din concediul de boală. Fiind declarată neconstituţională această prevedere, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, propune care primele trei zile din concediul de boală să fie acoperite din contul angajatorul, iar restul zilelor - din contul bugetul asigurărilor sociale de stat. Cheltuielile aferente realizării acestui proiect sunt în valoare de 30 milioane de lei.