Factura fiscală electronică? Mingea este în terenul Inspectoratului Fiscal de Stat
Directorul executiv al Centrului de e-Guvernare din Moldova, Stela Mocan, nu exclude că lansarea serviciului e-factură fiscală ar putea întârzia. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru UNIMEDIA.
Asta deși anterior, autoritățile au promis că agenții economici ar putea beneficia de un astfel de serviciu încă în luna octombrie sau cel târziu la sfârșitul anului.
„Din punct de vedere tehnologic, factura fiscală în sistemul informațional este elaborată deja și noi suntem gata să lansăm pilotarea acestui sistem. Acum mingea este în terenul colegilor de la Inspectoratul Fiscal de Stat care urmează să-și pregătească echipa pe interior, să vadă dacă e nevoie să mai vină cu anumite ajustări pe partea legală și să demareze pilotarea. Sperăm foarte mult că lansarea pilotării nu va întârzia și că vom începe anul cu acest serviciu lansat”, a precizat Stela Mocan.
De asemenea, directoarea Centrului de E-Guvernare și-a exprimat speranța ca lucrurile să nu treneze la Fisc. „Presupun că realizarea unor procese ar putea întârzia. Dar mizăm foarte mult pe faptul că în contextul celor 3 priorități pe care și le-a setat Guvernul, unul din ele fiind lupta cu corupția, ne va mobiliza pe toți, astfel ca acest serviciu, care este atât de mult așteptat de oamenii de afaceri, să fie lansat fără întârziere", a punctat Mocan.
Interviul integral cu Stela Mocan poate fi urmărit aici.
Amintim că, la începutul acestui an, Centrul de Guvernare Electronică a anunțat că, începând cu luna octombrie 2013, facturile fiscale vor fi eliberate în format electronic și vor fi accesibile din orice colț al Republicii Moldova. Însă acest lucru nu s-a întâmplat, deocamdată. De serviciul e-factură fiscală ar putea beneficia peste peste 20 de mii de agenți economici din țară.