37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Doar 20% dintre antreprenorii din Moldova consideră că mediul de afaceri din ţară s-a îmbunătăţit

Doar 20% dintre antreprenorii din Moldova consideră că mediul de afaceri din ţară s-a îmbunătăţit

21.02.2018536 views INFOTAG
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Circa 20% dintre antreprenori consideră că mediul de afaceri din ţară s-a îmbunătăţit, 57% susţin că în acest domeniu nu există schimbări, iar 23% consideră că situaţia s-a înrăutăţit. Acestea sunt rezultatele unui studiu realizat de experţii Băncii Mondiale.

Potrivit agenţiei INFOTAG, secretarul general de stat din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iulia Costin, a spus marţi, la prezentarea studiului, că asigurarea condițiilor optime pentru dezvoltarea afacerii și creșterea încrederii businessului față de instituțiile statului este una dintre prioritățile de pe agenda Guvernului.

Ea a remarcat că, pe parcursul anului 2017, Executivul a promovat un șir de reforme, a căror necesitate a fost dictată de studiul efectuat pentru 2016, și care au fost axate pe îmbunătățirea mediului de afaceri, crearea condițiilor atractive pentru dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova.

Directorul de țară al Băncii Mondiale pentru Moldova, Anna Akhalkatsi, a menţionat că experții efectuează acest studiu anual deja de 10 ani. Acesta reprezintă un sondaj la care au participat mai mult de 630 de companii în 2017.

„Important este că geografia companiilor care participă la sondaj este foarte extinsă, acestea nu sunt concentrate doar în centrele urbane. Viitorul Moldovei trebuie să se bazeze pe sectorul privat care generează locuri de muncă", a spus ea.

În opinia ei, multe dintre domeniile menționate în studiu necesită o muncă suplimentară, însă „acest lucru nu trebuie perceput ca ceva negativ, ci mai degrabă ca un apel de a acționa".

Potrivit sondajului, indicatorul implicării statului în afaceri a rămas la nivelul anului 2016, de 7,9%, ceea ce înseamnă că se menține o tendinţă pozitivă. Către anul 2020, acest indicator trebuie să ajungă la 7%, însă acest lucru este posibil doar dacă reformele planificate şi în desfăşurare vor fi implementate.

Experţii menţionează că, deşi numărul controalelor de stat s-a redus, durata acestora a crescut. Astfel, în anul 2015, unei întreprinderi i-au revenit, în medie, 3,8 inspecții cu durata de o zi (în total), iar în 2017 numărul inspecțiilor a fost de 2,9 per companie, în timp ce durata a crescut la 1,4 zile. În același timp, în 2016 au fost efectuate două controale per companie, iar durata acestora a fost, în medie, de 0,6 zile. Acest lucru s-a datorat însă moratoriului asupra controalelor de stat.

Doar 9% (6% în 2016) dintre agenții economici au declarat că sunt mulțumiți de sistemul judiciar din țară, iar 38% susţin că legea este aplicată în mod selectiv. Cu ambele afirmaţii sunt parțial de acord 27%. Aproximativ 16% dintre agenții economici consideră că vizitele inspectorilor de control au drept scop extorcarea de bani, 12,4% - încercarea de a face presiuni asupra conducerii companiei pentru a lua anumite decizii economice, iar 11,4% - de a pedepsi pentru concurenţa neloială.

Aproximativ 34% au apelat la organele de stat pentru soluţionarea conflictelor fiind cu 11 p.p. mai puţin decât 2016. În instanțele de judecată au apelat 46% (64% în anul 2016), iar 30% au recurs la metode ilegale de soluţionare a conflictelor, fiind cu 3% mai mare decât în 2016.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...